Miniștrii de externe Oana Țoiu și Johann Wadephul au marcat, la Luxemburg, Ziua Prieteniei dintre România și Germania

Ministrul de externe, Oana Țoiu, a avut marți, la Luxemburg, o întâlnire cu omologul său german, Johann Wadephul, prilej cu care a fost marcată Ziua Prieteniei dintre România și Germania și au fost discutate relațiile bilaterale dintre cele două state.

„În întâlnirea de azi cu omologul german, Johann Wadephul, am marcat sărbătorirea Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania și importanța reprezentării minorității germane în Parlamentul României, menționând contribuția domnului deputat Ovidiu Ganț”, a scris Țoiu, pe X.

Potrivit șefei diplomației române, această zi are o semnificație istorică importantă în relația dintre cele două țări.

„Sărbătorită anual la 21 aprilie, această zi celebrează semnarea, în 1992, a Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, a continuat ea.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au evidențiat nivelul ridicat al cooperării economice dintre România și Germania, Berlinul fiind principalul partener comercial al Bucureștiului.

„Azi am remarcat împreună nivelul excelent al relației bilaterale, Germania fiind principalul partener comercial al României, cu schimburi de peste 42 de miliarde de euro în 2025 și investiții de peste 18 miliarde de euro”, a conchis Oana Țoiu.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, întâlnirea cu omologul german Johann Wadephul a fost marcată de sărbătorirea Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania și importanța reprezentării minorității germane în Parlamentul României.

Sărbătorită anual la 21 aprilie, această zi celebrează semnarea, în 1992, a Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. Dialogul a reconfirmat nivelul excelent al relației bilaterale, Germania fiind principalul partener comercial al României, cu schimburi de peste 42 de miliarde de euro în 2025 și investiții de peste 18 miliarde de euro.

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat marți la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene, care a avut loc la Luxemburg.

Miniștrii afacerilor externe din UE au discutat în cadrul CAE despre regimul de sancțiuni asupra Rusiei, evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, cu accent pe libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, eforturile de pace și reducerea efectelor crizei asupra Europei. Au fost abordate și subiectele referitoare la procesul de pace din Gaza și armistițiul din Liban, condamnarea atacurilor din Ucraina și situația din Sudan.

În marja întrevederii, Țoiu a mai avut întrevederi cu omologii din Irlanda și Cehia.

În întrevederea bilaterală cu omologul irlandez, Helen McEntee, organizată pentru a alinia prioritățile cu statul membru care va prelua Președinția Consiliului UE în semestrul II al anului 2026, ministrul român a evidențiat nevoia unei coordonări timpurii și eficiente pentru negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual (MFF) post-2027. Ministrul Oana Țoiu a arătat că este necesară o discuție transparentă bazată pe consultări cu mediul de afaceri și societatea civilă pentru sursele adiționale de venit. Miniștrii român și irlandez au discutat și despre rolul comunității românești din Irlanda, limba română fiind a doua cea mai vorbită limbă străină din această țară și despre necesitatea unor programe educaționale și culturale dedicate. 

În întrevederea bilaterală cu ministrul de externe ceh, Petr Macinka, ministrul Oana Țoiu a evidențiat nevoia de dinamizare a schimburilor comerciale, care au depășit 6,8 miliarde euro, și extinderea companiilor românești pe piața din Cehia precum și despre investițiile consistente ale companiilor din Cehia în România.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare