Facebook a interzis permanent  câteva organizații și indivizi de extremă dreapta din Marea Britanie și promite să facă același lucru cu oricine își arată sprijinul față de astfel de grupări sau de comiterea de acte de ură și violență

Facebook a interzis permanent  câteva organizații și indivizi de extrema dreaptă, inclusiv Partidul Național Britanic (BNP), Liga Engleză de Apărare (EDL) și formațiunea Britain First. Interdicția, care a intrat în vigoare joi dimineața, se extinde dincolo de grupurile și persoanele desemnate ca organizații de ură: postările și alte conținuturi care ,,exprimă laude sau sprijin” pentru acestea vor fi, de asemenea, interzise, ​​precum și utilizatorii care coordonează sprijinul acordat grupuri, potrivit unei declarații a companiei de social media. 

De asemenea, Facebook a interzis conturile persoanelor asociate strâns cu aceste formațiuni politice de extremă dreapta, precum fostul președinte BNP,  BNP, Nick Griffin;  liderul Britain First, Paul Golding sau  Paul Ray, membru fondator al grupului EDL, relatează BBC.

,,Persoanele și organizațiile care răspândesc ura sau atacă sau solicită excluderea altora în baza a cine sunt, nu au niciun loc pe Facebook. În cadrul politicii noastre privind indivizii și organizațiile periculoase, îi interzicem pe cei care proclamă o misiune violentă sau instigatoare la ură sau care se angajează în acte de ură sau violență”, menționează Facebook, potrivit The Guardian

,,Persoanele și organizațiile pe care le-am interzis astăzi încalcă această politică și nu li se mai va permite prezența pe Facebook sau pe Instagram. Mesajele și conținutul care exprimă laude sau sprijin pentru aceste figuri și grupuri vor fi, de asemenea, interzise. Activitatea noastră împotriva urii organizate este în desfășurare și vom continua să monitorizăm persoanele, organizațiile, paginile, grupurile și conținutul online în conformitate cu standardele noastre comunitare”, mai adaugă compania de social media, potrivit sursei citate.

Interzicerea formațiunilor politice de extremă dreapta și a acoliților lor pe Facebook vine pe fundalul hotărârii luate de guvernul britanic de a implementa un plan de transforma Marea Britanie în ,,cel mai sigur loc din lume pentru a naviga online”. Într-o propunere legislativă, guvernul a sugerat că platformele precum Facebook ar trebui să fie responsabile nu numai de eliminarea conținutului ilegal, cum ar fi promovarea imaginilor cu trimiteri la terorism sau la abuzuri față de copii, ci și pentru înlăturarea așa-numitului ,,conținut legal, dar dăunător”, inclusiv dezinformarea, hărțuire cibernetică și conținutul care promovează sinuciderea și auto-vătămarea, relatează The Guardian.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare