Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate fi soluționat pe cale militară, ci doar printr-o rezolvare diplomatică. Aflat la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, desfășurată la Antalya, Rubio a subliniat că Statele Unite, prin vocea președintelui Donald Trump, își doresc încheierea conflictului și sprijină orice mecanism care poate aduce o pace durabilă, informează EFE, preluat de Agerpres.
„Această confruntare nu se va încheia printr-o soluție militară, ci doar prin una diplomatică”, a spus Rubio în fața jurnaliștilor. „Președintele Statelor Unite a fost cât se poate de clar: vrea ca acest război să se termine.”
Rubio a arătat că Trump este pregătit să susțină demersuri reale pentru a pune capăt războiului, inclusiv prin sprijinirea negocierilor de pace, precum cele organizate joi la Istanbul, Turcia. „Trump vrea să pună capăt războaielor, iar aceasta este speranța și în privința conflictului dintre Rusia și Ucraina. Vom vedea ce se întâmplă în următoarele zile, dar ne dorim să vedem progrese reale”, a adăugat șeful diplomației americane.
El a explicat că Trump își dorește economii concentrate pe dezvoltare, inovare și bunăstare pentru cetățeni și este împotriva tuturor factorilor destabilizatori: „Este împotriva războaielor, a terorismului și a instabilității care împiedică prosperitatea.” Rubio a amintit, în acest context, decizia recentă a președintelui Trump de a ridica sancțiunile impuse Siriei sub noua administrație post-Assad: „Sperăm că noile autorități vor folosi această oportunitate pentru a reconstrui țara și a o transforma dintr-o sursă de instabilitate într-un actor al stabilității.”




