Connect with us

NEWS

De unde sunt străinii care au vizitat România în acest an

Published

on

Numărul străinilor care au vizitat România în primele nouă luni ale anului a crescut cu circa 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, informeaza EVZ.ro. Cei mai mulți provin din Germania, Italia şi Franţa, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

Numărul turiștilor germani a crescut în această perioadă cu 9,4%, cel al italienilor cu 21,2%, iar cel al francezilor cu 10,3%. O creștere semnificiativă s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul turiștilor din Ungaria, Marea Britanie și Statele Unite, care a crescut cu 15%, 10,3% respectiv 3,5%.

Cheltuielile nerezidenţilor străini în România sau crescut cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

”Avem creşteri foarte bune pe pieţele din Italia şi la vecinii noştri din Ungaria, dar şi în rândul turiştilor pretenţioşi, cum sunt cei din Marea Britanie, Franţa şi Germania, şi chiar o creştere deloc de neglijat pentru turiştii din Statele Unite. Sunt cele mai clare semne că investiţiile masive în turism şi promovarea strategică a destinaţiilor româneşti realizate în ultimii ani sunt exact lucrurile de care turismul românesc are nevoie astăzi”, a declarat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism (INCDT) este o unitate aflată în coordonarea MDRT, care realizează analize folosind datele Institutului Naţional de Statistică (INS), ale Băncii Naţionale a României şi ale mai multor organisme internaţionale de cercetare a turismului.

Sursa articol: EVZ.ro

Sursa foto: pixelglow.ro

INTERNAȚIONAL

Bulgaria s-a alăturat inițiativei SUA Clean Network privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G

Published

on

© U.S. Embassy Sofia/ Twitter

Bulgaria și Statele Unite au semnat vineri o declarație privind securitatea rețelelor de telecomunicații mobile 5G, care urmărește să asigure protecție și comunicații sigure, informează Reuters, citat de Agerpres.

Bulgaria s-a alăturat astfel inițiativei Clean Network a Departamentului de Stat al SUA, care afirmă că încearcă să elimine ”ameninţările pe termen lung la adresa confidenţialităţii datelor, a securităţii şi a drepturilor omului pe care le reprezintă pentru lumea liberă actori autoritari maligni precum Partidul Comunist Chinez”.

”Bulgaria este într-o companie bună. În calitate de membru NATO se alătură acum celor 27 din cele 30 de state membre NATO ca participant la Clean Network”, a declarat subsecretarul american pentru afaceri economice Keith Krach într-o înregistrare video dată publicităţii de guvernul bulgar cu ocazia semnării declaraţiei.

Ambasada Statelor Unite la Sofia a calificat această decizie drept una istorică, precizând că Bulgaria se alătură unei ”coaliții în creștere de țări și companii angajate să își protejeze rețelele 5G de furnizori nesiguri”.

În declaraţiile executivului de la Sofia nu se menţionează niciun furnizor specific sau care ar fi consecinţele semnării declaraţiei pentru operatorii bulgari de telecomunicaţii care vor dezvolta reţele 5G.

Washingtonul este îngrijorat de poziţia dominantă a Beijingului pe piaţa infrastructurii 5G şi şi-a presat aliaţii să excludă tehnologiile Huawei.

În încercarea de a contracara această poziție dominantă în ascensiune a Chinei, Secretarul de stat american, Mike Pompeo, și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, au lansat vineri un canal de dialog pe probleme legate de China.

”Înaltul Reprezentant /vicepreşedintele Borrell şi secretarul de stat Pompeo au salutat începerea acestui dialog ca un forum dedicat experţilor UE şi SUA pentru a discuta întreaga paletă a aspectelor legate de China”, potrivit comunicatului mai sus citat.

Prima întâlnire la nivel înalt este programată pentru mijlocul lunii noiembrie între adjunctul secretarului de stat american şi secretarul general al SEAE.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Regatul Unit a semnat cu Japonia primul mare acord comercial post-Brexit. Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic

Published

on

© Antonia Romeo/ Twitter

Regatul Unit și Japonia au semnat vineri, la Tokyo, primul acord comercial post-Brexit, într-un moment în care negocierile între Londra și Bruxelles au intrat într-o etapă accelerată în încercarea de a evita relații comerciale guvernate de reglementările Organizației Mondiale a Comerțului, anunță AFP și Reuters, citat de Agerpres.

Acordul a fost semnat în cursul unei scurte ceremonii la Tokyo, în prezenţa ministrului britanic pentru comerţul internaţional, Liz Truss, şi a şefului diplomaţiei nipone, Toshimitsu Motegi.

Tratatul comercial, anunţat la 11 septembrie de Guvernul britanic, reproduce în mare parte tratatul UE-Japonia existent, care nu i se va mai aplica Regatului Unit începând de la 1 ianuarie.

Textul a fost prezentat de Londra drept un mijloc de a creşte schimburile comerciale cu Japonia cu 15,2 miliarde de lire sterline (16,8 miliarde de euro).

Acesta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, dată care coincide cu încheierea perioadei de tranziție convenite cu Uniunea Europeană după ieșirea oficială din comunitatea europeană, la 31 ianuarie 2020.

Conform Londrei, acordul le va permite firmelor britanice să evite taxele vamale la 99% din exporturile lor către Japonia.

Principalele beneficiare vor fi industria, sectoarele agroalimentar şi tehnologic.

Textul mai necesită ratificarea de către Dieta japoneză, până la finalul anului, pentru a intra ăn vigoare.

Negocierile pentru stabilirea prevederilor unui acord comercial au fost demarate la începutul lunii iunie, în încercarea de a identifica noi parteneri comerciali care să acopere golul lăsat de desprinderea celui mai important partener al Londrei, Uniunea Europeană.

Regatul Unit speră astfel ca acest acord comercial cu Japonia să fie o trambulină pentru a adera la Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP).

De altfel, în vederea atingerii acestui obiectiv, la mijlocul lunii iunie, premierul britanic Boris Johnson și secretarul pentru Comerț Internațional Liz Truss au anunțat iniţierea tratativelor cu Australia și Noua Zeelandă în vederea stabilirii unui acord comercial ale cărui prevederi să intre în vigoare după data de 31 decembrie, moment în care expiră perioada de tranziție post-Brexit.

În prezent, Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) reunește sub umbrela sa 11 țări, și anume Canada, Australia, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă, Singapore, Malaezia, Peru, Chile, Vietnam şi Brunei. Odată ce va fi deplin implementat, acest acord de liber schimb va servi intereselor a 495 de milioane de consumatori, reprezentând 13,5% din PIB-ul global.

Regatul Unit se numără printre principalii parteneri comerciali ai Japoniei, al doilea din Uniunea Europeană, după Germania. În 2018, exporturile nipone totale către Marea Britanie se ridicau la 14 miliarde de dolari (1.53 trilioane de yeni). De asemenea, Japonia a importat din Regatul Unit, în 2018, bunuri în valoare de peste opt miliarde de dolari (909.4 miliarde de yeni).

În plus, Marea Britanie găzduiește reprezentanțe a aproape 1.000 de companii nipone, potrivit Organizației Comerțului Exterior Japonez.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Studiu Banca Mondială și UNICEF: Unu din șase copii trăiește în condiții de sărăcie extremă. 356 de milioane de copii din întreaga lume se luptă să supraviețuiască cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi

Published

on

© UNICEF

Unu din șase copii, adică 356 de milioane de copii din întreaga lume – trăia în condiții de sărăcie extremă înainte de pandemie, iar situația se va înrăutăți în mod semnificativ, arată un nou studiu realizat de Banca Mondială împreună cu UNICEF.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, analiza, intitulată ”Estimările globale privind situația copiilor în sărăcie monetară: O actualizare”, arată că în Africa sub-sahariană, o zonă cu plase de siguranță socială limitate, două treimi dintre copii trăiesc în gospodării care se străduiesc să supraviețuiască cu o medie de 1,90 de dolari pe zi sau mai puțin de persoană – unitatea de măsură internațională pentru sărăcia extremă. În Asia de Sud se află aproape o cincime dintre acești copii.

Studiul arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut moderat cu 29 de milioane între anii  2013 și 2017.

Cu toate acestea, UNICEF și Grupul Băncii Mondiale avertizează că orice progres dobândit în ultimii ani a căpătat un ritm îngrijorător de lent, cu o distribuție inegală și supus riscurilor din cauza impactului economic al pandemiei de COVID-19.

Deși copiii reprezintă o treime din populația lumii, aproape jumătate din persoanele care trăiesc în sărăcie extremă sunt copii, mai este semnalat în studiul mai sus amintit.

Pentru copii, probabilitatea de a fi extrem de săraci este de două ori mai mare decât pentru adulți (17,5% dintre copii față de 7,9% dintre adulți). Copiii de cele mai mici vârste sunt cei mai afectați – aproape 20% dintre toți copiii cu vârste sub 5 ani din statele în curs de dezvoltare trăiesc în gospodării extrem de sărace.

Sărăcia extremă în rândul copiilor nu a scăzut atât de mult ca în cazul adulților; o parte mai mare a celor extrem de săraci la nivel global erau copii, în 2017, comparativ cu aceeași categorie în 2013. Toate regiunile lumii înregistrează niveluri variate de scădere a sărăciei extreme în rândul copiilor, cu excepția Africii sub-sahariene, care a cunoscut o creștere de 64 de milioane a numărului absolut de copii care se luptă să supraviețuiască cu 1,90 dolari pe zi, de la 170 de milioane în 2013 la 234 de milioane în 2017.

Sărăcia în rândul copiilor este prevalentă în statele fragile și afectate de conflicte, unde peste 40% dintre copii trăiesc în gospodării extrem de sărace, comparativ cu o proporție de aproape 15% dintre copii în alte state, arată studiul. De asemenea studiul relevă că peste 70% dintre copiii care trăiesc în sărăcie extremă vin din gospodării în care capul familiei lucrează în agricultură.

Criza actuală de COVID-19 va continua să îi afecteze în mod disproporționat pe copii, femei și fete, amenințând să anuleze progresele greu dobândite în materie de egalitate de șanse. Măsurile de protecție socială joacă un rol crucial în înlesnirea mecanismelor de adaptare pentru cei săraci și vulnerabili, atât ca răspuns imediat la epidemia de COVID-19, cât și pentru redresarea pe termen lung.

Datele Băncii Mondiale și ale UNICEF sugerează că majoritatea statelor au răspuns crizei prin extinderea programelor de protecție socială, în special prin alocarea de prestații bănești.

”Prestațiile bănești oferă o platformă pentru investiții în capitalul uman, pe termen mai lung. În special atunci când sunt combinate cu alte măsuri destinate dezvoltării copilului și cuplate cu furnizarea de servicii sociale de înaltă calitate, prestațiile bănești au demonstrat că pot soluționa atât sărăcia monetară și multidimensională și pot îmbunătăți rezultatele de sănătate, alimentație, de ordin cognitiv și non-cognitiv”, semnalează autorii studiului.

UNICEF și Banca Mondială atrag atenția că ”multe dintre răspunsuri sunt pe termen scurt și nu sunt adecvate pentru a răspunde amplorii și naturii redresării care se preconizează a fi una pe termen lung”.

În acest context, cele două instituții au semnalat că  ”este mai important ca oricând ca guvernele să extindă și să adapteze sistemele de protecție socială și programele pentru a face față viitoarelor șocuri. Acestea presupun inovații pentru sustenabilitate financiară, consolidarea cadrelor legale și instituționale, protejarea capitalului uman, extinderea beneficiilor pentru copii și familie pe termen lung, precum și investițiile în politici favorabile familiilor, precum concediul parental plătit și servicii de îngrijire a copilului de calitate destinate tuturor”, conchid autorii studiului.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

CONSILIUL UE1 min ago

Țările UE sprijină în unanimitate o reformă a OMS, care să devină mai “transparentă și mai puternică”: UE este pregătită să fie lider în acest efort

ROMÂNIA25 mins ago

Ambasadorul SUA afirmă sprijinul țării sale pentru “perioada Renașterii în România”: România poate fi un lider de talie mondială şi un model demn de urmat în Europa

U.E.39 mins ago

Belgia, țara care găzduiește instituțiile UE și NATO, intră în carantină totală pentru a salva sistemul sanitar

Cristian Bușoi15 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: România, șanse reale de a obține găzduirea Centrului European pentru Securitatea Cibernetică și de a-și consolida poziția în UE

U.E.15 hours ago

Comisarul european pentru sănătate îndeamnă statele membre să impună măsuri dure de distanțare socială „pentru a rupe lanțul transmiterii” noului coronavirus

NATO16 hours ago

MApN: Încă două avioane F-16 au sosit în țară. Forțele Aeriene Române au de acum în dotare 16 aeronave de luptă F-16

ROMÂNIA17 hours ago

Raport al Comisiei Europene: România a suferit cele mai mari pagube produse de incendii în zonele protejate în 2019

ROMÂNIA18 hours ago

Procedura de infringement: Comisia Europeană solicită României să transpună pe deplin legislația UE care condamnă discursul și infracțiunile motivate de ură

ROMÂNIA18 hours ago

Ambasadorul SUA, la cinci ani de la Colectiv: Nu pot șterge răul din trecut, dar pot să asigur că SUA sunt partenerul neclintit în crearea unei Românii lipsite de corupție

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Procedura de infringement: România are la dispoziție două luni pentru a remedia deficiențele privind tratarea apelor urbane reziduale

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI21 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru Cerul Unic European, speră că va finaliza cât mai rapid acest dosar ”esențial pentru viitorul aviației”

Dragoș Pîslaru3 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, la audierea lui Cosmin Boiangiu: Autoritatea Europeană a Muncii este pe mâini bune. Coordonarea în domeniul protecției sociale și al muncii este fundamentală

ROMÂNIA4 days ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA4 days ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA4 days ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș5 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

Advertisement
Advertisement

Trending