Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se confruntă cu revolta Socialiștilor Europeni din cauza faptului că a flirtat politic cu conservatorii europeni ai premierului italian Giorgia Meloni, cu cancelarul german Olaf Scholz și formațiunea sa social-democrată avertizând că ar putea torpila un al doilea mandat al lui von der Leyen.
În mai multe comentarii din ultimele zile, socialiști de rang înalt, inclusiv Scholz și candidatul principal al SPD pentru alegerile europene de luna viitoare, Katarina Barley, au amenințat că vor anula candidatura lui von der Leyen dacă aceasta acceptă sprijinul extremei-drepte pentru a obține o majoritate în Parlamentul European.
“Nu vom colabora cu extrema dreaptă”, a declarat Barley pentru Politico Europe, reiterând angajamentul luat de Socialiștii și Democrații, Renew Europe, Verzii și Stânga de a “nu coopera niciodată și nici nu forma o coaliție cu extrema dreaptă și cu partidele radicale la niciun nivel”.
În cadrul dezbaterii Eurovision cu candidații de top ai familiilor politice europene la președinția Comisiei Europene, actuala șefă a executivului european, Ursula von der Leyen (PPE), a indicat condițiile în care acceptă și majorități mai puțin obișnuite și anume ca alte familii politice, precum ECR, să fie pro-UE, pro-stat de drept și anti-Putin, în pofida diferenţelor ideologice dintre popularii şi conservatorii europeni.
Ea și-a apărat această poziție susținută la Bruxelles în cadrul dezbaterii cu contracandidații săi și într-un interviu acordat la finalul săptămânii trecute. Criteriul este ca acești parlamentari să fie în favoarea Europei, a statului de drept, a Ucrainei și împotriva Rusiei, a spus von der Leyen.
Vineri, cancelarul german Olaf Scholz a avertizat-o pe von der Leyen împotriva unei astfel de acțiuni, spunând că atunci când se va forma următoarea Comisie, aceasta nu trebuie să se bazeze pe o majoritate care are nevoie și de sprijinul extremei drepte.”
El a adăugat că “singura modalitate de a stabili o președinție a Comisiei va fi să se bazeze pe partidele tradiționale”.
Punând piciorul în prag și mai mult, Nicolas Schmit, candidatul principal al socialiștilor pentru alegerile europene, a declarat într-un interviu publicat duminică: “von der Leyen vrea să ne facă să credem că există extremiști de dreapta buni și răi”.
Criticile virulente ale socialiștilor au apărut și într-un peisaj de care premierul italian Giorgia Meloni și lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, au profitat. Meloni, al cărei partid face parte din ECR, a sugerat că Italia ar putea juca un rol cheie în obţinerea “unei majorităţi diferite” formată din partide conservatoare şi de extremă-dreapta în Parlamentul European. Poziția lui Meloni pare să fi reprezentat o continuare a propunerii făcute de Marine Le Pen, lidera grupului partidului de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement National, RN) din legislativul francez şi fostă preşedintă a partidului, de a crea “al doilea cel mai mare grup în Parlamentul European”.
Tensiunile apărute ca urmare a declarațiilor lui von der Leyen intervin chiar în momentul în care președintele francez Emmanuel Macron vizitează Germania pentru a încerca să creeze un consens franco-german privind peisajul politic european după alegerile din 6-9 iunie, cunoscut fiind faptul că Parisul a testat apele privind scenariul înlocuirii lui von der Leyen cu fostul premier italian Mario Draghi.
Întrebările care se pun acum sunt dacă Scholz și socialiștii săi germani vor respinge cu adevărat un al doilea mandat pentru compatrioata sa von der Leyen, notează Politico Europe. Deși von der Leyen provine din CDU, aflat în opoziție, și este candidatul din partea PPE, există o cutumă politică în Germania de a susține candidatul care provine din țară pentru funcții de top.
Chiar săptămâna trecută, însă, ex-premierul italian Draghi a primit sprijinul unuia dintre cei mai apropiați aliați ai lui Emmanuel Macron, Pascal Canfin, un europarlamentar din partea partidului liberal Renaissance al președintelui francez, cunoscut ca având o linie directă cu Élysée.
Întrebat de Politico Europe dacă Franța susține candidatura la realegere a lui von der Leyen, Canfin a spus: “Nu, nu: Franța și toată lumea din ecosistemul prezidențial ar dori ca Draghi să joace un rol”.
Se zvonește de mult timp că Macron face manevre pentru a-l pune pe Draghi în fruntea executivului UE – iar acum se pare că are aliați la Berlin.
Markus Töns, un deputat german din partea social-democraților, a declarat pentru Politico că “Draghi are experiență la nivel european și cunoaște provocările actuale. Nu aș avea nicio problemă să-l văd înd această poziție – ar putea fi chiar mai bun decât Ursula von der Leyen”.
Ralf Stegner, un influent membru SPD din Bundestag, a declarat vineri că “dacă Emmanuel Macron critică un nou mandat pentru Ursula von der Leyen, care nu are suficientă claritate în ceea ce privește alianțele cu blocul de dreapta, îl înțeleg perfect”.




