Comisia Europeană susține pachetul fiscal al guvernului Bolojan: Reprezintă “un pas important și pozitiv”, cu condiția să fie pus “rapid în aplicare”

Comisia Europeană sprijină măsurile drastice anunțate de noul guvern de la București condus de Ilie Bolojan pentru a reduce deficitul bugetar și a evita un conflict cu Bruxelles-ul care, în ultimă instanță, ar putea conduce la suspendarea finanțărilor europene alocate României.

În urma unei reuniuni a miniștrilor economiei și finanțelor din UE, comisarul european Valdis Dombrovskis a declarat că măsurile luate de București reprezintă „un pas important și pozitiv către respectarea noii recomandări privind deficitul excesiv, cu condiția ca toate măsurile să fie rapid legiferate și puse în aplicare”.

Comisia va prezenta o evaluare de monitorizare până în toamnă, a adăugat el, citat de Politico Europe.

Reunit în formatul ECOFIN, Consiliul Uniunii Europene a decis marți revizuirea traiectoriei corective a cheltuielilor nete ale României în cadrul procedurii de deficit excesiv, constatând că autoritățile române nu au întreprins acțiuni eficiente pentru corectarea dezechilibrelor bugetare, în ciuda angajamentelor asumate din 2020.

România trebuie să prezinte până la 15 octombrie 2025 măsuri concrete pentru reducerea deficitului și să limiteze ritmul nominal de creștere a cheltuielilor nete la 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 și 4,0% în 2030, cu obiectivul de a încheia procedura până cel târziu în anul 2030.

Tot marți, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o serie de recomandări-cheie pentru România, care vizează reforme urgente în domeniul bugetar, parte a ciclului de coordonare a politicilor sub Semestrul European, subliniind necesitatea unor acțiuni decisive în 2025 și 2026 pentru consolidarea stabilității macroeconomice și a competitivității, cu accent pe reducerea deficitului, înăsprirea politicii bugetare, consolidarea cheltuielilor în apărare, accelerarea reformelor și absorbției fondurilor europene și o reformă administrativă axată pe simplificare.

Reprezentat la reuniunea de la Luxemburg a miniștrilor europeni de finanțate de ministrul Alexandru Nazare, Bucureștiul a prezentat “amploarea măsurilor asumate de noul Guvern al României și determinarea țării noastre de a reveni la disciplina fiscal-bugetară cerută de contextul european și de interesele naționale ale României pe termen lung”, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

Primul pachet de măsuri, asumat prin angajarea răspunderii de către cabinetul Bolojan în Parlament, prevede, printre altele, o majorare a TVA de la 1 august 2025. la o cotă generală de 21% (de la 19%) și una redusă de 11% pentru anumite categorii și o creștere a impozitului pe dividende de la 10 la 16% începând cu 1 ianuarie 2026.

Premierul Ilie Bolojan a precizat că al doilea pachet de măsuri se va axa pe reducerea semnificativă a cheltuielilor statului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare