“Parteneriatul Strategic cu SUA – pilon esențial al securității României”, afirmă ministrul apărării la o întrevedere cu o delegație a Congresului american

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de congresmanul Pat Fallon, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul dialogului a fost subliniată relevanța parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și contribuția acestuia la securitatea regională și euroatlantică. Cooperarea în cadrul NATO și prezența militară americană în România au fost menționate ca elemente importante ale apărării colective.

În acest context, a fost menționat faptul că atât Statele Unite ale Americii, cât și România au publicat documente strategice naționale în domeniul securității și apărării care conturează prioritățile și cadrul general de acțiune în domeniu pentru fiecare stat.

Discuțiile au vizat, de asemenea, evoluțiile recente ale mediului de securitate regional și euroatlantic, cu accent asupra implicațiilor războiului din Ucraina, securității Flancului Estic aliat și rolului strategic al regiunii Mării Negre. A fost evidențiată importanța menținerii unei posturi consolidate de descurajare și apărare, adaptată actualelor provocări de securitate.

Au fost abordate perspectivele cooperării româno-americane în domeniul apărării, cu accent pe dialogul politico-militar, interoperabilitate și dezvoltarea capabilităților, în sprijinul securității regionale și euroatlantice.

„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii rămâne un pilon esențial al securității României, iar dialogul constant în domeniul apărării contribuie la consolidarea apărării colective în cadrul Alianței Nord-Atlantice”, a declarat ministrul apărării naționale.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare