Proiectul bugetului pentru 2026: Investiții record de peste 163 mld. lei, susținute de fonduri europene de peste 110 mld. lei

Ministerul Finanțelor a publicat marți, în transparență publică, proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, document care, potrivit ministrului Finanțelor, urmărește un echilibru între consolidarea fiscală și menținerea investițiilor necesare dezvoltării economice.

„Este un buget transparent, construit în strânsă coordonare cu toți colegii din guvern, care proiectează realist atât nivelul veniturilor, cât și al tuturor cheltuielilor statului”, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Potrivit acestuia, bugetul pentru 2026 are ca obiectiv utilizarea responsabilă a resurselor publice într-un context european încă marcat de incertitudini, menținând în același timp ritmul investițiilor și susținerea economiei.

Printre principalele repere ale proiectului de buget se numără un nivel record al investițiilor publice, estimat la peste 163 miliarde de lei, echivalentul a peste 8% din PIB, cu aproximativ 25,6 miliarde de lei mai mult decât în 2025.

În același timp, deficitul bugetar este estimat la 6,2% din PIB în 2026, cu o traiectorie de reducere până la 5,1% din PIB în 2027.

Veniturile bugetare sunt prognozate la aproximativ 736,5 miliarde de lei, în creștere cu 20,2% față de anul precedent, evoluție susținută, potrivit ministrului, de îmbunătățirea colectării și de procesul de digitalizare a ANAF.

Bugetul pentru 2026 include, de asemenea, peste 110 miliarde de lei din fonduri europene pentru investiții, cu peste 40% mai mult decât în 2025.

Pentru comunitățile locale sunt alocate 86,4 miliarde de lei, cu 7,4 miliarde de lei mai mult decât anul trecut, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor.

Documentul bugetar prevede și finanțarea unor programe sociale și educaționale, între care 1,7 miliarde de lei pentru sprijinirea vârstnicilor, 1,53 miliarde de lei pentru programul „Masă Sănătoasă” în școli și 15,48 miliarde de lei pentru servicii sociale destinate copiilor și persoanelor cu dizabilități.

Potrivit ministrului Finanțelor, proiectul de buget include și măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri și investițiile private, prin scheme de ajutor de stat pentru investiții, stimulente pentru reinvestirea profitului, instrumente moderne de finanțare și programe dedicate industriilor strategice și inovării.

„Este pentru prima dată când România are programe coerente de atragere de investiții, care îmbină facilități fiscale pentru mediul de business, scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor, bonificații pentru plata obligațiilor fiscale și măsuri de stimulare a pieței de capital”, a subliniat ministrul Finanțelor.

Potrivit Ministerului Finanțelor, bugetul pentru anul 2026 este construit în concordanță cu angajamentele asumate de România în cadrul Planului Fiscal-Bugetar Structural pe Termen Mediu, care prevede, în principal, reducerea graduală a cheltuielilor de funcționare ale statului și consolidarea disciplinei fiscal-bugetare.

„Echilibrul și responsabilitatea rămân în continuare principiile noastre de bază în gestionarea banilor publici”, a subliniat ministrul.

Proiectul bugetului pentru 2026 este disponibil în transparență publică pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare