De Ziua Europei, vicepreședintele PE, Victor Negrescu, lansează seria ”EU Story”, un proiect prin care își propune să explice, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la UE

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, lansează de Ziua Europei seria ”EU Story”, un proiect prin care își propune să explice, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană.

”9 Mai – Ziua Europei este mai mult decât o dată în calendar. Este amintirea vie a curajului de a construi pacea, a speranței că unitatea e mai puternică decât ura și a credinței că, împreună, putem depăși orice criză”, a evidențiat Negrescu.

Acesta a amintit că data are o semnificație istorică importantă și pentru România.

”Tot în această zi, România sărbătorește independența obținută în secolul XIX, moment în care și-a afirmat cu demnitate locul între națiunile libere. Astăzi, cu această suveranitate câștigată cu greu am ales să fim parte din cel mai mare proiect de solidaritate și cooperare din lume, Uniunea Europeană”, a subliniat eurodeputatul.

Victor Negrescu a criticat ascensiunea extremismului care ”neagă existența Uniunii Europene” și care manipulează ”frustrarea legitimă a oamenilor” pentru ”a slăbi tocmai ce ne ține împreună”.

”Europa nu este un dat. Este o alegere. O construcție vie, care trebuie apărată în fiecare zi, cu fapte, cu solidaritate și cu vocea noastră. Europa nu este vinovatul de serviciu. Europa suntem noi. Cu tot ce facem bine. Cu toate șansele pe care le avem. Cu tot ce putem construi împreună. Tocmai de aceea lansez seria <<EU Story>>, un proiect prin care vreau să spunem, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană. Cu exemple clare. Cu rost. Cu inimă”, a anunțat vicepreședintele Parlamentului European.

Acesta a conchis printr-un mesaj de evidențiere a importanței României în UE.

”Europa are nevoie de România. Iar România trebuie să creadă mai mult în ea însăși. La mulți ani, Europa! La mulți ani, români care credeți în binele comun”, a încheiat Victor Negrescu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare