Connect with us

FONDURI EUROPENE

Noua ediție a programului Start-Up Nation continuă în 2024 cu fonduri europene. Tinerii între 18-35 ani sunt așteptați să-și depună planurile de afaceri din septembrie

Published

on

© Guvernul României

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, a anunțat vineri, în cadrul evenimentului “Ziua Întreprinzătorilor din România” de la Păulești, că noua ediție a programului Start-Up Nation va continua anul acesta cu fonduri europene și va avea anumite specificități, informează Agerpres.

„Probabil că undeva începând cu luna iunie, formatorii vor putea să se înscrie pe o platformă. Va fi necesar să facem cursuri de 40 de ore, indiferent dacă am avut sau nu cursuri sau am terminat o universitate economică”, a explicat ministrul.

Oprea a menționat că planurile de afaceri vor putea fi depuse începând cu luna septembrie, iar programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din toată țara. „Pentru anumite zone avem şi o anumită specificitate, astfel încât să reușim integrarea celor care sunt în anumite forme de educare la acel moment”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat că programul are un buget de 446 de milioane de euro și că alocația financiară nerambursabilă va fi mărită de la 200.000 de lei la 250.000 de lei. „Cred că este o valoare mai bună pentru a putea să avem un debut în afaceri, aşa cum am învăţat din discuţiile şi din dialogul cu dumneavoastră”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

În ceea ce privește platforma pentru femeile antreprenor, ministrul a precizat că aceasta este aproape finalizată în colaborare cu STS. „La sfârşitul lunii mai, mai avem atât, foarte puţin cu STS-ul pentru a avea platforma necesară pentru ca doamnele antreprenor să se poată înscrie pentru Femei Antreprenor. Programul este gata, este publicat, este în transparenţă, trebuie doar să avem platforma pe care vă puteţi înscrie”, a afirmat el.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a făcut aceste declarații în cadrul evenimentului organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Prahova.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

FONDURI EUROPENE

Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exercițiu financiar 2021-2027 a depășit 11,3 miliarde de euro, anunță ministrul Adrian Câciu

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Valoarea totală a contractelor semnate pe noul exercițiu financiar 2021-2027 a depășit 11,3 miliarde de euro, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

”Asumasem sa avem contracte de 10 miliarde euro la 30 iunie 2024, iată că obiectivul a fost deja depășit! Am promis, am făcut! Mergem mai departe cu atingerea obiectivelor asumate pentru acest an!”, a continuat Câciu, dând asigurări că ministerul va menține ”obiectivul de a avea contracte de minimum 20 miliarde euro la final de an”.

Recent, într-o referire la exercițiul bugetar multianual al UE 2021-2027, acesta anunța că ”lucrurile arată foarte bine”, completând că au fost depuse la nivel național proiecte în valoare de 41 de miliarde de euro.

Amintim că România beneficiază de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune în perioada de programare financiară 2021-2027.

Pentu a facilita accesare fondurilor, Guvernul a adoptat în aprilie 2023 un act normativ prin care sunt instituite măsuri pentru integrarea lecțiilor învățate din perioada anterioară de programare 2014-2020, precum măsuri noi în vederea simplificării, reducerii sarcinii administrative, dar și consolidarea capacității autorităților de management de implementare și gestiune a programelor în perioada 2021-2027.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Adrian Câciu: Sunt proiecte depuse de 41 mld. de euro pe exercițiul financiar 2021-2027, dar provocarea este la a închide contractele

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi, la Bistrița, că „lucrurile arată foarte bine” în privinţa exerciţiului bugetar european 2021-2027, subliniind că la nivel naţional sunt depuse proiecte în valoare de 41 de miliarde de euro, informează Agerpres.

„Lucrurile arată foarte bine, din punctul meu de vedere. Unde avem provocare, într-adevăr, este la a închide contractele pe proiectele depuse. Pe noul exerciţiu financiar 2021-2027, sunt proiecte depuse de 41 miliarde de euro, la nivel naţional. Contracte încheiate, astăzi, când discutăm: 7 miliarde de euro. La finalul lunii iunie vom avea 10 miliarde de euro. Până la final de an vom contracta cel puţin 20 miliarde de euro, iar în acest an România va încasa cel puţin 5 miliarde de euro din noul exerciţiu financiar, în plus faţă de ce a încasat deja”, a spus Câciu.

Întrebat despre satisfacția sa privind atragerea și utilizarea fondurilor europene, ministrul a afirmat că absorbţia a ajuns la 97%, dar a subliniat că proiectele locale nu ar trebui să fie lăsate „pe ultima sută de metri”.

„Feedback-ul este foarte bun din partea Comisiei Europene (…), au văzut o schimbare de atitudine din partea Guvernului, o schimbare de abordare a modului în care se lucrează cu fondurile europene, şi atunci şi încrederea la nivel de masă europeană a crescut. Din perspectiva rezultatelor, pot să spun că sunt mulţumit (…) pentru că, la momentul în care am preluat mandatul, absorbţia era undeva la 76% şi am acum absorbţie de 97%. Din negocierile pe care le-am avut cu Comisia Europeană, am reuşit să salvăm foarte multe proiecte. Din perspectiva naţională, România nu a pierdut bani. În schimb, din perspectivă locală, sunt nemulţumit şi ar trebui să fie o lecţie pentru ceea ce înseamnă viitorul. (…) Nu trebuie lăsat totul pe ultima sută de metri”, a precizat Câciu.

Ministrul a lăudat Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, condus de Radu Moldovan, pentru performanța în absorbţia fondurilor europene, precum şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, condus de Gabriel Lazany, pentru absorbiția a 170 milioane de euro din fonduri europene.

Pe de altă parte, Câciu a criticat Primăria municipiului Bistriţa, condusă de Ioan Turc, pentru absorbția a doar 25 milioane de euro din fondurile europene, deși proiectele gestionate se ridicau la 120 milioane de euro, menţionând că diferenţa va fi suportată din bugetul local.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

Marcel Boloș arată beneficiile aderării la UE: România a contribuit cu 30 de mld. de euro la bugetul european, dar a primit înapoi peste 95 mld. de euro

Published

on

© Ministerul Finanțelor

România a primit peste 95 de miliarde de euro și a contribuit cu 30 de miliarde de euro la bugetul UE, rezultând un surplus de 65 de miliarde de euro în cei 17 ani de apartenență la blocul european, transmite ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-o postare pe Facebook, în care evidențiază importanța fondurilor europene pentru țară.

O analiză a datelor arată că fiecare euro contribuit a adus înapoi 3 euro, ceea ce subliniază impactul pozitiv al fondurilor europene asupra economiei românești. Aceste fonduri au fost investite în diverse domenii, inclusiv în infrastructură modernizată și dezvoltare regională, generând o serie de beneficii tangibile pentru cetățeni.

 

„Datorită acestor fonduri, în 2020 am reușit să trecem pragul de 30 miliarde lei investiți din bani europeni într-un singur an, iar anul trecut am atins nivelul record de 80 miliarde lei”, menționează Marcel Boloș.

Printre exemplele concrete de proiecte finanțate prin fonduri europene se numără: 

  • Zeci de școli și grădinițe au fost construite de la zero sau modernizate cu fonduri europene, inclusiv în comune și orașe mici.
  • Peste 1.300 km de drumuri au fost construite sau modernizate.
  • Prin fondurile europene aferente perioadei 2014 – 2020, peste 95.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiții în retehnologizare, automatizare, creșterea eficienței energetice, formarea angajaților.
  • Aeroporturi regionale modernizate sau în curs de modernizare și extindere cu fonduri europene, în județe liberale – Iași, Cluj, Suceava, Sibiu, Bihor, Maramureș.
  • Noul pod peste Tisa, către Ucraina, cel mai mare șantier deschis în Maramureș după 1990, cu o finanțare de 30 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
  • Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată – mii de kilometri de rețea, care au adus normalitatea în milioane de case

Ministrul Boloș subliniază, de asemenea, că aderarea la UE a avut un impact semnificativ asupra pieței muncii, cu majorări repetate ale salariului minim în ultimii 17 ani. 

„Pentru români s-a tradus și în salarii mai mari. În ultimii 17 ani, salariul minim a fost majorat de 20 de ori. Atunci, în 2007, salariul minim pe economie a crescut de la 390 de lei brut, la 3.300 lei brut.”

Nu în ultimul rând, ministrul Finanțelor evidențiază că aderarea la UE a însemnat și integrarea în piața unică, facilitând libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului, ceea ce a generat o dublare a  investițiilor străine de la aderare, respectiv de la 42 de miliarde (2007) la aproximativ 108 miliarde de euro (2022).

Aceste informații evidențiază contribuția pozitivă a fondurilor europene la dezvoltarea României și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor săi, subliniind importanța continuării investițiilor în aceste proiecte în viitor.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.51 mins ago

După câștigarea alegerilor europene, von der Leyen s-a întâlnit cu Macron la Paris pentru a discuta “agenda strategică europeană”: Sprijinul pentru Ucraina, prioritate existențială pentru UE

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

“Consens neobișnuit de rapid pentru funcțiile de top din UE” vs. “liderii nu vin la Bruxelles să aprobe un acord”: Cei 4 lideri care ar urma să conducă Uniunea

ROMÂNIA4 hours ago

Klaus Iohannis și Martin Schulz au discutat despre noua configurație politică a UE: Este importantă unitatea europeană în contextul creșterii forțelor extremiste

ROMÂNIA4 hours ago

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a depus la OIM documentul de ratificare de către România a Convenției privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii

SUA4 hours ago

Biden inspiră de departe mai multă încredere decât Trump la nivel global (sondaj)

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

ROMÂNIA6 hours ago

Eurostat: În 2023, românii erau cetățenii UE cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

CE prezintă etapele cheie și acțiunile necesare pentru implementarea Pactului privind migrația și Azilul. Statele membre vor pregăti planuri naționale de implementare până în decembrie

EDUCAȚIE7 hours ago

Universitatea din București, prima universitate din România și în primele 101 – 200 de universități din lume privind dezvoltarea durabilă, conform Times Higher Education Impact Rankings 2024

U.E.7 hours ago

Emmanuel Macron își apără decizia de a convoca alegeri anticipate în Franța: “Eu nu vreau să dau cheile puterii” extremei drepte

CONSILIUL EUROPEAN5 hours ago

Președintele Consiliului European o citează pe Eleanor Roosevelt într-o pledoarie pentru ”un viitor sigur și pașnic” în Gaza: Să privim dincolo de întuneric, spre o soluționare bazată pe soluția celor două state

INTERNAȚIONAL10 hours ago

Din Bundestag, Volodimir Zelenski invocă căderea Zidului Berlinului pentru a arăta că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât o parte din țară rămâne ocupată de Rusia

ALEGERI EUROPENE 20241 day ago

Prima reacție a lui Klaus Iohannis după alegerile europene: Uniunea merge înainte. Guvernul va stabili și va negocia poziția de comisar european

NATO1 day ago

Klaus Iohannis: Războiul este în zona Mării Negre, capacitatea de apărare NATO trebuie să fie totală; R. Moldova, un partener pe care îl dorim de partea noastră

NATO1 day ago

De la summitul B9, Klaus Iohannis anunță convocarea CSAT pentru a analiza posibilitatea transferului unui sistem de rachete Patriot către Ucraina

COMISIA EUROPEANA1 day ago

UE va trimite în iunie Kievului o sumă suplimentară de 1,9 mld. de euro din Mecanismul pentru Ucraina

ALEGERI EUROPENE 20243 days ago

Adrian Câciu, după ieșirea de la urne: Am votat pentru ”o echipă puternică în PE, care să fie întotdeauna la masa deciziilor și care să ne netezească drumul către aderarea la Schengen terestru”

PPE3 days ago

Alegeri europene și locale. Rareș Bogdan a votat ”cu gândul la viaţa românilor de peste tot” și pentru ”o Românie puternică în Europa”

ROMÂNIA3 days ago

Sebastian Burduja: Am votat pentru schimbare. Speranța din inimile bucureștenilor va fi victoria acestei zile

ALEGERI EUROPENE 20243 days ago

Siegfried Mureșan a votat pentru ”o Românie puternică într-o Europă puternică” și pentru dezvoltarea țării ”cu fonduri europene”

Trending