Ministerul Apărării Naționale a semnat mai multe contracte majore în cadrul Programului SAFE, vizând modernizarea capabilităților militare ale României, de la sisteme de supraveghere aeriană și apărare antiaeriană până la platforme de transport și muniție de calibru NATO, într-un pachet investițional de amploare derulat în cooperare europeană și aliată, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Potrivit informațiilor transmise, unul dintre contracte a fost încheiat cu compania Quantum Systems pentru furnizarea sistemului „Mini UAS clasa I”.
Acordul are o valoare de 30,7 milioane de euro, fără TVA, și prevede livrarea a 34 de sisteme Mini UAS (vector), toate programate pentru anul 2027.
În plus, contractul include 15 kit-uri Scorpion, care permit transformarea platformei din configurație „aripă fixă” în configurație „multicopter”.
Echipamentele sunt destinate misiunilor de supraveghere și vor completa capabilitățile existente ale Armatei României, fiind prezentate ca fiind complementare unui proiect de coproducție derulat pe teritoriul național.
Un alt contract important vizează achiziția de sisteme de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată și rază foarte scurtă de acțiune, portabile MANPAD MISTRAL, parafat între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză. Achiziția este realizată în cadrul inițiativei „European Joint Acquisition of Mistral System”, coordonată de Franța, la care România participă alături de alte state europene.
Valoarea contractului se ridică la 625.591.000 euro, fără TVA, și include 231 de sisteme MANPAD MISTRAL, 934 de rachete MISTRAL, precum și pachete complete de instruire, muniții de antrenament, documentație tehnică, un simulator și suport logistic. Programul este inclus în Planul de investiții pentru industria europeană de apărare, dezvoltat în baza regulamentului SAFE.
În zona mobilității terestre, Ministerul Apărării Naționale a încheiat un contract subsecvent pentru Programul „Platforme multifuncționale de transport pe roți”, în baza unui acord-cadru semnat în 2019 cu IVECO DEFENCE VEHICLE S.p.A..
Valoarea acestui nou contract este de 1.069.018.421 lei, fără TVA, iar compania italiană are obligația de a livra 860 de platforme de transport auto multifuncționale, în 16 configurații distincte, în perioada 2026–2028.
Totodată, prin intermediul NATO Support and Procurement Agency, a fost semnat un contract privind achiziția de muniție calibrul 35×228 mm, respectiv 87.360 de lovituri tip LINKED HEI-T. Valoarea acestuia este de 23.356.400 euro, fără TVA, iar livrările sunt programate pentru anul 2027.
Ministerul Apărării Naționale precizează că aceste achiziții fac parte dintr-un efort mai amplu de consolidare a capacităților de apărare și de integrare în mecanismele de achiziții comune europene și NATO. În același timp, instituția caută soluții pentru depășirea unor obstacole de natură procedurală și comercială, astfel încât calendarul de implementare al Programului SAFE să fie respectat.




