Guvernul condus de Viktor Orbán a convenit cu Rusia extinderea cooperării economice, energetice și culturale, potrivit unor noi informații publicate de Politico, pe fondul unei campanii electorale tensionate în Ungaria.
Conform documentelor obținute de publicația americană, un plan în 12 puncte semnat în decembrie la Moscova de ministrul ungar de externe Péter Szijjártó și ministrul rus al sănătății Mihail Murashko vizează aprofundarea relațiilor bilaterale în domenii precum energia, comerțul, educația și sportul.
Documentele arată că cele două părți au discutat „probleme actuale ale cooperării comerciale și economice, activități comune în sectorul energetic, industrie, sănătate, agricultură și alte domenii de interes reciproc”, subliniind, totodată, importanța dezvoltării unor „relații pe termen lung, reciproc avantajoase”.
Acordul ar deschide calea pentru extinderea cooperării în domeniul petrolului, gazelor și combustibilului nuclear, dar și pentru implicarea companiilor ruse în noi proiecte energetice din Ungaria.
De asemenea, documentele indică intenția de a consolida cooperarea în educație, inclusiv prin promovarea limbii ruse și programe de schimb academic, precum și extinderea colaborării culturale și sportive.
Ministrul de externe ungar, Péter Szijjártó, a respins criticile privind apropierea de Moscova, susținând că politica externă a Budapestei este ghidată exclusiv de interesul național. Întrebat despre conținutul documentelor și implicațiile acestora pentru orientarea politică a Ungariei, oficialul ungar a declarat că „cooperarea bilaterală a Ungariei este ghidată de interesul național, nu de presiunea de a se conforma unei prese liberale extrem de părtinitoare”, adăugând ironic: „Continuați munca părtinitoare!”.
Dezvăluirile apar într-un moment sensibil politic, în care relațiile apropiate ale lui Orbán cu Moscova sunt folosite ca argument de rivalul său, Péter Magyar, care acuză guvernul de la Budapesta de „trădare”.
De asemenea, ministrul de externe Péter Szijjártó a fost recent acuzat de spionaj în favoarea Rusiei după apariția unor informații potrivit cărora ar fi transmis detalii confidențiale din reuniuni ale Uniunii Europene omologului său rus, Serghei Lavrov. Oficialul ungar a respins acuzațiile că schimburile ar fi avut loc în timpul reuniunilor, dar a admis că l-a informat pe Lavrov înainte și după acestea.
Potrivit documentelor, extinderea cooperării cu Rusia ar urma să fie realizată cu respectarea obligațiilor care decurg din apartenența Ungariei la Uniunea Europeană.
În paralel, premierul ungar continuă să se opună unor inițiative europene privind înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei și sprijinul pentru Ucraina, într-un context electoral în care relația cu Moscova a devenit una dintre principalele teme de campanie.




