UE lansează foaia de parcurs pentru apărare 2030 axată pe inițiativa anti-dronă, scuturi aeriene și spațiale, Eastern Flank Watch, coaliții de capabilități și o zonă unică de mobilitate militară

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au propus joi “Foaia de parcurs pentru menținerea păcii – Pregătirea apărării 2030” (Preserving Peace – Defence Readiness Roadmap 2030), un plan cuprinzător pentru statele membre ale Uniunii Europene și menit să consolideze capacitățile de apărare ale Europei. Propunerea executivului european și a șefei diplomației UE vine în pregătirea summitului de toamnă al Consiliului European, reuniune ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles. Documentul, axat pe patru inițiative, între care inițiativa de apărare anti-dronă și Eastern Flank Watch, formulează și ambiția unei zone unice europene de mobilitate militară până în anul 2027. Propunerea Comisiei Europene vine și ca urmare a summitului liderilor europeni de la Copenhaga, cu două săptămâni în urmă. Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au susținut în mare măsură proiectele emblematice prioritare inițiale care vor consolida securitatea Europei, inclusiv inițiativa europeană anti-dronă, pe care unele state nu au acceptat-o cu formularea “zidul european de drone”, și Eastern Flank Watch.

„Amenințările recente au arătat că Europa este în pericol. Trebuie să protejăm fiecare cetățean și fiecare centimetru pătrat din teritoriul nostru. Iar Europa trebuie să răspundă cu unitate, solidaritate și hotărâre. Foaia de parcurs pentru apărare prezentată astăzi oferă un plan clar, cu obiective comune și repere concrete pe drumul nostru către 2030. Pentru că doar ceea ce este măsurat se realizează”, a declarat, în context, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Trecând de la planuri la acțiune, subliniază von der Leyen, documentul propune patru inițiative europene majore: Inițiativa Europeană pentru Apărarea împotriva Dronelor, (cunoscut și ca zid european anti-dronă), Monitorizarea Flancului Estic (Eastern Flank Watch), Scutul Aerian European (European Air Shield) și Scutul Spațial European (European Spache Shield).

“Acestea vor consolida industriile noastre de apărare, vor accelera producția și vor menține sprijinul nostru constant pentru Ucraina”, a continuat ea.

Așa cum a solicitat Consiliul European în luna iunie, Foaia de parcurs pentru apărare stabilește obiective și etape clare pentru a acoperi deficitele de capabilități, a accelera investițiile în domeniul apărării în toate statele membre și a ghida progresul UE către o pregătire deplină pentru apărare până în 2030. Consolidarea apărării europene înseamnă, de asemenea, sprijin ferm pentru Ucraina.

Inițiativele europene pentru pregătire

Pentru a acționa rapid acolo unde o abordare comună este cea mai eficientă, foaia de parcurs propune patru inițiative europene de pregătire:

  • Inițiativa Europeană pentru Apărarea împotriva Dronelor

  • Monitorizarea Flancului Estic (Eastern Flank Watch)

  • Scutul Aerian European (European Air Shield)

  • Scutul Spațial European (European Space Shield)

Aceste programe vor întări capacitatea Europei de a descuraja și de a se apăra pe uscat, în aer, pe mare, în spațiul cibernetic și în spațiul extraatmosferic, contribuind direct la atingerea obiectivelor de capabilități stabilite în cadrul NATO.

Pregătire prin coaliții de capabilități

Atingerea unei stări de pregătire deplină pentru apărare înseamnă ca forțele armate ale statelor membre să poată anticipa, pregăti și răspunde oricărei crize – inclusiv unui conflict de intensitate ridicată. Foaia de parcurs solicită statelor membre să finalizeze formarea Coalițiilor de Capabilități în nouă domenii-cheie, pentru a elimina deficitele critice prin dezvoltare și achiziții comune.

Cele nouă domenii sunt:

  • apărare antiaeriană și antirachetă;

  • mijloace strategice de sprijin;

  • mobilitate militară;

  • sisteme de artilerie;

  • cibernetică, inteligență artificială și război electronic;

  • rachete și muniții;

  • drone și contramăsuri împotriva dronelor;

  • luptă terestră;

  • capacități maritime.

O bază industrială europeană de apărare puternică și inovatoare

Reducerea acestor decalaje necesită o industrie europeană de apărare robustă, rezilientă și inovatoare, capabilă să livreze rapid și la scară mare capabilitățile de care au nevoie statele membre. Inovațiile pentru apărare – inclusiv cele provenite din Ucraina – trebuie valorificate pe deplin. Totodată, trebuie asigurată reziliența lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării, prin reducerea dependențelor critice de materii prime și alte componente esențiale.

Stimularea investițiilor în apărare

Crearea unei piețe europene integrate și simplificate pentru echipamente de apărare este esențială pentru creșterea producției, realizarea economiilor de scară și stimularea inovației. Până în 2030, obiectivul este formarea unei piețe unice autentice, cu reguli armonizate, care să permită industriei să producă rapid și în volume mari. Comisia va monitoriza capacitatea industrială, începând cu domeniile apărării antiaeriene și antirachetă, dronelor și sistemelor spațiale, pentru a garanta că Europa își poate satisface nevoile urgente.

Foaia de parcurs urmează Planul ReArm Europe / Readiness 2030, un impuls major pentru investițiile publice și private, care oferă statelor membre o flexibilitate financiară sporită pentru a-și consolida producția și gradul de pregătire. Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant vor prezenta documentul Consiliului European, împreună cu propunerile pentru proiecte europene emblematice care vor ghida Uniunea către o pregătire deplină pentru apărare până în 2030.

Mobilitate militară la nivelul UE

Foaia de parcurs prevede, de asemenea, crearea până în 2027 a unei zone unice europene de mobilitate militară, cu reguli armonizate și o rețea de rute terestre, aeriene și maritime pentru deplasarea rapidă a trupelor și echipamentelor în întreaga Europă. Acest proiect, dezvoltat în strânsă coordonare cu NATO, va consolida capacitatea Europei de a reacționa prompt în fața oricărei crize.

În martie 2025, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au prezentat Cartea Albă pentru Apărarea Europeană – Pregătirea 2030, completată de Planul ReArm Europe / Readiness 2030, un pachet ambițios de măsuri care oferă pârghii financiare statelor membre pentru a stimula investițiile în capabilități de apărare.

Activarea clauzei naționale de derogare din Pactul de Stabilitate și Creștere, pentru cheltuieli destinate apărării, împreună cu mecanismul de împrumut SAFE (Security Action for Europe), constituie coloana vertebrală a Planului ReArm Europe / Readiness 2030, permițând statelor membre să își sporească substanțial și rapid investițiile în apărarea europeană.

În iunie 2025, Consiliul European a invitat Comisia și Înaltul Reprezentant să prezinte o foaie de parcurs care să evalueze progresele în implementarea Cărții Albe și să definească etapele următoare pentru atingerea obiectivului de pregătire deplină în domeniul apărării.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare