Andy Burnham a discutat cu Ursula von der Leyen despre o resetare a relațiilor post-Brexit, cu accent pe reducerea costurilor pentru consumatori și întreprinderi

Premierul britanic Andy Burnham și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au discutat despre summitul dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, care va avea loc săptămâna viitoare.

„Acordul negociat privind Brexit-ul a adus mai mult rău decât bine, iar statu quo-ul nu funcționează pentru niciuna dintre părți”, a transmis prim-ministrul britanic, conform unui comunicat al Downing Street.

Andy Burnham i-a prezentat președintei Comsiei Europene „modul în care dorește să obțină un acord pentru Marea Britanie și UE care să reducă costurile pentru consumatori și întreprinderi.”

A sosit momentul ca Regatul Unit și UE să traseze un nou curs care să reducă costurile pentru agricultori și producătorii de alimente și să atenueze presiunea asupra prețurilor din magazinele de pe ambele părți, a afirmat prim-ministrul.

Liderii au discutat, de asemenea, despre situația din Ucraina și au analizat negocierile de la Abu Dhabi. Aceștia au salutat dinamica actuală privind Ucraina și au afirmat că este esențial să se continue pe această cale în săptămânile și lunile următoare.

Presa internațională a anunțat la începutul acestei luni că Uniunea Europeană și Regatul Unit au convenit asupra unui proiect de acord care prevede eliminarea controalelor post-Brexit ce vizează importurile și exporturile de produse alimentare și de origine animală, înainte de summitul UE-Regatul Unit, programat pentru 20 noiembrie.

Proiectul de text de 200 de pagini al acestui așa-numit acord „SPS” (sanitar și fitosanitar) a fost distribuit statelor membre ale UE la Bruxelles, pentru a fi analizat în cadrul unei reuniuni care va avea loc miercuri.

Au fost distribuite, de asemenea, texte similare privind acordurile referitoare la tranzacționarea emisiilor și la un program de călătorie și muncă pentru tineri, alături de un proiect de declarație comună de 15 pagini destinat liderilor din Marea Britanie și din UE.

Acordul privind produsele alimentare reprezintă cea mai importantă parte a așa-numitei „resetări a Brexitului” convenite până în prezent, eliminând controalele și birocrația cu care s-au confruntat exportatorii după ieșirea Regatului Unit din piața unică a UE. Se preconizează că acordul va intra în vigoare în primul trimestru al anului 2028.

Ca urmare a acordului, guvernul susține că economia Regatului Unit va beneficia, în cele din urmă, de avantaje anuale în valoare de 5,1 miliarde de lire sterline.

Acordul ar putea avea următoarele efecte:

  • Ar putea fi reluate exporturile către UE de cârnați proaspeți, burgeri, crustacee și moluște din apele teritoriale și cartofi de sămânță
  • Ar trebui să elimine necesitatea certificatelor sanitare de export în valoare de 200 de lire sterline, care confirmă că produsul îndeplinește cerințele sanitare ale țării de destinație
  • De asemenea, ar trebui să elimine necesitatea certificatelor fitosanitare în valoare de 25 de lire sterline, care atestă că plantele sau produsele vegetale sunt lipsite de dăunători și boli
  • Taxele de inspecție, certificatele ecologice, unele taxe portuare și alte verificări pentru exporturile și importurile către și din UE ar putea fi eliminate
  • Se vor reintroduce pașapoartele pentru animalele de companie britanice care sunt duse în UE

În schimb, se așteaptă ca Regatul Unit să se angajeze să respecte și să se adapteze la reglementările UE existente privind standardele comerciale pentru plante, animale și produse alimentare – un proces denumit „aliniere dinamică”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare