Cancelarul german Friedrich Merz a criticat luni abordarea Uniunii Europene în negocierile comerciale cu SUA, calificând-o drept „mult prea complicată”, informează AFP, potrivit Agerpres.
Luând cuvântul în timpul unui eveniment organizat de către federația industrială BDI, șeful guvernului german a sugerat că Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe încheierea de acorduri în „patru sau cinci industrii majore”, pentru a se alinia strategiei de negociere americane.
El a menționat în mod specific industria auto, chimică, farmaceutică, a construcțiilor de mașini și a oțelului drept sectoare-cheie care ar trebui să fie prioritare pentru Comisia Europeană, însărcinată cu negocierile comerciale în numele celor 27 de țări membre.
„A negocia acum 400, 500, 600 de coduri vamale diferite cu americanii, nu este un moment bun și nu este subiectul bun”, a deplâns Merz, pledând pentru „a se merge mai repede” și „mai simplu”.
Comisia Europeană, care negociază acordurile comerciale în numele UE, este sub presiune pentru a reuși să ajungă la un numitor comun cu SUA.
După ce amenințase să impună tarife vamale de 50% importurilor europene începând cu 1 iunie, Donald Trump a acceptat la sfârșitul lui mai să amâne intrarea lor în vigoare până pe 9 iulie.
Recent, Trump a criticat Uniunea Europeană pentru că nu a propus un acord comercial favorabil Washingtonului – la câteva ore după prima sa întâlnire oficială cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Săptămâna trecută, Trump a avut prima sa întâlnire bilaterală cu von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în contextul participării acestora la summitul G7.
Ea și Trump și-au instruit echipele „să își accelereze activitatea pentru a ajunge la un acord bun și echitabil.” „Haideți să o facem”, a declarat ea ulterior într-o postare pe social media.
Mai devreme, Comisia a respins informațiile apărute în presă potrivit cărora UE ar fi dispusă să accepte un tarif de bază de 10% din partea SUA, astfel cum se prevede în recentul acord comercial dintre Regatul Unit și SUA.




