CJUE a decis că Ungaria a încălcat legislația UE prin refuzul de a reînnoi licența de emisie a unui post de radio independent

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că Ungaria a încălcat legislația UE prin refuzul de a reînnoi licența de emisie a unui important post de radio independent, care era adesea critic la adresa prim-ministrului Viktor Orban, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres

Premierul ungar Viktor Orban, pentru care alegerile parlamentare din aprilie vor fi cea mai dificilă provocare din cei 16 ani de când se află putere, a limitat drepturile civile, în special prin împiedicarea funcționării mass-media independente, scrie AFP.

Klubradio nu mai are voie să transmită decât online din 2021, după ce a pierdut o contestație în instanță prin care a încercat să-și păstreze licența de emisie. Comisia Europeană a lansat o procedură împotriva Ungariei în această chestiune.

„În hotărârea sa, Curtea a admis majoritatea celor reclamate de Comisie și a constatat că Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în virtutea legislației UE”, a afirmat Curtea de Justiție a Uniunii Europene într-un comunicat.

Conform aceleiași surse, Ungaria a încălcat mai multe principii, inclusiv libertatea de exprimare și informare.

Curtea notează că „legislația ungară privind mass-media exclude automat reînnoirea drepturilor de frecvență radio (…) chiar și atunci când încălcările sunt minore, pur formale și au fost deja sancționate și rectificate”. Astfel, Ungaria „a încălcat libertatea de exprimare și informare (…) din Carta Drepturilor Fundamentale”, conchide Curtea.

Klubradio, care a început să emită în anii 1990, a fost nevoit să ducă o serie de bătălii juridice pentru a continua să funcționeze, la scurt timp după revenirea la putere a lui Orban, în 2010, iar timp de mai mulți ani a funcționat cu licențe reînnoibile pe termen scurt.

Autoritatea de reglementare a mass-media NMHH, ai cărei lideri sunt apropiați de partidul de guvernământ Fidesz al lui Orban, insistă că deciziile sale nu sunt motivate politic, explicând în 2020 că Klubradio a încălcat în mod repetat regulile administrative.

Sub regimul lui Orban, majoritatea instituțiilor media independente fie s-au închis, fie au fost cumpărate de apropiați ai guvernului. În același timp, presa publică a fost acuzată că a devenit purtătoare de cuvânt pentru propaganda guvernamentală.

Pe măsură ce alegerile parlamentare din 12 aprilie se apropie, partidul de opoziție Tisza este lider în sondaje, pe fondul stagnării economice și al nemulțumirii crescânde a publicului față de serviciile publice. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare