UE consideră nepotrivită prezența ministrului rus de Finanțe la reuniunea G20 organizată de SUA: „Nu este deloc momentul pentru normalizarea” relațiilor cu Rusia

Uniunea Europeană a declarat marți că prezența ministrului rus de Finanțe la reuniunea G20 organizată de Statele Unite este nepotrivită, punctând că nu este „deloc momentul pentru normalizarea” relațiilor cu Moscova, anunță AFP, citat de Agerpres.

Pentru Uniunea Europeană, „nu este momentul de a normaliza Rusia sau prezența Rusiei la acest tip de reuniuni”, a declarat comisarul european pentru economie și productivitate, Valdis Dombrovskis, aflat la reuniunea miniștrilor de finanțe din G20 ce are loc la Asheville, în statul american Carolina de Nord.

„Personal, întotdeauna mi-a fost greu să discut despre subiecte sensibile cu reprezentanți ai regimurilor care poartă un război și ucid în fiecare zi civili”, a adăugat Dombrovskis, referindu-se la războiul lansat de Rusia contra Ucrainei.

Prima zi a reuniunii miniștrilor de Finanțe din G20 a fost marcată de o prezență-surpriză. Ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov, s-a aflat printre participanți, fapt ce a stârnit iritarea aliaților europeni ai Statelor Unite.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a avut, de asemenea, o întâlnire tête-à-tête cu Siluanov în contextul summitului.

„Secretarul Bessent a avut o întâlnire productivă cu ministrul rus al finanțelor”, a declarat pentru Politico Erin Browne, subsecretarul Trezoreriei pentru afaceri internaționale. Bessent „i-a transmis că războiul trebuie să ia sfârșit și că ne dorim o soluție pașnică”, a spus ea.

Un purtător de cuvânt al Trezoreriei a afirmat că cei doi au discutat despre „planul lui Trump pentru pace și creștere economică”.

Browne a afirmat că includerea Rusiei a fost o decizie luată de Casa Albă. „Respectăm protocolul Casei Albe”, a spus ea.

Întrebat luni de jurnaliști despre includerea Rusiei în cadrul reuniunii, Trump a apărat această decizie. „Ne place să ne înțelegem bine cu toată lumea”, le-a spus el jurnaliștilor. „Unul dintre motivele pentru care am atât de mult succes este faptul că mă înțeleg bine cu toată lumea.”

În timpul întâlnirii sale cu Siluanov, Bessent a precizat clar că SUA nu vor acorda ajutor economic Rusiei până când războiul din Ucraina nu se va încheia, potrivit unei persoane familiarizate cu întâlnirea.

Când ministrul rus al Finanțelor „a încercat să discute domeniile de interes în care s-ar putea lua măsuri, secretarul Bessent l-a întrerupt cu fermitate și a spus că nimic nu este posibil până când războiul nu se va termina”, a declarat persoana respectivă, căreia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre o întâlnire privată.

Includerea Rusiei a reprezentat o schimbare radicală față de modul în care SUA au gestionat astfel de reuniuni după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022. În timpul administrației Biden, oficialii americani s-au alăturat omologilor europeni în protestul public împotriva participării Moscovei la forumurile economice internaționale.

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei de atunci, s-a numărat printre oficialii occidentali care au părăsit o reuniune a G20 în 2022, atunci când un oficial rus a început să ia cuvântul.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare