Liderii europeni resping forma actuală a planului propus de SUA: Frontierele Ucrainei nu trebuie modificate prin forță

Liderii europeni resping forma actuală a planului Trump-Putin și pledează pentru modificarea acestuia, care constituie o „bază care necesita lucrări suplimentare”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un postare pe contul X.

Mai mulți lideri europeni, au discutat azi, în contextul reuniuii Summitului G20, cu privire la implicațiile pe care planul de pace prezentat de Casa Albă le poate avea asupra securității Europei și a suveranității Ucrainei. 

Liderii europeni vor să se implice în modificarea acestuia, pentru a fi asigurată o pace durabilă în Ucraina: „Suntem clari în ceea ce privește principiul că frontierele nu trebuie modificate prin forță. Suntem, de asemenea, preocupați de limitările propuse pentru forțele armate ale Ucrainei, care ar face ca această țară să fie vulnerabilă la viitoare atacuri”, a mai semnalat Ursula von der Leyen. 

De asemenea, liderii europeni au reiterat că punerea în aplicare a elementelor referitoare la Uniunea Europeană și la NATO ar necesita consimțământul membrilor UE și, respectiv, al NATO: „Profităm de această ocazie pentru a sublinia sprijinul nostru ferm și continuu pentru Ucraina. Vom continua să coordonăm îndeaproape acțiunile cu Ucraina și SUA în zilele următoare”, a mai informat prețedinta Executivului European. 

Citiți și: Von der Leyen: Nimic nu ar trebui să se decidă în privința Ucrainei fără Ucraina. Liderii europeni discută azi despre planul Trump-Putin

Proiectul unui plan de pace între Rusia și Ucraina în 28 de puncte, susținut de președintele Donald Trump și obținut de AFP și Axios, prevede concesii majore pentru Rusia în schimbul unor noi garanții de securitate pentru Ucraina, iar acesta a fost prezentat joi președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, liderul de la Kiev afișându-se pregătit să lucreze “onest” la planul de pace susținut de SUA, în timp ce europenii au avertizat că „pacea nu poate fi o capitulare”Planul de pace al președintelui Trump pentru Ucraina include o garanție de securitate inspirată din articolul 5 al Tratatului NATO, care ar obliga Statele Unite și aliații europeni să trateze un atac asupra Ucrainei ca pe un atac asupra întregii „comunități transatlantice”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare