Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, a întreprins o vizită în Polonia pentru a discuta cu președintele Andrzej Duda despre detaliile summitului NATO din luna iulie, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului European de Acțiune Externă.

„Uniunea Europeană poate contribui major la summitul NATO din Varșovia, acesta fiind principalul subiect dezbătut cu președintele. Totodată, am discutat despre numeroasele crize din vecinătate, precum și rolul UE, contribuția Poloniei fiind una puternică, încercând să rezolve unele dintre acestea și să le prevină pe altele: în mod sigur criza din Ucraina, precum a menționat și președintele”, a declarat Mogherini.
Șefa diplomației europene a subliniat rolul pe care Polonia îl are: „Știm că întotdeauna putem conta pe contribuția poloneză activă și puternică, precum și valoarea adăugată pe care o aduce Polonia în relația cu partenerii noi estici.”
Federica Mogherini și-a argumentat vizita prin transmiterea unui mesaj clar către toate părțile Uniunii Europene: „Din câte observ din Bruxelles, Polonia este un stat membru puternic al familiei.”
„Dorim să lucrăm împreună înaintea summitului NATO, precum și după acesta când vom prezenta Strategia Globală a UE și când vom implementa toate capitolele Strategiei, inclusiv cel al securității”, a conchis Mogherini.
În cadrul conferinței de presă, președintele Duda a declarat că aceste convorbiri bilaterale au fost centrate pe „subiecte de maximă importanță precum securitatea, Strategia Globală a UE ce este în prezent pregătită de către Înaltul Reprezentant Federica Mogherini și a cărei prime versiuni va fi prezentată în curând”.
Mogherini, s-a aflat în Polonia pentru a doua oară de la preluarea mandatului său, din 2014, și a avut întrevederi și cu ministrul de externe, Witold Waszczykowski, precum și cu premierul Beata Szydlo.
–
–




