Regatul Unit își consolidează prezența militară în Arctica. Londra va dubla numărul trupelor din Norvegia și își asumă un rol central în misiunea NATO „Santinela Arctică”

Guvernul britanic urmează să anunțe miercuri, în timpul unei vizite a ministrului Apărării John Healey la Camp Viking, în Cercul Polar Arctic din nordul Norvegiei, consolidarea prezenței militare în Arctica și în regiunea Nordului Îndepărtat, în contextul creșterii activităților militare ruse și al importanței strategice tot mai mari a zonei pentru NATO, potrivit unui comunicat.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, numărul militarilor britanici desfășurați în Norvegia va fi dublat în următorii trei ani, de la aproximativ 1.000 la 2.000 de soldați, iar forțele armate ale Regatului Unit vor avea un rol esențial în cadrul misiunii aliate „Santinela Arctică”, aflată în prezent în faza de planificare militară la nivel NATO.

Misiunea aliată „Santinela Arctică” este menită să sporească securitatea în regiunea arctică și în Nordul Îndepărtat, inclusiv în zona Groenlandei, pe fondul tensiunilor geopolitice crescute și al interesului strategic tot mai accentuat pentru regiune. Inițiativa vine și în contextul declarațiilor repetate ale președintelui american Donald Trump privind interesul față de Groenlanda, teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei.

Planificarea militară pentru misiune este deja în curs la nivelul NATO, iar Healey urmează să participe joi la o reuniune a miniștrilor apărării aliați la sediul Alianței de la Bruxelles pentru a discuta detaliile propunerilor.

În paralel, Forța Expediționară Comună, condusă de Marea Britanie, va organiza în septembrie 2026 exercițiul militar „Lion Protector”, care va implica forțe aeriene, terestre și navale desfășurate în Islanda, Strâmtorile Daneze și Norvegia. Exercițiul va testa capacitatea aliaților de a proteja infrastructura critică împotriva atacurilor și sabotajului și de a consolida capacitățile comune de comandă și control.

De asemenea, aproximativ 1.500 de Comando-uri ale Marinei Regale vor participa în martie la exercițiul NATO „Cold Response”, desfășurat în Norvegia, Finlanda și Suedia, destinat îmbunătățirii capacității aliaților de a apăra zone strategice din regiuni montane și fiorduri.

Ministrul britanic al Apărării a justificat decizia prin prisma evoluțiilor recente din regiune.

„Cerințele asupra apărării cresc, iar Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității Arcticii și a regiunii Nordului Îndepărtat pe care am văzut-o de la sfârșitul Războiului Rece. Observăm cum Putin își reface rapid prezența militară în regiune, inclusiv prin redeschiderea unor baze din perioada Războiului Rece”, a declarat John Healey.

Acesta a subliniat că Regatul Unit își intensifică rolul în apărarea flancului nordic al NATO.

„Marea Britanie își intensifică eforturile pentru a proteja Arctica și Nordul Îndepărtat: dublăm numărul trupelor din Norvegia și extindem exercițiile comune cu aliații NATO”, a punctat ministrul britanic.

Healey a adăugat că exercițiile militare din acest an vor implica mii de militari desfășurați în Arctica și Atlanticul de Nord. „Ne antrenăm împreună, descurajăm împreună și, dacă va fi necesar, vom lupta împreună.”

Potrivit guvernului britanic, intensificarea activităților militare ruse în Arctica, Nordul Îndepărtat și Atlanticul de Nord a schimbat semnificativ mediul de securitate din regiune. Londra invocă experiența de peste 50 de ani a forțelor britanice în operațiuni arctice și parteneriatele consolidate cu Norvegia, Suedia și Finlanda ca elemente-cheie ale contribuției sale la răspunsul NATO în nordul Europei.

Consolidarea prezenței militare face parte dintr-o strategie mai amplă, guvernul britanic angajându-se la cea mai mare creștere susținută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârșitul Războiului Rece, cu un nivel estimat de 2,6% din PIB începând cu 2027.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare