Comisia Europeană a lansat un apel public prin care invită cetățenii europeni, companiile și organizațiile interesate să-și spună părerea despre cum ar putea fi simplificate legile mediu din Uniunea Europeană, dar fără a slăbi protecția naturii și sănătății oamenilor, informează un comunicat al Executivului European.
Executivul European pledează pentru mai puțină birocrație, dar reguli care să funcționeze mai bine. Consultarea este deschisă pe platforma „Have your say” și se încheie pe 10 septembrie.
Consultarea vine în pregătirea unei viitoare propuneri legislative – așa numita „lege omnibus” în domeniul mediului – care va viza mai ales reglementările legate de economia circulară, emisiile industriale și gestionarea deșeurilor.
Prin acest demers, Comisia Europeană vrea să descopere exact unde legile sunt prea complicate sau împovărătoare pentru firme.
„Obiectivul nostru este de a colecta opinii de la părțile interesate și cetățeni cu privire la modul de simplificare a legislației de mediu fără a compromite standardele noastre înalte de mediu. Reducerea sarcinii administrative a legislației de mediu va contribui la eficientizarea acesteia și va asigura o mai bună protecție a mediului pe termen lung”, a transmis comisarul european pentru mediu, reziliența apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.
Această inițiativă se înscrie în planurile mai mari ale Comisiei pentru anul 2025, care urmăresc să reducă cu 25% din sarcina administrativă pentru toate companiile și cu până la 35% pentru IMM-uri. De asemenea, face parte din strategia „Competitiveness Compass”, care cere autorizații mai rapide în sectoarele legate de economia verde și digitală.




