Maria Corina Machado îi dedică Premiul Nobel pentru Pace lui Donald Trump “pentru sprijinul decisiv” acordat cauzei libertății și democrației în Venezuela

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, lider al opoziţiei venezuelene, a anunțat vineri că dedică premiul “poporului suferind al Venezuelei şi preşedintelui SUA Donald Trump pentru sprijinul său decisiv acordat cauzei”.

”Această recunoaştere a luptei tuturor venezuelenilor este un impuls pentru a ne duce sarcina la bun sfârşit: cucerirea Libertăţii. Ne aflăm pe pragul victoriei şi astăzi, mai mult ca oricând, contăm pe preşedintele Trump, pe poporul Statelor Unite, pe popoarele Americii Latine şi pe naţiunile democratice ale lumii ca principalii noştri aliaţi pentru a obţine Libertatea şi democraţia. Dedic acest premiu poporului suferind al Venezuelei şi preşedintelui Trump pentru sprijinul său decisiv acordat cauzei noastre!”, a scris ea pe X.

 

Activista opoziției din Venezuela, María Corina Machado, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace, o distincție râvnită de președintele american Donald Trump, în vreme ce Machado a fost apreciată drept „o figură-cheie, unificatoare, într-o opoziție politică ce a fost cândva profund divizată”.

Fosta candidată a opoziției la alegerile prezidențiale din Venezuela a fost lăudată pentru faptul că este „o figură-cheie, unificatoare, într-o opoziție politică ce a fost cândva profund divizată — o opoziție care a găsit un teren comun în cererea pentru alegeri libere și guvernare reprezentativă”, a declarat Jørgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel Norvegian.

„În ultimul an, doamna Machado a fost nevoită să trăiască ascunsă. În ciuda amenințărilor grave la adresa vieții sale, ea a rămas în țară — o alegere care a inspirat milioane de oameni. Atunci când autoritarii preiau puterea, este esențial să recunoaștem apărătorii curajoși ai libertății care se ridică și rezistă”, a adăugat Frydnes.

Guvernul președintelui Nicolás Maduro i-a vizat în mod constant pe oponenții săi reali sau percepuți ca atare înaintea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Machado urma să candideze împotriva lui Maduro, însă guvernul a descalificat-o. În locul ei a intrat în cursă Edmundo González, care nu mai candidase niciodată pentru o funcție publică. Perioada premergătoare alegerilor a fost marcată de represiune extinsă, incluzând descalificări, arestări și încălcări ale drepturilor omului.

Astfel, președintele Donald Trump nu a primit Premiul Nobel pentru Pace, deși a contribuit la soluționarea unor conflicte, inclusiv primul pas într-un acord în Gaza ca parte a unui plan de pace între Israel și Hamas a fost atins ca urmare a medierii din partea liderului SUA.

Însă, prin alegerea Maríei Corina Machado, comitetul a desemnat o figură politică ce l-a elogiat pe președintele american, ceea ce ar putea atenua reacțiile negative, scrie The Guardian.

În declarațiile sale publice, Machado i-a mulțumit lui Trump pentru „angajamentul său față de libertate și democrație în Venezuela”.

De asemenea, ea a fost inclusă anul acesta pe lista revistei TIME – „100 cei mai influenți oameni din lume”. Motivația a fost redactată chiar de Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, care a spus că Machado este „personificarea rezilienței, tenacității și patriotismului”.

De altfel, Machado a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace și anul trecut, printre semnatarii susținerii sale la acel moment fiind tot Marco Rubio, pe atunci senator american, și Mike Waltz, membru al Congresului SUA și, ulterior, consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, iar în prezent ambasador al SUA la ONU.

Anul trecut, María Corina Machado și Edmundo González au fost laureați și de Uniunea Europeană, Parlamentul European decernându-le Premiul Saharov pentru libertatea de gândire.

María Corina Machado a fost aleasă drept candidată la președinție din partea opoziției venezuelene, “Platforma Democratică a Unității”, în 2023, dar ulterior a fost descalificată de Consiliul Electoral Național, controlat de regimul autoritar al lui Maduro.

Edmundo González Urrutia este un diplomat și politician care a succedat-o pe María Corina Machado drept candidat la alegerile prezidențiale din partea aceleași platforme politice. El a denunțat eșecul guvernului de a publica rezultatele oficiale de la alegerile prezidențiale și a contestat victoria declarată a lui Nicolás Maduro. González Urrutia a părăsit țara în septembrie, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare