Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat în cadrul Comandamentului pentru Energie convocat de premier importanța accelerării investițiilor în infrastructura energetică a României și a colaborării strânse între toți actorii din domeniu, fapt reliefat și de evenimentele din aceste zile.
”În ultimul an, am atras 13,6 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile în sistemul energetic. Aceste investiții vor asigura, începând de anul viitor, o mai mare capacitate de producție energie, consolidând securitatea energetică a României, și prețuri corecte pentru toți românii”, a menționat Burduja într-un mesaj publicat pe Facebook.
Potrivit acestuia, au fost stabilite o serie de măsuri pe termen mediu și scurt:
- Creșterea producției de energie în bandă, indiferent de sursă.
- Standardizarea transmiterii datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori și furnizori pentru o imagine clară a consumului și producției.
- Analizarea mecanismului de formare a prețului de către ANRE pentru protecția consumatorului final.
- Publicarea și actualizarea constantă de către operatorii de distribuție a zonelor afectate de avarii și a duratei estimate pentru remediere.
- Accelerarea investițiilor în toate segmentele din domeniul energiei. Marile proiecte care au șanse să fie finalizate anul acesta: grupul 5 – Rovinari (330MW), Iernut (430MW), proiecte hidrocentrale cu grad avansat de execuție (Răstolița).
- Colaborare strânsă între toți actorii cu responsabilități, pentru creșterea capacităților de producție, distribuție și mai ales stocare a energiei.
- Adoptarea unei Strategii energetice naționale care să ghideze investițiile și proiectele viitoare.
”După 15 ani, România este pregătită să adopte o Strategie energetică națională. Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investițiile publice în sistemul energetic național, cât de importante sunt viziunea și planificarea în acest sector strategic”, a arătat Sebastian Burduja.
El a explicat că prin aceste investiții vom asigura ”mai multă energie, iar pe termen mediu, prețuri corecte pentru români și pentru mediul de afaceri”.
”Le mulțumesc tuturor celor care lucrează neobosit pentru a da energie tuturor românilor în această perioadă plină de provocări”, a conchis ministrul Energiei.




