Statele Unite ale Americii celebrează astăzi Ziua Independenței, o zi cu semnificație importantă pentru statul american deoarece în anul 1776, pe 4 iulie. cele 13 colonii și-au declarat independența față de Imperiul Britanic, începându-și ascensiunea continuă către statutul de cea mai mare putere la nivel global.
Această zi este asociată de obicei cu ample manifestații, parade, carnavale, spectacole de artificii, precum și cu ceremonii politice în care este sărbătorită istoria Statelor Unite ale Americii.
Relația dintre România și SUA este una consolidată și îndelungată, desfășurându-se sub auspiciile celui mai important parteneriat strategic al țării noastre.
La împlinirea a 240 de ani de la Declarația de Independență, ambasada SUA în România a organizat o recepție pentru a celebra acest eveniment, în cadrul căreia ambasadorul Hans Klemm a vorbit despre parteneriatul dintre România și SUA, un parteneriat în domeniul securității la nivel mondial, dar și în domeniul combaterii corupției.
„În această seară celebrăm și forța Parteneriatului strategic SUA — România și legăturile noastre în calitate de aliați și prieteni. În ultimul an, sub auspiciile parteneriatului nostru, am investit împreună în securitatea regiunii transatlantice prin finalizarea amplasamentului sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu“, a declarat Hans Klemm.
Relațiile diplomatice dintre statul român și cel american au fost stabilite încă din secolul al XIX-lea, mai precis din 1880, fiind întrerupte între 1941-1946, însă ulterior acestea s-au dezvoltat constant, în 1964 fiind ridicate la nivel de ambasadă.
Începând cu anul 2011 cele două state au semnat Declarația Comună Privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, României fiindu-i astfel recunoscut statutul de stat important în zona Mării Negre și a Europei de Est, un pilon al promovării principiilor democratice și un promotor al stabilității regionale și stat angajat în vederea protejării păcii mondiale. Mai mult, ministrul român de externe și secretarul american au semnat în 2011 Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, sistem inaugurat pe 12 mai 2016 la Deveselu.
La ceremonia organizată la ambasadă în cadrul căreia au participat atât președintele României, precum și prim-ministrul, Hans Klemm a vorbit și despre cooperarea mai strânsă prin intermediul angajării în noi proiecte: „Pentru a extinde și mai mult parteneriatul nostru, anul acesta am lansat împreună noi inițiative în domeniul securității cibernetice și, cel mai promițător, inițiative menite să dubleze din nou promovarea colaborării noastre și schimburile educaționale de studenți și membri ai mediului academic din știință, tehnologie, educație și cultură și poate chiar energie, medicină și cercetare în domeniul agricol.”
Totodată, ambasadorul american a menționat că, în cadrul parteneriatului strategic, a fost promovată și “cooperarea în domeniile securității energetice, coordonării politice și în domeniul consular”.
Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj pentru a arăta importanța acestui eveniment: „Astăzi, Statele Unite ale Americii aniversează Ziua Independenței. Declarația de Independență, adoptată în urmă cu 240 de ani la Philadelphia, continuă să servească drept sursă de inspirație și în ziua de astăzi. Statele Unite reprezintă pentru România un garant al securităţii sale, un aliat solid şi un partener de nădejde, de care ne leagă o prietenie trainică, valori, principii şi interese comune. Happy 4th of July! Happy Independence Day!”




