Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a avut o întrevedere cu reprezentanta permanentă a Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova, Svetlana Cerović.
Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău, discuțiile au vizat situația fiscal-bugetară, reformele economice și măsurile necesare pentru consolidarea finanțelor publice.
„Am avut o discuție foarte directă și deschisă cu Svetlana Cerović, reprezentanta permanentă a FMI în Republica Moldova. Am vorbit fără ocolișuri despre situația bugetară și despre ce avem de făcut pentru a o îmbunătăți. Suntem hotărâți să reducem dezechilibrul bugetar și știm că asta va cere inclusiv decizii curajoase. Am discutat despre reforma fiscală, reducerea costurilor administrative ale statului, simplificarea și comasarea unor structuri și agenții, acolo unde acestea se suprapun sau nu mai sunt eficiente”, a menționat prim-ministrul moldovean.
Acesta a subliniat importanța administrării mai bune a patrimoniului statului.
Șeful Executivului de la Chișinău a menționat necesitatea de a dezvolta companii de stat mai eficiente și, acolo unde statul nu are motiv clar să rămână proprietar, de a desfășura procese de privatizare transparente și competitive, care să atragă investiții private și să crească productivitatea economiei.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre costul ridicat al finanțării statului și gestionarea mai eficientă a datoriei publice, inclusiv despre folosirea mai bună a surselor externe de finanțare disponibile și reducerea costurilor asociate deservirii datoriei.
„Disciplina bugetară nu este un scop în sine. Avem nevoie de ea pentru a putea investi mai mult acolo unde contează – în oameni, infrastructură și dezvoltarea economiei – fără să lăsăm nota de plată generațiilor următoare”, a menționat premierul Republicii Moldova.
Părțile au convenit să continue dialogul deschis dintre Guvern și FMI, inclusiv prin valorificarea expertizei Fondului în procesul de elaborare și implementare a reformelor.
„Avem nevoie de parteneri care să ne ajute cu expertiză, dar deciziile și responsabilitatea pentru reforme ne aparțin”, a spus prim-ministrul moldovean.




