Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut diplomaților americani din întreaga lume să nu mai comenteze asupra corectitudinii sau integrității alegerilor desfășurate în alte țări, potrivit unei note interne consultate de Reuters joi, marcând o abatere semnificativă de la abordarea tradițională a Washingtonului de a promova alegeri libere și corecte în străinătate.
Ordinul, trimis tuturor misiunilor diplomatice ale SUA printr-o telegramă internă a Departamentului de Stat din 17 iulie, precizează că Departamentul nu va mai emite declarații sau postări pe rețelele sociale legate de alegeri din partea Washingtonului decât dacă există un „interes clar și convingător de politică externă”.
„Atunci când este potrivit să comentăm asupra unei alegeri străine, mesajul nostru ar trebui să fie scurt, concentrat pe felicitarea candidatului câștigător și, atunci când este cazul, pe sublinierea intereselor comune de politică externă”, se arată în documentul marcat drept „sensibil”, dar neclasificat.
Oficialii administrației Trump au intervenit în mod repetat în politica europeană pentru a denunța ceea ce consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum critica imigrației sub pretextul combaterii dezinformării. Momentul de referință este discursul vicepreședintelui american J.D. Vance de la tribuna Conferinței de Securitate de la München, când a lansat critici dure la adresa unor decizii din Europa, citând anularea alegerilor prezidențiale din România, și avertizând că amenințarea principală pentru democrația europeană nu vine dinspre Rusia sau China, ci din interior, printr-o renunțare treptată la valorile fundamentale comune cu Statele Unite.
„Mesajele trebuie să evite opiniile legate de corectitudinea sau integritatea procesului electoral, legitimitatea acestuia sau valorile democratice ale țării în cauză”, se mai precizează în telegramă.
Se adaugă faptul că orice mesaj legat de alegeri trebuie să provină fie de la Secretar în persoană, fie de la purtătorul de cuvânt al Departamentului, iar diplomaților americani li se interzice să emită astfel de declarații fără aprobarea explicită a conducerii superioare a instituției.
Telegrama face referire la discursul președintelui Donald Trump din 13 mai, susținut la Riad, în care acesta a criticat ceea ce a numit „intervenționiștii occidentali” care spun țărilor din Orientul Mijlociu cum să își conducă treburile interne, afirmând că aceasta nu mai este treaba Washingtonului și că SUA urmăresc să construiască parteneriate.
„Deși Statele Unite vor rămâne fidele propriilor valori democratice și vor celebra aceste valori atunci când alte țări aleg o cale similară, președintele a subliniat clar că SUA vor urmări parteneriate cu țările în care interesele noastre strategice se aliniază”, se precizează în directivă.
Întrebat despre conținutul telegramei, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a reiterat printr-un comentariu transmis prin e-mail câteva dintre punctele directivei și a precizat că această abordare este în concordanță cu accentul pus de administrație pe „suveranitatea națională”.
Statele Unite au considerat tradițional promovarea drepturilor omului, a democrației și a libertății presei ca obiective esențiale de politică externă, deși criticii au evidențiat în mod repetat standardul dublu aplicat aliaților Washingtonului.
Sub conducerea lui Trump, administrația s-a distanțat tot mai mult de promovarea democrației și a drepturilor omului, considerând adesea această practică drept o formă de interferență în treburile interne ale altor state. De exemplu, a inițiat restructurarea biroului pentru drepturile omului al Departamentului de Stat, susținând că acesta devenise o platformă pentru „activiști de stânga care duc vendete împotriva liderilor anti-woke”.




