Connect with us

POLITICĂ

Secretarul de stat George Ciamba a atras atenția, la Atena, asupra importanței educației publice pentru prevenirea extremismului și a radicalizării

Published

on

Secretarul de stat pentru afaceri strategice şi bilaterale în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a participat, la 30 octombrie 2017, la Atena, la cea de-a doua ediție a conferinței ”Athens International Conference on Religious and Cultural Pluralism Coexistence in the Middle East”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene. 

În cadrul evenimentului, oficialul român a susţinut un discurs în care a subliniat rolul important al religiei într-o lume modernă complet secularizată. Totodată, a pledat pentru un dialog permanent între stat și ierarhiile religioase. 

”Într-un context în care religia este instrumentalizată politic cu tragice consecințe, am  atras atenția asupra importanței educației publice pentru prevenirea extremismului și a radicalizării. Sistemul de educație confesională din România, sprijinit de stat, constituie un exemplu de urmat”, a afirmat secretarul de stat George Ciamba.

Temele principale ale conferinţei au inclus rolul liderilor religioși în criza refugiaților/ migranților, precum și rolul media și al liderilor religioși în promovarea pluralismului religios în Orientul Mijlociu.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Prokopis Pavlopoulos, Președintele Republicii Elene, Nikolaos Kotzias, ministrul elen al afacerilor externe, și Arhiepiscopul Atenei și al Greciei, Ieronymos II.

La conferință au mai participat miniștrii de externe din Cipru, Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Palestina și Egipt și importanți lideri religioși ortodocși, catolici, mozaici și musulmani.

În marja conferinței, secretarul de stat pentru afaceri strategice şi bilaterale în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Republicii Elene, Nikos Kotzias. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relației bilaterale și au abordat teme de interes de pe agenda europeană și internațională, inclusiv cu referire la perspectiva agendei de contacte bilaterale.

.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Reprezentanții românilor din diaspora cer intensificarea campaniei de promovare a site-ului www.votstrainatate.ro, unde doar 20.000 de cetățeni s-au înregistrat pentru a vota la prezidențiale

Published

on

© Autoritatea Electorală Permanentă

Reprezentanţii românilor din diaspora au solicitat intensificarea campaniei de promovare a site-ului www.votstrainatate.ro cu prilejul unei discuţii purtate, luni, cu preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, informează AEP într-un comunicat. Totodată, până în prezent, peste 20.000 de români s-au înscris pentru a vota la alegerile prezidențiale din noiembrie, cu 22 de zile înainte de expirarea termenului limită, scadent la 11 septembrie.

Mituleţu-Buică a avut luni o întâlnire cu membri ai unora dintre cele 29 de asociaţii civice semnatare ale scrisorii deschise pe tema votului prin corespondenţă, eveniment dublat de o videoconferinţă cu reprezentanţi ai acestor organizaţii aflaţi în diverse ţări europene.

“Mesajul central al membrilor asociaţiilor civice a fost determinarea acestora de a continua să se implice în campania de informare a alegătorilor şi de a acţiona în parteneriat cu AEP şi MAE pentru a disemina informaţiile privind modalităţile de vot pe care le au la dispoziţie românii din afara ţării, dar şi pentru a facilita exercitarea dreptului de vot de către unele categorii profesionale cu ocupaţii itinerante. Astfel, potrivit reprezentantei asociaţiei Voluntari în Europa, Adriana Mureşan, circa 140.000 de şoferi români de TIR, care nu au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, sunt în tranzit prin Europa şi nu pot preconiza unde se vor afla în perioada alegerilor prezidenţiale, motiv pentru care solicită organizarea unor secţii de votare accesibile, cum ar fi în parcări sau la puncte de trecere a frontierei”, se arată într-un comunicat al AEP, potrivit Agerpres.

La întâlnirea şi videoconferinţa organizate la sediul AEP au participat reprezentanţi ai următoarelor asociaţii civice: Voluntari în Europa, Rezist West Midlands şi Warwickshire, Platforma România 100, Expert Forum, Rezistenţa din Diaspora, Rezist Lyon, Mişcarea Civică Diaspora Austria, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Voluntar Londra, Aradul Civic şi #activAG Piteşti.

La discuţii au fost prezenţi şi oficiali din partea Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit contorizării efectuate pe www.votstrainatate.ro, până marți, 20 august, ora 12:01, 20.271 de români s-au înregistrat pentru a vota la alegerile prezidențiale. Dintre aceștia, 10.164 au optat pentru a vota la o secție de votare din străinătate și 10.107 au preferat votul prin corespondență.

Citiți și
AEP recomandă românilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondență. Care sunt pașii
AEP: Începând de astăzi, românii din străinătate se pot înregistra online pentru a vota la alegerile prezidențiale

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular online, până cel mai târziu la data de 11 septembrie 2019, ora 23:59:59.

Românii din străinătate vor vota pentru preşedintele României pe 8, 9 şi 10 noiembrie şi, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 şi 24 noiembrie.

 

Continue Reading

POLITICĂ

Donald Trump și Klaus Iohannis se întâlnesc în această seară la Casa Albă. Care este agenda discuțiilor dintre cei doi lideri

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA, la doi ani și două luni distanță de când a devenit primul lider din Europa Centrală și de Est primit de Donald Trump în Biroul Oval.

Potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14:00 (21:00, ora României), unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, şi va semna în Cartea de Onoare.

După acest moment vor avea loc, în Biroul Oval, de la ora 14:10 (21:10, ora României) convorbirile tete-a-tete ale celor doi preşedinţi, urmate de convorbiri oficiale cu participarea membrilor delegaţiilor oficiale.

Pe agenda oficială nu figurează, pentru moment, nicio conferință de presă a celor doi lideri.

Sub umbrela politică a Parteneriatului Strategic bilateral și în marcajul simbolisticii a 30 de ani de la prăbușirea comunismului și a 15 ani de la aderarea României la NATO, primirea președintelui Klaus Iohannis de către Donald Trump are două componente: una majoră și directă fiind subiectele prioritare din aria securității, relației economice și energiei și o a doua subînțeleasă și indirectă, anume consolidarea poziției fruntașe a lui Klaus Iohannis în cursa electorală pentru nou mandat prezidențial.

Mizele vizitei la Washington au fost prefațate de însuși șeful statului într-o discuție informală avută cu jurnaliștii săptămâna trecută, agenda fiind dominată în întregime de relația strategică bilaterală cu accent pe dimensiunile securitate, economie, energie, dar și pe alte dosare bilaterale.

Referitor la spectrul larg al vizitei sale la Washington, președintele Iohannis a spus căeste o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul Strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile”.

Puteți citi pe larg despre vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă (19-20 august 2019)

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele PNL Ludovic Orban: Vom promova un proiect care vizează dublarea numărului de parlamentari care îi reprezintă pe românii din diaspora

Published

on

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a anunțat luni că liberarii vor promova un proiect de lege care vizează dublarea numărului de parlamentari care îi reprezintă pe cetățenii români din diaspora, informează Agerpres.

”Am votat un proiect de lege, propus de PNL Diaspora, care să ducă la dublarea numărului de parlamentari ce reprezintă cetăţenii români aflaţi în diaspora, în corespondenţă cu numărul de cetăţeni români care sunt înregistraţi oficial ca cetăţeni români cu domiciliul în străinătate”, a precizat liderul liberalilor, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Proiectul de lege prevede suplimentarea numărului de parlamentari de diaspora de la șase la doisprezece (patru senatori și opt deputați).

”Prezenta inițiativă legislativă vine ca o necesitate în respectarea prevederilor constituționale referitoare la norma de reprezentare parlamentară și, totodată, ține cont de voința poporului român de a nu avea un Parlament supradimensionat, suplimentând numărul de parlamentari pentru Circumscripția nr. 43, Circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în diaspora, de la șase la doisprezece (patru senatori și opt deputați). Într-o minimă analiză, dacă ținem cont numai de cei 609.962 de cetățeni români înscriși în Registrul Electoral în 2016, observam că pentru o reprezentare conform legii fundamentale a statului, adică un deputat la 73.000 de locuitori și un senator la 168.000 de locuitori, este necesar ca pentru Circumscripția nr. 43 să existe un număr de opt deputați și patru senatori. Totodată, această inițiativă legislativă introduce o nouă circumscripție electorală, nr. 44, Circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în vecinătate, reprezentată în Parlament de un senator și doi deputați. Această delimitare între problematica românilor din diaspora și cea a românilor din vecinătate este necesară ținând cont de nevoile specifice prezente în rândul acestor categorii de comunități”, se arată în expunerea de motive a senatorului PNL Viorel Riceard Badea.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending