Cancelarul german Olaf Scholz urmează să călătorească vineri la Belgrad pentru a participa la semnarea unui acord de cooperare între UE și Serbia privind importul de materii prime esențiale pentru tranziția digitală și verde a UE, inclusiv litiu. Această vizită a fost confirmată de trei surse care au dorit să rămână anonime, relatează Politico.
Astfel, după ani de izolare diplomatică, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, revine în centrul atenției politice datorită apetitului crescut al Uniunii Europene, în special al Germaniei, pentru materiile prime necesare în construcția vehiculelor electrice.
Până recent, Vučić a fost în mare parte izolat printre liderii europeni din cauza relațiilor controversate cu Rusia și China, tensiunilor cu Kosovo și acuzațiilor de fraudă electorală. Totuși, interesul Germaniei de a asigura resurse de litiu, crucial pentru industria sa auto, a schimbat perspectivele politice.
Guvernul Serbiei a anunțat marți că va relua un proiect controversat de exploatare a litiului în vestul țării, după ce Curtea Constituțională a anulat o decizie anterioară de oprire a proiectului. Proiectul fusese oprit de guvernul precedent în urma unor proteste masive împotriva gigantului minier britanico-australian Rio Tinto.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, este așteptat să participe la ceremonia de semnare. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a luat în considerare participarea, dar prezența ei este incertă din cauza votului crucial din Parlamentul European asupra unul al doilea mandat în fruntea Executivului European.
Mina Jadar, situată lângă Loznica, deține unele dintre cele mai mari rezerve de litiu din Europa. Vučić a declarat că mina ar putea produce 58.000 de tone de litiu pe an, echivalentul a 17% din producția de vehicule electrice din Europa sau a 1.1 milioane de mașini.
Cu toate acestea, proiectul a stârnit îngrijorări serioase din partea ONG-urilor de mediu și a locuitorilor din Loznica, care avertizează asupra distrugerii habitatului și poluării apei. De asemenea, există temeri legate de posibila dislocare a locuitorilor.
Radomir Lazović, co-președintele partidului de opoziție Frontul Verde-Stânga din Serbia, a declarat că aprobarea proiectului de către Curtea Constituțională este influențată politic. „Într-o țară unde instituțiile nu funcționează, alegerile sunt fraudate, iar Curtea Constituțională acționează la comandă, este dificil de imaginat că aceleași instituții vor proteja interesele cetățenilor în ceea ce privește mediul și proiectele cu risc ridicat”, a spus Lazović.




