Merkel după întrevederea cu Erdogan: Scutirea de vize nu va fi acordată în iulie, unele condiții nu au fost îndeplinite în timp util

Angela Merkel pune la îndoială îndeplinirea în timp util a condițiilor în vederea liberalizării vizelor pentru cetățenii turci în zona Schengen, relatează EU Observer.Turcia-UE

„Este probabil ca până la 1 iulie anumite lucruri să nu fie puse la punct. Cu alte cuvinte, scutirea de vize [n.r. nu va fi acordată] deoarece anumite condiții nu vor fi îndeplinite”, a declarat Merkel după întâlnirea cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Am spus clar faptul că această cale către liberalizarea vizelor prespune îndeplinirea celor 72 de puncte ce nu sunt noi și au fost prezentate încă din decembrie 2013 de către Uniunea Europeană.” a punctat cancelarul german.

Un proces accelerat al liberalizării vizelor a reprezentat una dintre ofertele UE în schimbul cooperării cu Turcia în ceea ce privește gestionarea comună a crizei migranților.

Totodată, UE dorește ca Turcia să își modifice legislația antiterorism deoarece este percepută drept  una ce nu le permite jurnaliștilor și opoziției să se exprime liber. Cu toate acestea, Erdogan refuză să aducă modificări legislației declarând că cel mai probabil liberalizarea va intra în vigoare din luna octombrie și nu în iulie, cum era inițial planificat.

Parlamentul European nu dorește începerea procedurilor privind această scutire a cetățenilor turci de la regimul vizelor până când nu vor fi îndeplinite toate cele 72 de criterii.

 

.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare