Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu, vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European, în dialog cu membrii comunității de afaceri româno-germane în contextul alegerilor europene

Published

on

@Marian-Jean Marinescu/Facebook

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) s-a aflat ieri, 7 mai,  la Camera de Comerț și Industrie Germană pentru reuniunea lunară a membrilor AHK, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook. Ediția din această lună s-a desfășurat sub titulatura ,,EU Elections in Focus”.

Cu acest prilej, eurodeputatul liberal, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European (PE), s-a angajat într-un  dialog cu mediul de afaceri, despre importanţa fondurilor europene pentru dezvoltarea economiei românești.

@Marian-Jean Marinescu/Facebook

Alături de Marian-Jean Marinescu s-au aflat și principalii candidați la alegerile europarlamentare din 26 mai, din partea partidelor din România, printre care Victor Ponta (PRO România), Varujan Vosganian (ALDE), Dragoș Pîslaru (Alianța 2020 USR-PLUS) și Robert Turcescu (PMP). 

Potrivit agendei, pe lângă cadrul general de dialog cu mediul de afaceri româno-german privind oportunitățile de investiții, candidații români la alegerile pentru PE au prezentat programele formațiunilor lor politice în perspectivă europeană Discuția, plasată în contextul scrutinului din mai, a fost moderată de Diana Crețu, redactor șef al Wall-Street.ro.

Marian-Jean Marinescu este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Prin munca sa în Parlamentul European a adus României numeroase beneficii, în special în ceea ce privește infrastructura de transport și interesele transportatorilor români. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI)

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu anunță vizita în România a reprezentanților Comisiei de Transport și Turism: Colegii mei din PE vor vedea ce înseamnă România reală

Published

on

© European Parliament

Reprezentanți ai Comisiei de Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European vor efectua o vizită de lucru în România, în perioada 6-8 aprilie, anunță eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în cadrul acestei comisii.

 

În declarația video transmisă astăzi, Marian-Jea Marinescu a informat că agenda vizitei cuprinde întâlniri cu Comisia de Transport din Parlamentul României, Ministerul Transporturilor, Compania Națională pentru Autostrăzi și Căile Ferate.

„Eu am propus să avem o întâlnire și cu producătorii de material rulant pentru că vreau să arăt ce se face în România, să promovez industria românească”, a precizat eurodeputatul. 

De asemenea, Marinescu a spus că de la București, eurodeputații se vor deplasa la Constanța „pentru a discuta mai mult despre Canalul Dunăre-Rin și despre dezvoltarea transportului pe căile navigabile interne, iar pentru asta vor fi acolo responsabilii cu Sinergia Mării Negre și cu Strategia UE pentru Regiunea Dunării”. Ulterior, aceștia vor merge la Murghiol, pentru a discuta despre oportunitățile privind dezvoltarea turismului în zonă, și se vor întâlni cu Guvernatorul Deltei Dunării, Ion Munteanu, și cu autoritățile locale. 

Potrivit lui Marinescu, vizita apare într-un moment bun pentru că „anul acesta vom aproba politica de transport pentru următorii șapte ani, plus alte lucruri generate de Pactul Ecologic, iar România își poate spune părerea despre aceste măsuri”.  „Sper că prin această vizită, colegii mei din PE pot să vadă ce înseamnă România reală”, a adăugat eurodeputatul. 

Continue Reading

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), în cadrul conferinței European Space Security: UE trebuie să devină o putere spațială pentru securitatea continentului

Published

on

© European Parliament Media Center

Uniunea Europeană trebuie să devină o putere spațială, fiind o chestiune care ține de securitatea continentului și a cetățenilor, este mesajul transmis de eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în cadrul Comisiei de Transport și Turism a Parlamentului European, în cadrul conferinței internaționale European Space Security, organizată de European Space Policy Institute, la Bruxelles.

 

Această declarație a fost făcută în cadrul sesiunii de dezbateri cu tema „Security in Space: a European or International approach to Space Traffic Management, SST/SSA and Cybersecurity?”, unde eurodeputatul PNL a fost invitat ca speaker, alături de un alt român, Sorin Ducaru, directorul Centrului Satelitar al Uniunii Europene (EU SATCEN), o agenție aflată sub coordonarea Consiliului Uniunii Europene.

În context, Comisia Europeană anunța ieri că Banca Europeană de Investiții și ArianeGroup vor semna un acord, cu prilejul Conferinței, pentru a confirma un împrumut contingent de 100 milioane de euro pentru noul lansator spațial european Ariane 6. Această tranzacție este susținută de Planul de investiții pentru Europa.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu avertizează: Deși a anunțat un Fond pentru tranziție echitabilă de 7,5 miliarde de euro, Comisia Europeană se bazează pe fondurile din politica de coeziune

Published

on

© European Parliament

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a anunțat joi, într-o postare pe pagina sa de socializare, că propunerea Parlamentului European de a înființa un Fond pentru tranziția echitabilă a zonelor miniere este pusă în aplicare de către Comisia Europeană.

”Este un prim pas și este bine că avem de unde începe munca pentru protejarea celor mai vulnerabili cetățeni în fața schimbărilor aduse de trecerea la neutralitatea climatică. Propunerea Comisiei Europene va trebui însă considerabil îmbunătățită de către Parlamentul European. Consider că cel mai critic aspect este suprapunerea financiară dintre Fondul pentru tranziția echitabilă și politică de coeziune. Deși Comisia Europeană a anunțat un buget de 7,5 miliarde euro pentru acest fond, de fapt Comisia Europeană se bazează pe fondurile din politica de coeziune. Propunerea Comisiei Europene de a transfera între 1,5 și de 3 ori mai multe fonduri din programele ERDF și ESF+ decât alocarea pentru Fondul pentru tranziția echitabilă dezavantajează exact regiunile cele mai slab dezvoltate din UE și care vor avea și cel mai mult de suferit, așa cum este și cazul Olteniei”, a susținut Marinescu.

Citiți și Parlamentul European sprijină Pactul ecologic european, însă avertizează că va modifica orice propuneri legislative pentru ca Europa să atingă neutralitatea climatică până în 2050

Comisia von der Leyen a prezentat marți, la Strasbourg planul de investiţii pentru Planul ecologic european, care are scopul de a mobiliza investiţii publice şi a contribui la deblocarea de fonduri private prin intermediul unor instrumente financiare ale Uniunii Europene, în special InvestEU. Potrivit executivului european, acest plan va duce la investiţii în valoare de cel puţin 1.000 de miliarde de euro

Din acest plan, Mecanismul pentru o tranziţie echitabilă este un instrument-cheie bazat pe trei surse principale de finanţare – Fondul pentru o tranziție echitabilă, o schemă de finanțare la nivelul InvestEU și un mecanism de împrumut prin colaborare cu Banca Europeană de Investiții.

Fondul pentru o tranziție echitabilă va primi fonduri noi din partea UE în cuantum de 7,5 miliarde de euro, care se adaugă cuantumului inclus în propunerea Comisiei pentru următorul buget pe termen lung al UE. Statele membre vor trebui, de asemenea, să se angajeze să aloce, pentru fiecare euro din Fondul pentru o tranziţie echitabilă, fonduri din Fondul european de dezvoltare regională şi din Fondul social european Plus şi să furnizeze resurse naţionale suplimentare. Efectul cumulat va consta în finanţare în cuantum de 30-50 de miliarde de euro, care va mobiliza şi mai multe investiţii. Fondul va furniza în principal granturi regiunilor.

Schema specifică pentru o tranziţie echitabilă în cadrul InvestEU are rolul de a mobiliza investiţii în cuantum de până la 45 de miliarde de euro. Această schemă va încerca să atragă investiţii private, inclusiv în energie şi transporturi durabile, care să aducă beneficii regiunilor respective şi să ajute economiile acestora să găsească surse noi de creştere.

De asemenea, mecanismul de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii, cu garanţii de la bugetul UE, își propune să mobilizezeze investiţii de 25-30 de miliarde de euro. Mecanismul va fi folosit pentru împrumuturi acordate sectorului public, de exemplu în sectorul reţelelor de încălzire centralizată şi în cel al renovării clădirilor. În martie 2020, Comisia va prezenta o propunere legislativă care să încadreze acest aspect.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending