România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în care compania reclamantă solicitase despăgubiri în valoare de 6,5 miliarde de dolari, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.
Șeful Guvernului a afirmat că rezultatul reprezintă o victorie importantă pentru România, demonstrând capacitatea statului de a-și apăra interesele, resursele naționale și banii publici, cu respectarea angajamentelor față de investitorii de bună-credință.
„Este o veste bună pentru protejarea mediului și a patrimoniului cultural de la Roșia Montană, un loc cu o istorie aparte, inclus în patrimoniul mondial UNESCO”, a transmis premierul, într-o postare pe Facebook.
Luca Niculescu a mulțumit avocaților din echipele Leaua Damcali Deaconu Păunescu și LALIVE, precum și reprezentanților Ministerului Finanțelor și ai celorlalte instituții ale statului care au contribuit la rezultatul procesului.
Premierul a subliniat că, pe parcursul celor 11 ani de litigiu, s-au schimbat guverne, miniștri și conduceri de instituții, însă activitatea profesioniștilor implicați în apărarea României a continuat.
„Dar munca acestor profesioniști a continuat, cu seriozitate, răbdare și perseverență. Este un exemplu despre cât de mult contează competența, continuitatea și responsabilitatea în apărarea intereselor României”, a punctat Luca Niculescu.





