Miniștrii de externe din G7 subliniază „nevoia urgentă a unui armistițiu” în Ucraina: Linia de contact actuală ar trebui să fie punctul de plecare pentru negocieri

Miniștrii de externe din G7 au reafirmat sprijinul „de neclintit pentru Ucraina în apărarea integrității sale teritoriale și a dreptului său la existență, precum și a libertății, suveranității și independenței sale”.

„Am reiterat că este nevoie urgentă de un armistițiu imediat. Am convenit că linia de contact actuală ar trebui să fie punctul de plecare pentru negocieri. Rămânem dedicați principiului că frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță. Creștem costurile economice pentru Rusia și explorăm măsuri împotriva țărilor și entităților care contribuie la finanțarea eforturilor de război ale Rusiei”, menționează șefii diplomațiilor din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate.

Miniștrii de externe din G7 au condamnat „furnizarea de asistență militară Rusiei de către Coreea de Nord și Iran, precum și furnizarea de arme și componente cu dublă utilizare de către China, un factor decisiv în războiul Rusiei”.

„Am luat act de discuțiile în curs privind o gamă largă de opțiuni de finanțare, inclusiv utilizarea în continuare, în mod coordonat, a activelor suverane rusești imobilizate în jurisdicțiile noastre pentru a sprijini Ucraina. Am condamnat cu fermitate recentele atacuri directe ale Rusiei asupra infrastructurii energetice și am reafirmat sprijinul nostru pentru securitatea energetică a Ucrainei”, mai este menționat în comunicat.

În legătură cu situația din Orientul Mijlociu, miniștrii de externe din G7 au „reiterat sprijinul puternic pentru planul comprehensiv al președintelui Trump pentru a pune capăt conflictului din Gaza” și au „salutat încetarea focului și eliberarea ostaticilor”, reliefând caracterul urgent al „restituirii ostaticilor decedați” care nu au fost încă restituiți.

Ei au salutat, în egală măsură, sporirea ajutorului umanitar, dar și-au exprimat „îngrijorarea cu privire restricțiile care încă persistă”, lansând în acest context un apel la adresa tuturor părților de a permite accesul asistenței umanitare în Gaza fără „interferență”.

„Este esențial ca toate părțile să continue să se angajeze în mod constructiv în privința următoarelor etape prevăzute în Planul cuprinzător, în vederea realizării unui orizont politic pentru coexistența pașnică și prosperă a popoarelor israelian și palestinian, care să promoveze pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu. De asemenea, vom continua să acordăm atenție situației din Cisiordania” mai transmit miniștrii de externe din G7.

Comunicatul menționează și acțiunile destabilizatoare ale Chinei. Miniștrii de externe din G7 și-au exprimat „profunda îngrijorare față de folosirea manevrelor periculoase și a tunurilor cu apă în Marea Chinei de Sud, precum și la eforturile de restricționare a libertății de navigație și de survol prin militarizare și coerciție în Marea Chinei de Sud”.

„Am subliniat importanța menținerii păcii și stabilității în Strâmtoarea Taiwan și ne-am opus oricăror încercări unilaterale de a schimba statu quo-ul, în special prin forță sau coerciție. Am încurajat soluționarea pașnică a problemelor din Strâmtoarea Taiwan prin dialog constructiv. De asemenea, ne-am exprimat sprijinul pentru participarea semnificativă a Taiwanului la organizațiile internaționale relevante. Rămânem preocupați de consolidarea militară a Chinei și de creșterea rapidă a arsenalului său nuclear și solicităm Beijingului să-și demonstreze angajamentul față de stabilitate prin îmbunătățirea transparenței”, mai arată comunicatul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare