Bolojan a discutat cu BERD despre Portul Giurgiulești din R. Moldova, aflat în proces de achiziție internațională, și sprijinirea conectivității pe Dunăre și la Marea Neagră

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit marți, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est, aflată în vizită oficială în România, unul dintre subiectele abordate fiind Portul Giurgiulești din Republica Moldova și obiectivul sprijinirii conectivității pe Dunăre și la Marea Neagră, informează un comunicat al Guvernului.

Obiectivul vizitei a fost discutarea progresului operațiunilor BERD în România, prezentarea priorităților strategice și identificarea de noi oportunități de cooperare. Au fost discutate proiectele de investiții aflate în derulare și inițiativele prioritare viitoare, sprijinul BERD pentru infrastructura municipală și pentru creșterea absorbției fondurilor europene, precum și schimbul de bune practici privind parteneriatele public-private și eficientizarea activității companiilor de stat. 

Aceste inițiative urmăresc o gestionare mai bună a resurselor financiare, susținerea creșterii economice durabile și implementarea eficientă a proiectelor, în beneficiul comunităților locale și al economiei naționale. 

Un alt subiect abordat a vizat Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat într-un proces de achiziție internațională inițiat de BERD. Partea română a exprimat interesul pentru implicarea în acest demers, în coordonare cu Republica Moldova, cu obiectivul comun de a sprijini dezvoltarea regională și conectivitatea pe Dunăre și la Marea Neagră.

Citiți și Guvernul R. Moldova a dat undă verde României pentru achiziția Portului Giurgiulești, „un nod logistic de importanță strategică”

Prim-ministrul a salutat implicarea BERD în România de până acum și recentele investiții aprobate, printre care programul de eficiență energetică a clădirilor publice din Brașov, modernizarea sistemului de termoficare și regenerarea urbană din Timișoara și sprijinul pentru dezvoltarea energiei regenerabile prin proiecte fotovoltaice în județele Dolj și Olt.

La întrevedere au mai participat, din partea Guvernului României, Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Ciprian-Constantin Șerban, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare