Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, sâmbătă, pe români să “privească spre viitorul pe care să îl construim cu înţelepciune şi conştienţi că deciziile noastre de astăzi vor influenţa semnificativ viaţa generaţiilor viitoare şi destinul ţării noastre”. În ultimul său discurs de Ziua Națională a României în calitate de președinte, Iohannis le-a cerut iertare cetățenilor români pentru că a făcut greșeli și i-a dezamăgit pe unii dintre compatrioți. Susținut pe fundalul unei crize semnificative în România în context electoral, președintele a subliniat că alegerile prezidenţiale şi parlamentare sunt momente cruciale, care vor defini, mai mult decât la alte scrutinuri din trecut, direcţia în care va merge România în următorii ani.
“Mâine este Ziua Naţională a României şi vă îndemn să privim înapoi cu recunoştinţă la sacrificiile şi lupta pentru unitatea şi suveranitatea noastră, dar şi înainte, către viitorul pe care să îl construim cu înţelepciune şi conştienţi că deciziile noastre de astăzi vor influenţa semnificativ viaţa generaţiilor viitoare şi destinul ţării noastre“, a afirmat şeful statului, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României.
El a subliniat că România are o istorie tumultoasă, presărată cu momente de glorie, dar şi cu multe încercări dramatice.
“Pe 1 Decembrie 1918, înaintaşii noştri au reuşit să îşi îndeplinească visul de a avea o singură ţară, înfăptuind, la Alba Iulia, Marea Unire. De atunci, am trecut prin războaie, dictatură, Revoluţie, crize sanitare şi economice grave. Prin spiritul de unitate şi solidaritate manifestat în faţa obiectivelor comune, am reuşit mereu să depăşim aceste crize, să ne adaptăm şi să ne ridicăm mai puternici ca înainte. În acest an, marcăm şi trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989, când, graţie curajului eroilor acelor zile, dictatura comunistă a luat sfârşit, iar România a început să cunoască libertatea atât de mult dorită”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a subliniat că “România Marii Uniri, România modernă, membră a Uniunii Europene şi a NATO, nu s-a înfăptuit într-o zi, nici doar prin eforturile şi sacrificiile unei singure generaţii ori prin strădania unui guvern sau a altuia, ci prin angajamentul, lupta şi munca a generaţii la rând, motivate de-a lungul timpului de viziunea umanistă şi democratică a elitelor noastre”.
Șeful statului s-a îndreptat apoi spre contextul electoral, mai ales că România este protagonista unei crize de proporții după victoria unui candidat anti-NATO și anti-UE la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, ale cărui rezultate sunt renumărate în baza unei decizii fără precedent a Curții Constituționale de la București.
“Dragi români, anul acesta a fost unul încărcat electoral. Urmează încă două runde de alegeri, parlamentare şi prezidenţiale, momente cruciale care vor defini, mai mult decât la alte scrutine din trecut, direcţia în care va merge România în următorii ani. Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă. Alegerile de mâine şi cele care urmează nu vor fi numai despre politici şi viziuni de stânga, dreapta sau de centru. Nu votăm nici pentru a sancţiona sau a recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii şi a deschiderii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat. Ne aflăm în fața unei decizii existențiale și trebuie să alegem între, pe de o parte, democrația și valorile fundamentale care ne-au ghidat ca națiune europeană modernă și, pe de altă parte, izolaționismul, misticismul extremist și ura față de pluralismul occidental“, a spus şeful statului.
El a invocat crizele majore din perioada mandatelor sale, susținând că România le-a traversat cu bine și a ieșit din ele mai puternică.
“Amenințările din timpul primului meu mandat la adresa statului de drept și a instituțiilor democratice, de care astăzi unii de-abia vor să-și mai amintească, pandemia de COVID-19, cu toate consecințele ei dramatice, inclusiv economice și sociale, riscurile de securitate generate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei sunt doar câteva momente majore care au marcat acest ultim deceniu. Acum ne putem uita în urmă și constata că, prin eforturi și coeziune, prin deciziile și măsurile luate, România a devenit mai puternică, mai stabilă, mai consolidată la nivel de instituții”, a afirmat președintele.
Iohannis s-a referit pe larg și la activitatea sa în cadrul Uniunii Europene, menționând ca principale realizări faptul că România a devenit o țară stabilă în interiorul UE, precum și faptul că Republica Moldova a făcut pași importanți către integrarea europeană.
“Am convingerea că, pentru un om de stat, dincolo de opțiunile sale personale, prioritar este să decidă astfel încât, mai ales într-un context cu crize suprapuse și cu un război la graniță, viitorul națiunii sale să nu fie compromis de instabilitate, țara să se poată dezvolta, economia să poată crește, instituțiile să se modernizeze, iar cetățenii să fie în mod real apărați în fața oricăror amenințări. Acum, la finalul celor două mandate de președinte, vreau să vă mulțumesc, dragi români, din țară și de peste hotare!”, a spus șeful statului.
Președintele a utilizat prilejul acestui discurs, cel mai probabil ultimul în calitate de șef al statului, să își ceară iertare pentru greșelile făcute.
”Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că, de-a lungul timpului, am luat decizii care v-au nemulțumit și pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor și acțiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluții pentru securitatea, bunăstarea și prosperitatea României și a cetățenilor săi”, a spus Iohannis, subliniind că “întotdeauna am pus la baza deciziilor mele atributul constituțional care m-a ghidat permanent ca Președinte al României, acela de a apăra democrația“.
”Viitorul României depinde de fiecare dintre noi. România prosperă, unită și respectată în lume este posibilă doar dacă ne implicăm, dacă ne păstrăm solidaritatea și dacă muncim împreună pentru un bine comun. În această zi de sărbătoare națională, vă chem să rememorăm sacrificiile făcute de cei care au crezut în această țară. De cei care au crezut în România. Să ne amintim că suntem puternici doar când suntem uniți. Să lăsăm deoparte diferențele și să punem pe primul loc binele comun. Avem nevoie de unitate și de solidaritate pentru a merge mai departe. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o în toți acești ani, pentru sprijinul, pentru criticile și pentru răbdarea dumneavoastră. Dincolo de funcție, dincolo de responsabilitate, voi rămâne mereu un apărător al valorilor fundamentale care ne definesc ca popor. Așa arată o națiune mare, așa arată o națiune puternică și a fost cea mai înaltă onoare și cea mai de preț demnitate să fiu Președintele României pentru două mandate! De 1 Decembrie, să celebrăm împreună România, cu certitudinea că viitorul țării noastre va fi unul pe măsura forței spiritului nostru național! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a conchis președintele.




