Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

O delegație din R. Moldova condusă de premierul Maia Sandu, vizită oficială la Bruxelles: Întrevederi cu Traian Băsescu, Dacian Cioloș, Siegfried Mureșan și alți oficiali europeni

Published

on

O delegație din Republica Moldova condusă de premierul Maia Sandu se află miercuri într-o vizită oficială la Bruxelles unde va avea întrevederi cu fostul președinte al României și actual eurodeputat Traian Băsescu, cu liderul Renew Europe Dacian Cioloș și cu vicepreședintele grupului PPE Siegfried Mureșan.

Din delegație fac parte și președintele Parlamentului de la Chișinău Zinaida Greceanîi, dar și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu.

Vizita oficialilor de la Chișinău include întrevederi și cu președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, și cu comisarul european pentru Politică de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.

Întrevederea cu fostul președinte Traian Băsescu, un susținător puternic al parcursului european al Republicii Moldova, apare și în contextul în care actualul eurodeputat a utilizat prilejul primei sale intervenții în plenul Parlamentului European pentru a solicita oficialilor europeni să ”dea perspectivă europeană” Republicii Moldova.

Deschide.md notează că în timp ce Zinaida Greceanîi pleacă pentru prima oară la Bruxelles după învestirea în funcție, mai întâi efectuând o vizită la Moscova, Maia Sandu se va afla la Bruxelles pentru a doua oară în această lună.

Vizita la Bruxelles a delegației din Republica Moldova are loc la o zi distanță după ce Comisia Europeană a reluat marţi sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova, alocând suma de 14,54 milioane de euro pentru a susţine punerea în aplicare a Acordului de liber schimb UE-Moldova, finanţarea programelor de educaţie şi formare profesională şi punerea în aplicare a Planului de acţiune pentru liberalizarea regimului de vize.

Decizia Comisiei Europene a fost anunțată încă de săptămâna trecută ca urmare a unui dejun de lucru între miniștrii de Externe din țările UE și omologul lor de la Chișinău, Nicolae Popescu.

De asemenea, cu o zi înaintea deplasării la Bruxelles, Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul unei ședințe de Executivului, inițierea negocierilor pentru semnarea a trei acorduri de finanțare sub formă de granturi cu Comisia Europeană. În total, R. Moldova va primi de la Uniunea Europeană peste 43 de milioane de euro.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

REPUBLICA MOLDOVA

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

Published

on

© captură video/ Constantin Cojocaru - Facebook

Ne-am dorit și ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure, a subliniat Constantin Cojocaru, președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din Republica Moldova în cadrul Congresului Autorităților Locale (CALM).

Acesta a participat luni la Gala Asociației Orașelor din România, organizată cu ocazia celebrării a trei decenii de activitate neîntreruptă.

”Am fost și rămânem un bun partener al asociațiilor din România. Vă asigur că ne-am dorit și ne dorim dincolo de discursurile pe care le avem, fie înainte de alegeri, fie post-alegeri, parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure”, a evidențiat Cojocaru în cadrul intervenției sale. 

Acesta a reliefat beneficiile de a face parte din Uniunea Europeană și a amintit impactul pe care îl are geopoliticul asupra Republicii Moldova.

Citiți și: Gala AOR. Ministrul Adrian Veștea asigură autoritățile locale de deschidere la dialog și colaborare: Fiți motorul care să ducă la progres

Ministrul Adrian Câciu, la Gala AOR: Sunteți cei care ați sprijinit România să aibă un exercițiu financiar de succes în perioada 2014-2020, cu o absorbție de 97%, peste 23 de miliarde de euro

Gala AOR. Președintele Curții de Conturi, recunoscător pentru ”parteneriatul solid și constructiv” pe care îl are cu Asociația Orașelor din România: Să continuăm colaborarea pentru a răspunde provocărilor urbane

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj în cadrul Galei Asociației Orașelor din România: Să aveți în continuare energia și curajul să duceți comunitățile pe care le reprezentați spre un viitor cu adevărat european

”Vă asigur că este bine, frumos să vorbești despre românitate aici, pe malul Dâmboviței, și e cu totul altfel să vorbești despre românitate într-o comunitate cel puțin ca a mea, unde sunt cinci etnii, niciuna majoritară. E una a vorbi despre românitate în contextul unei formule europene, cu fonduri europene, și alta să vorbești despre românitate într-o zonă în care încă geopoliticul își lasă amprente foarte și foarte adânci”, a semnalat Constantin Cojocaru.

Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din Republica Moldova a ținut să amintească de eforturile depuse de ”primarii de sate, de orașe din Republica Moldova și România”, care au unit comunitățile lor prin ”declarații de unire simbolice”.

”Indiferent că sunteți primari, miniștri, deputați, președinți de țară, noi vă iubim pentru că sunteți români și suntem români. Eu nu am cetățenie română și nu vreau să-mi fac vreodată pentru că nu trebuie să-i demonstrez mamei că sunt român. Mama trebuie să-și recunoască feciorul și fără documente. Noi vă iubim pentru că românitatea trebuie să dăinuie”, a conchis Cojocaru.

Asociația Orașelor din România (AOR) sărbătorește anul acesta 30 de ani de activitate neîntreruptă și a marcat această ocazie specială cu o seară de recunoștință și celebrare la Gala AOR 30.

De la înființarea sa în 1994, Asociația Orașelor din România a fost un pilon al comunităților urbane din întreaga țară, promovând cooperarea și schimbul de bune practici între orașe și facilitând dialogul constructiv între autorități locale și centrale.

În ultimii 30 de ani, Asociația Orașelor din România a demonstrat angajamentul său față de dezvoltarea durabilă, incluzivitatea socială și inovarea în gestionarea orașelor.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Ministrul de Externe al R. Moldova a reiterat președintelui în exercițiu al OSCE ”angajamentul Chișinăului pentru o soluție pașnică în soluționarea conflictului transnistrean”

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul de externe al Republicii Moldova, l-a găzduit pe ministrul afacerilor externe, europene și comerțului din Malta, care se află în vizită de lucru în această țară în calitate de președinte în exercițiu al OSCE.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, cei doi miniștri au discutat despre situația regională, progresele în soluționarea conflictului transnistrean, angajamentul Republicii Moldova față de integrarea europeană și eforturile de reintegrare a țării.

Oficialii au subliniat faptul că cetățenii noștri de pe ambele maluri ale Nistrului se bucură de avantajele apropierii de UE.

Oficialii, de asemenea, au abordat cooperarea bilaterală și consecințele războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv provocările pentru funcționarea OSCE și securitatea europeană.

”Am reiterat angajamentul Chișinăului pentru o soluție pașnică în soluționarea conflictului transnistrean, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Am cerut președinției OSCE să se implice mai activ inclusiv în protejarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a țării noastre”, a spus oficialul moldovean.

La rândul său, președinția malteză a OSCE a anunțat că sprijină o soluție pașnică, complexă și de durată în abordarea conflictului transnistrean, cu perspectiva suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, informează Agerpres, care citează Moldpres.

Ian Borg a sugerat că scopul vizitei sale este de a înțelege mai bine provocările din regiune, oferind asigurări că este gata să asigure sprijin pentru depășirea lor.

”Este important să promovăm pacea şi să contribuim la facilitarea dialogului. Suntem angajaţi să lucrăm pentru obţinerea unei soluţii de durată. Credem cu fermitate în rolul OSCE în acest sens. Reafirmăm angajamentul puternic de suport în procesul de reglementare transnistreană”, a mai spus Borg.

El și-a arătat deschiderea de a contribui la identificarea de pași concreți pentru a consolida încrederea între părți, chiar dacă formatul 5+2 este pe pauză.

Citiți și: 32 de ani de la războiul de pe Nistru. Maia Sandu și UE ”condamnă agresiunile armate” și transmit un mesaj ”forțelor care încearcă să sădească neîncredere și discordie” în R. Moldova: Nu vor reuși

La începutul lunii martie, președinta Maia Sandu spunea că moldovenii nu au nimic împotriva rușilor, ci împotriva tancurilor rusești și că formatul de negocieri 5+2 este unul nefuncțional.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

ICI București a fost prezent la Forumul de Afaceri România – R. Moldova, eveniment ce a oferit prilejul prezentării oportunităților de investiții

Published

on

© ICI București

ICI București a fost prezent la Forumul de Afaceri România – Republica Moldova, organizat la Palatul Parlamentului, în marja celei de-a XII-a reuniuni a Comisiei Interguvernamentale pentru Cooperare Economică Moldo-Română.

Potrivit unui comunicat al institutului, evenimentul a constat în prezentări ale oportunităților de investiții, discuții tematice privind tendințele actuale în domeniul afacerilor și sesiune de B2B, reprezentând un cadru de dialog și colaborare între mediile de afaceri din ambele țări.

Forumul a adus împreună reprezentanți ai comisiilor economice de resort ale Senatului și Camerei Deputaților din România, șefi ai agențiilor de investiții din Republica Moldova și România, președinții Camerelor de Comerț și Industrie din cele două țări, precum și președintele Asociației Investitorilor Români din Republica Moldova.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA DIGITALĂ2 hours ago

Digital Innovation Summit Bucharest 2024 marchează o nouă etapă în colaborarea dintre sectoarele public și privat pentru a modela un viitor digital mai sigur și mai prosper

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre

SUA7 hours ago

SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina

U.E.8 hours ago

UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro

ROMÂNIA9 hours ago

Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE

ROMÂNIA9 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

MAREA BRITANIE10 hours ago

Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii

NATO11 hours ago

Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

G711 hours ago

Ministrul german de externe cere G7 ”măsuri suplimentare” contra Iranului după atacul ”fără precedent” asupra Israelului

ROMÂNIA9 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA1 day ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA1 day ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO7 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending