Connect with us

NEWS

România, împrumut de 48 milioane euro de la Banca Mondială pentru controlul integrat al poluării cu nutrienţi: 30.000 de ferme mici vor beneficia de sprijin în vederea colectării gunoiului de grajd şi pentru unităţi de compostare

Published

on

Banca Mondială şi România au semnat, joi, acordul de împrumut pentru o finanţare adiţională de 48 milioane de euro pentru Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi, care vizează protejarea mediului şi reducerea riscurilor de sănătate pentru locuitorii din zonele rurale.

Astfel, aproximativ 30.000 de ferme mici vor beneficia de sprijin în vederea colectării gunoiului de grajd şi pentru unităţi de compostare, gestionarea gunoiului de grajd, producţie de biogaz din deşeuri de origine animală şi/sau canalizare şi epurare a apelor reziduale în aproximativ 100 de comune extrem de expuse poluării cu nitraţi.

”Proiectul va sprijini eforturile României de a reduce deversarea de nutrienţi (nitrogen și fosfor) în corpurile de apă din România și de a respecta la nivel național cerințeleDirectivei Uniunii Europene privind Nitrații. Practicile de producție agricolă neprietenoase mediului sunt prevalente în zonele rurale din România. Deversarea de deșeuri de origine animală în apele subterane din vecinătatea gospodăriilor, din cauza lipsei unităților de depozitare adecvate, reprezintă un pericol pentru sănătatea populației din zonele rurale, precum riscul îmbolnăvirii de boala albastră, ce poate conduce la deces infantil. Începând cu anul 2007, Banca Mondială a oferit asistență României în lupta împotriva poluării cu nutrienţi și a contribuit la îmbunătățirea practicilor de producție agricolă.” se arată într-un comunicat remis presei.

INCPC_1

„Ceremonia de semnare de astăzi reprezintă o mărturie a parteneriatului puternic pe care îl avem cu România în vederea soluționării provocărilor de mediu la nivel naționalși sprijinirii agriculturii durabile,” a declarat Cyril Muller, Vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală.„Banca Mondială este încântată să susţină România prin furnizarea de resurse suplimentare în vederea combaterii poluării solului și apelor subterane, protejând în același timp sănătatea românilor ce locuiesc în zonele rurale și potențialul sectorului agricol.”

Finanțarea adiţională de 48 milioane de Euro va completa proiectul sprijinit inițial de către Bancă în valoare de 50 milioane de Euro și va fi orientată către intensificarea investițiilor și practicilor de management în vederea reducerii poluării cu nutrienţi din surse agricole, animale și umane. Acesta este un domeniu pentru care UE nu alocă granturi României. Aproximativ 30.000 de ferme mici vor beneficia de sprijin în vederea colectării gunoiului de grajd și pentru unități de compostare, gestionarea gunoiului de grajd, producție de biogaz din deșeuri de origine animală și/sau canalizare și epurare a apelor reziduale în aproximativ 100 de comune extrem de expuse poluării cu nitrați.

„O mare parte a producţiei agricole din România continuă să fie realizată în cadrul fermelor mici, iar acest lucru reprezintă o provocare în ceea ce ţine de modul în care practicile de producție sunt aplicate de o manieră care arproteja mediul”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice al României.„Proiectul Băncii Mondiale, semnat astăzi, va contribui cu resurse suplimentare, cunoştinţe și sprijin instituțional în vederea promovării celor mai bune practici de producție agricolă și va consacra o nouă modalitate de a face agricultură. România are o populație rurală importantă. Guvernul Român acordă importanța cuvenită producției durabile în zonele rurale și bunăstării populației rurale.”

Fondurile alocate proiectului vor finanța activități orientate către consolidarea capacității instituționale și coordonării cu administrațiile naționale și locale relevante, și cu instituțiile responsabile de reglementarea, implementarea, monitorizarea și raportarea cu privire la Directiva UE privind Nitrațiiși Directiva Cadru privind Apa. De exemplu, Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) va fi beneficia de asistență pentru a monitoriza și raporta organismelor naționale și ale UE aspectele legate de calitatea apelor de suprafață și subterane în temeiul directivelor anterior menționate.

Proiectul va sprijini creșterea nivelului de conștientizare și activități de implicare a cetățenilor orientate către diseminarea oportunităților de investiții ale proiectului disponibile pentru beneficiari. De asemenea, proiectul va susţine utilizarea feedback-ului și experiențelor locale de implementare pentru a informa eforturile naționale mai largi în vederea reducerii poluării cu nutrienţi.

.

.

INTERNAȚIONAL

Președintele Vladimir Putin le transmite americanilor că este pregătit pentru o nouă criză precum cea a rachetelor din Cuba: Calculele ”nu ar fi în favoarea lor. Asta e sigur”

Published

on

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că țara sa este pregătită din punct de vedere militar pentru o nouă criză de tipul celei a rachetelor din Cuba, dacă Statele Unite sunt atât de nesocotite încât să o dorească. El afirmă că Moscova are un avantaj în privința unei prime lovituri nucleare, anunță Reuters, care citează declarații făcute miercuri seara presei ruse, informează Agerpres.

Vladimir Putin a afirmat că rachetele hipersonice de care dispune țara sa pot fi instalate pe nave și submarine trimise în apropierea apelor teritoriale ale SUA.

”Putem să le plasăm, dată fiind viteza şi raza lor de acţiune, în ape neutre. Mai mult, ele nu sunt staţionare, se deplasează, iar ei vor fi nevoiţi să le găsească”, a spus preşedintele, conform transcrierii de la Kremlin. ”Calculaţi. Mach 9 şi peste 1000 de kilometri”” a menţionat el viteza şi raza de acţiune a rachetelor.

Putin a susţinut că nu doreşte o cursă a înarmărilor împotriva SUA, dar nu va avea de ales dacă americanii instalează noi rachete în Europa; unele dintre acestea ar putea lovi Moscova în 10-12 minute. Contramăsurile navale ruse ar permite lovirea Statelor Unite înainte ca rachetele americane să lovească Moscova. Calculele ”nu ar fi în favoarea lor, cel puţin aşa stau lucrurile acum. Asta e sigur”, a insistat preşedintele rus.

Totuşi, a adăugat el, tensiunile între Moscova şi Washington nu sunt comparabile cu cele din timpul crizei rachetelor din Cuba. ”Oricum, nu asta dorim. (…) Dacă cineva vrea asta, atunci e binevenit. Am explicat azi ce ar însemna asta. Să socotească ei”, a spus Vladimir Putin, referindu-se la durata zborului rachetelor.

Criza rachetelor din Cuba din 1962, la care s-a referit liderul de la Kremlin, a izbucnit când Moscova a reacţionat la desfăşurarea unor rachete americane în Turcia, trimiţând rachete balistice în Cuba, ceea ce a dus la o confruntare care ar fi putut declanşa un război nuclear.

După mai mult de o jumătate de secol, tensiunile sunt din nou în creştere între Rusia şi SUA. Ruşii se tem că americanii ar putea instala în Europa rachete nucleare cu rază medie de acţiune, odată ce tratatul INF (privind forţele nucleare intermediare) îşi încetează valabilitatea.

De altfel, președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri în cadrul unui discurs susținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în eventualitatea în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa

Continue Reading

NEWS

Vladimir Putin trimite avertismente Statelor Unite și aliaților: Rusia va desfăşura rachete capabile să lovească nu doar Statele Unite, ci și țările unde se află centrele de decizie

Published

on

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în eventualitatea în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa, informează AFP, citat de Agerpres.

”Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia”, a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei.

”Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor”, a ameninţat şeful statului rus.

Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite”, a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale.

Avertismentul liderului de la Kremlin vine în contextul în care Statele Unite au anunțat la finalul lunii ianuarie că își suspendă participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care interzice rachetele sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestui document semnat în 1987. Moscova a răspuns într-un mod similar şi, dacă între timp părţile nu se vor răzgândi, tratatul va deveni caduc în luna august.

Pe 13 februarie, ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, cel care în 1987 cosemna, alături de președintele Statelor Unite ale Americii de la acea vreme, Ronald Reagan, Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), lansa un apel Statelor Unite să reia ”un dialog serios” cu Rusia în problema armelor nucleare și avertiza împotriva ”tendințelor distructive periculoase” din politica mondială.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Summitul Grupului de la Vișegrad în Israel, anulat după declaratiile denigratoare ale Tel Aviv-ului la adresa Varșoviei: Fiecare polonez este alăptat cu antisemitism de la mama lui

Published

on

Summitul țărilor de la Vișegrad din Israel a fost anulat după ce Polonia a denunțat declarațiile israeliene privind complicitatea Poloniei la Holocaust. Prim-ministrul ceh, Andrej Babiš, a declarat că summit-ul va fi înlocuit de discuții bilaterale,urmând să fie reprogramat mai târziu în acest an, potrivit Politico.eu

Grupul de la Vișegrad este alcătuit din Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia.

Criza recentă s-a iscat după ce Netanyahu a vorbit săptămâna trecută despre așa-numita lege a Holocaustului din Polonia în timpul vizitei sale la Varșovia, pentru un summit găzduit de Statele Unite privind securitatea în Orientul Mijlociu.

Controversata legislație permite acționarea în judecată a celor care acuză poporul polonez de crime comise împotriva evreilor în timpul Holocaustului sau de cooperarea cu naziștii. Cu toate acestea, pe fondul presiunii de la Tel Aviv și Washington, guvernul a schimbat legea, astfel încât nimeni nu a fost găsit vinovat pentru pedeapsa cu închisoarea, informează Deutsche Welle.

Legea este parte a eforturilor guvernului polonez de a evidenția crimele naziștilor împotriva polonezilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Circa 6 milioane de cetățeni polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei, au murit în timpul ocupației germane din 1939-1945.

Netanyahu a spus că polonezii au cooperat de fapt cu naziștii pentru uciderea evreilor în timpul Holocaustului și că nu știa ca cineva să fi fost vreodată dat în judecată pentru o astfel de declarație, potrivit publicației israeliene Haaretz. El a făcut observația ca răspuns la o întrebare adresată de aceasta.

Comentariile lui Netanyahu au fost inițial citate pe site-ul web al publicației Jerusalem Post, în care premierul israelian afirma că “națiunea poloneză” a cooperat cu naziștii, cauzând tensiuni diplomatice.

Prim-Ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a reacționat pe Twitter, scriind că Polonia nu a colaborat niciodată cu Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că țara sa a fost victima ocupației naziste. El a amenințat de asemenea că, dacă comentariul nu va fi clarificat, nu va participa la reuniunea la nivel înalt din Israel a statelor de la Vișegrad.

,,Cu aproape 80 de ani în urmă, Polonia a căzut victimă agresiunii brutale și ocupației bestiale a Germaniei naziste. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost uciși peste 6 milioane de polonezi, inclusiv 3 milioane de evrei și polonezi de origine evreiască.”


Netanyahu, care a făcut observațiile în Polonia joi, a declarat că a fost citat greșit de Haaretz și alte ziare israeliene. Prin comentariile sale nu a dorit să implice toți polonezii, a adăugat acesta, potrivit sursei citate mai sus.

Duminică, la câteva zile după ce a făcut afirmațiile public, primul ministru Benjamin Netanyahu l-a numit pe Yisrael Katz ministru de externe interimar  În aceeași zi, într-un interviu acordat i24 News, Katz a declarat:  ,,Eu sunt fiul supraviețuitorilor Holocaustului, nu vom ierta și nu vom uita niciodată că mulți polonezi au colaborat cu naziștii”.


 

El a continuat să îl citeze pe fostul prim-ministru Yitzhak Shamir, afirmând: ,,Shamir spunea că fiecare polonez este alăptat cu antisemitism de la mama lui. Nimeni nu ne va spune cum să ne exprimăm poziția și cum să-i onorăm pe morți”.

Ambasadorul polonez în Israel, Marek Magierowski, a criticat comentariile lui Katz pe Twitter, spunând că ,,Este cu adevărat uimitor faptul că noul ministru de externe al Israelului citează o remarcă atât de rușinoasă și rasistă.”


De asemenea, Morawiecki a declarat reporterilor ulterior că remarcile ministrului de externe israelian, Yisrael Katz, au fost ,,rasiste și inacceptabile” și că ,,acest lucru nu poate fi lăsat fără răspuns”.

Afirmațiile făcute de înalții demnitari israelieni nu au fost o mișcare inspirată în condițiile în care  Netanyahu a căutat sprijinul țărilor de la Vișegrad pentru politica Israelului față de palestinieni pe fondul semnalelor potrivit cărora atitudinea celor patru state față de această chestiune se deosebește de restul Uniunii Europene.

Ungaria și Republica Cehă au blocat, în mai 2018, o declarație comună a UE care ar fi criticat relocarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. De asemenea, toate cele patru state de la Visegrad s-au abținut frecvent să voteze împotriva Israelului în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Inițial, premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a transmis duminică omologului său israelian, Benjamin Netanyahu, că nu va participa la summit-ul grupului de la Vișegrad din Israel, potrivit purtătorului de cuvânt al acestuia. Ministrul de externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a fost apoi programat să se întâlnească cu Netanyahu și liderii celorlalți trei membri ai Vișegradului, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, însă șeful Statului Major, Michal Dworczyk, a declarat pentru radioul polonez Jedynka că delegația poloneză nu va mai participa deloc.

În aceste condiții, summit-ul a fost transformat în reuniuni bilaterale între Israel și celelalte trei țări ale Grupului de la Vișegrad, urmând să fie reprogramat mai târziu în acest an.

 

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending