
Fluxul net al investițiilor străine directe (ISD) a scăzut în 2024 la 5,6 miliarde de euro, de la 6,7 miliarde de euro în anul precedent, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR) în raportul anual al investițiilor străine directe care arată că țările membre ale Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) și partenerii-cheie ai acesteia cumulează aproape 90% din totalul ISD. Raportul BNR se suprapune cu avertismentele privind vulnerabilitățile economice consemnată de un raport al Departamentului de Stat al SUA privind climatul investițional, care subliniază că România continuă să fie percepută ca o piață cu potențial pentru investitorii străini, dar imaginea sa este serios umbrită de probleme structurale persistente.
În raportul său anual, BNR precizează că fluxul net de ISD a însumat anul trecut 5,6 miliarde de euro, din care 4,6 miliarde de euro au fost participații la capitalurile proprii, iar 1 miliard de euro au fost instrumente de natura datoriei.
Suma de 4,6 miliarde de euro rezultă din aportul la capital, în valoare de 1,51 miliarde de euro, și profitul reinvestit în întreprinderile cu ISD, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, informează sursa citată.
Instrumentele de natura datoriei au însumat 1 miliard de euro, determinate prin diferența dintre datorii, de 2 miliarde de euro, și creanțe, de 1 miliard de euro, în relația cu investitorii străini direcți și companiile din cadrul grupurilor acestora.
Potrivit raportului, țările membre ale Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) și partenerii-cheie ai acesteia cumulează 88,7% din soldul total ISD, în creștere cu 1,7 puncte procentuale comparativ cu anul 2023.
Astfel, la 31 decembrie 2024, principalele țări prin care capitalul străin a fost investit în România sunt Țările de Jos (20,2% din soldul total al ISD), Germania (13,2%), Austria (13,2%), Cipru (6,9%), Franța (6,9%) și Italia (5,8%).

Repartizarea din raportul BNR a fost realizată în funcție de țara de rezidență a investitorilor care dețin în mod direct cel puțin 10 la sută din capitalul social al întreprinderilor ISD din România.
Majoritatea ISD provin din țările membre ale Uniunii Europene (86,3%), în special din zona euro. În ceea ce privește investițiile realizate de țări din afara Uniunii Europene, principalele țări partenere au fost Elveția, Marea Britanie, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Israel și Japonia.

Primele trei poziții au rămas neschimbate, cu Țările de Jos pe primul loc (creștere de 3,9%), urmate de Germania (+11,0%) și Austria (+11,9%). Clasamentul primelor 12 țări, fiecare cu investiții de peste 3 000 milioane euro, s-a menținut relativ stabil față de anul anterior, singura repoziționare fiind înregistrată de Cipru, care a urcat pe locul patru, devansând Franța, pe fondul unei creșteri de +8,1% (+650 milioane euro).
Italia și Elveția și-au consolidat locurile șase și șapte prin creșteri robuste, de +9,3%, respectiv +12,8%; pe ultimele locuri în clasament, Belgia și Grecia au consemnat scăderi (-4,8%, respectiv -16,7%), în timp ce Ungaria și Marea Britanie și-au păstrat pozițiile, în pofida unor ajustări moderate (-1,2%, respectiv -3,1%).
În ceea ce privește evoluția soldului ISD în perioada 2014-2024, Țările de Jos și-au menținut prima poziție în permanență, locul doi fiind ocupat alternativ de Germania și Austria. Dintre țările din afara Uniunii Europene, Elveția rămâne principalul investitor străin, al cărui sold a crescut cu 4,3 miliarde euro (+192%), urmată de Marea Britanie (+1,5 miliarde de euro, +102%), Turcia (creștere modestă, de numai 464 milioane euro, +80%) și Emiratele Arabe Unite (+767 milioane euro, creștere de peste 15 ori a soldului ISD).





