Connect with us

INTERNAȚIONAL

Viktor Orban consideră că „Europa nu poate finanța de una singură” războiul din Ucraina: „Politicile lui Trump vor aduce o schimbare în lume, iar noi, europenii, va trebui să reacționăm”

Published

on

© Viktor Orban/ Facebook

În timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Statele Unite vor ieşi din războiul din Ucraina, pentru că liderul republican „urăşte războiul”, iar „Europa nu poate finanţa de una singură” acest război, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, înaintea unui summit informat al liderilor Uniunii Europene, care se desfăşoară la Budapesta, relatează presa internațională, potrivit Agerpres

„Victoria din SUA este o victorie atât de mare încât este vizibilă nu numai de pe Lună, ci şi de pe Marte”, a apreciat premierul ungar.

De asemenea, Orban a remarcat că este evident că preşedintele ales al SUA, Donald Trump, „caută mai degrabă pacea decât războiul, politicile antiimigraţie decât migraţia şi protecţia familiei, mai degrabă decât chestiunile privind egalitatea de gen”.

„Politicile lui Trump vor aduce o schimbare în lume, iar noi, europenii, va trebui să reacţionăm”, a adăugat el și a subliniat că Donald Trump va scoate SUA din războiul din Ucraina pentru că „urăşte războiul”.

„Americanii vor ieşi din acest război, mai întâi şi mai întâi, ei nu vor încuraja războiul. Europa nu poate finanţa de una singură acest război. Unii încă doresc să continue să trimită cantităţi uriaşe de bani în acest război pierdut, dar numărul acelora care rămân tăcuţi şi al acelora care spun cu prudenţă că ar trebui să ne adaptăm la noua situaţie este în creştere”, a mai spus premierul ungar.

Viktor  Orban a recunoscut totuşi că „ucrainenii au luptat eroic în ultimii doi ani şi ceva”.

Mai mult, premierul ungar, un aliat al lui Trump, a declarat că, dacă Trump ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, „nu ar fi fost război” în Ucraina, întrucât ar fi ajuns deja la acordurile necesare între părţi.

„Oamenii au în faţă posibilităţi enorme, vor avea mai multe oportunităţi decât în ultimii doi ani, când războiul ne-a tras în jos. Am înţeles ce ne va aduce viitorul şi cred că am făcut planuri bune pe care le vom pune în aplicare în 2025”, a mai spus Orban.

Amintim că premierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că a vorbit cu Donald Trump după ce republicanul a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA şi că au „planuri mari pentru viitor”. 

„A sunat Mar-a-Lago (locul unde îşi are reşedinţa Donald Trump – n.r.). Tocmai am avut prima mea conversaţie la telefon cu preşedintele Donald Trump după alegeri. Avem planuri mari pentru viitor!”, a scris Orban pe platforma de socializare X.


Cel de-al 45-lea președinte al SUA și candidatul republican la președinție, Donald Trump, și-a revendicat miercuri o victorie “nemaivăzută” în cursa prezidențială pentru Casa Albă în mandatul 2025-2029 și a promis să aducă o “epocă de aur” în Statele Unite, la patru ani distanță după ce a fost înfrânt de democratul Joe Biden. Donald Trump a fost ales cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite într-o resuscitare politică uimitoare, care a provocat o undă de șoc în America și în întreaga lume. Trump devine primul condamnat penal care câștigă Casa Albă. La 78 de ani, el este, de asemenea, cea mai în vârstă persoană aleasă vreodată pentru această funcție, devansându-l pe Joe Biden.

Andreea Radu este redactor CaleaEuropeană.ro. Absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din Bucuresti, Andreea urmează un program de masterat în domeniul "Politicile egalității de șanse in context românesc și european".

NATO

NATO: Norvegia trimite în Polonia avioane F-35 și sisteme antiaeriene NASAMS pentru protejarea centrului logistic strategic de la Rzeszów

Published

on

© Ole Andreas Vekve / Forsvaret

Ministrul norvegian al apărării Bjorn Arild Gram a anunțat că Norvegia va trimite Poloniei avioane multirol F-35 și sisteme antiaeriene NASAMS, care vor contribui la protejarea spațiului aerian deasupra orașului Rzeszów, un centru logistic cheie în cadrul apărării antiaeriene și antirachetă integrate a NATO, informează un comunicat al guvernului norvegian.

Pe lângă aeronave și sisteme antiaeriene, aproximativ 100 de soldați norvegieni vor fi desfășurați la Rzeszów. Misiunea lor va implica sprijinirea forțelor staționate acolo și supravegherea securității transporturilor de echipamente trimise Ucrainei prin acest nod, după cum a declarat Ministerul norvegian al Apărării.

Władysław Kosiniak-Kamysz, șeful Ministerului polonez al Apărării Naționale, le-a mulțumit norvegienilor pentru sprijinul lor.

„Din decembrie, consolidarea în continuare a securității frontierelor noastre. Patru avioane norvegiene F-35 și sistemele lor de apărare aeriană și antiaeriană vor proteja spațiul nostru și flancul estic al NATO. Vrem să le mulțumim aliaților noștri din Norvegia!”, a scris el luni pe X.

 

Ucraina are o nevoie critică de sprijin militar, Polonia fiind cel mai important centru logistic. La începutul lunii decembrie 2024, Norvegia va prelua responsabilitățile de apărare aeriană pentru această rută critică pentru transportul de materiale civile și militare către Ucraina. Potrivit ministrului apărării Bjørn Arild Gram, acest angajament garantează că ajutorul ajunge la destinația prevăzută, facilitând lupta continuă a Ucrainei pentru libertate. Misiunea se va desfășura din decembrie până în perioada Paștelui și va opera în spațiul aerian polonez, cu diferiți aliați NATO care se vor roti pentru a oferi sprijin pentru protecția Poloniei.

„Polonia depune eforturi uriașe pentru a se asigura că livrările civile și militare ajung în Ucraina. Aeroportul este, de asemenea, esențial pentru eforturile de evacuare medicală de care este responsabilă Norvegia”, a declarat ministrul Gram.

„Invazia Rusiei în Ucraina a demonstrat valoarea apărării aeriene, iar contribuția norvegiană în Polonia este foarte apreciată. Facem acest lucru în primul rând pentru Ucraina și Polonia, dar arată, de asemenea, că ne respectăm angajamentele în cadrul NATO”, a adăugat ministrul.

Ministrul apărării a subliniat că au fost evaluate în detaliu considerațiile privind securitatea Norvegiei în timpul îndeplinirii misiunii în Polonia. Pregătirea și operațiunile naționale sunt menținute suficient.

 

Continue Reading

SECURITATE

Polonia își va reduce cheltuielile pentru apărare din cauza deficitului, dar tot va avea cel mai mare buget al apărării raportat la PIB în rândul țărilor NATO

Published

on

© NATO

După ce Executivul de la Varșovia anunțase în urmă cu două luni de zile un buget record pentru apărare în 2025, acest lucru nu va mai putea fi realizabil din cauza deficitului bugetar cu care se confruntă Polonia. Astfel, bugetul polonez al Apărării va fi anul acesta de 3,8% din PIB, faţă de 4,1% cât era preconizat iniţial, potrivit Agerpres.

În contextul războiului de la granițele sale, Polonia și-a mai mult decât dublat ținta de 2% din PIB asumată în cadrul NATO, realizând contracte pentru achiziții de armament substanțiale. 

Guvernul de la Varşovia bugetase pentru anul în curs să aloce 4,1% din PIB pentru Apărare, iar alocarea promisă pentru anul viitor urca până la 4,7% din PIB.

„S-a sperat iniţial că cheltuielile vor depăşi 4,1% din PIB, dar acest obiectiv nu va fi atins”, a spus viceministrul Pawel Bejda. În ciuda acestor micșorări, a adăugat el, Polonia tot va avea cel mai mare buget al Apărării raportat la PIB în rândul ţărilor NATO, inclusiv SUA.

    Citiți și: Premierul Poloniei anunță un buget record în 2025 pentru apărare: ”Este un efort mare, dar nu există cale de întoarcere”

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Luminița Odobescu participă marți și miercuri la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Evoluțiile din Ucraina și atacurile hibride ale Rusiei, printre principalele teme

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania/ Facebook

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa, în perioada 3 – 4 decembrie 2024, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre NATO, desfășurată la Bruxelles. 

Potrivit unui comunicat al MAE, reuniunea cuprinde trei sesiuni, care vor aborda dezvoltările din vecinătatea sudică a NATO, evoluțiile din Ucraina, inclusiv atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice, implicarea forțelor armate din Coreea de Nord, relația NATO-Ucraina, cu accent pe reformele interne și cooperarea NATO-UE.

Ultima sesiune va fi dedicată agendei strategice a NATO, priorităților Aliate din perspectiva Summit-ului de la Haga, în special consolidarea măsurilor de întărire a Flancului Estic, parte a răspunsului Aliat la amenințările din partea Rusiei.

Discuțiile din cadrul sesiunii dedicate vecinătății sudice vor avea loc cu participarea M. S. Regele Abdallah al Regatului Hașemit al Iordaniei.

Sesiunea dedicată Ucrainei va fi în format NUC (Consiliul NATO-Ucraina), cu participarea ministrului de externe ucrainean Andrii Sâbiha și a Înaltului Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Kaja Kallas.

Ucraina este aşteptată de asemenea să aibă o nouă tentativă de a o obţine o invitaţie de aderare din partea Alianţei Nord-Atlantice, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat că ţara sa fi de acord cu o încetare a focului cu Rusia dacă NATO va asigura protecţia regiunilor din ţară controlate de Ucraina, informează Agerpres.

Miniştrii de externe ai NATO intenţionează de asemenea să discute despre lansarea, lunea trecută, de către Rusia, a unei rachete balistice experimentale asupra Ucrainei şi să examineze nevoile apărării antiaeriene ucrainene.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO9 minutes ago

NATO: Norvegia trimite în Polonia avioane F-35 și sisteme antiaeriene NASAMS pentru protejarea centrului logistic strategic de la Rzeszów

SECURITATE20 minutes ago

Polonia își va reduce cheltuielile pentru apărare din cauza deficitului, dar tot va avea cel mai mare buget al apărării raportat la PIB în rândul țărilor NATO

INTERNAȚIONAL34 minutes ago

Luminița Odobescu participă marți și miercuri la reuniunea miniștrilor de externe NATO. Evoluțiile din Ucraina și atacurile hibride ale Rusiei, printre principalele teme

U.E.37 minutes ago

”Protestele masive din ultimele zile” din Georgia arată că popoul dorește în continuare ”un viitor în UE”, subliniază Berlinul, criticând Guvernul de la Tbilisi că se îndepărtează de acest obiectiv

MAREA BRITANIE1 hour ago

Premierul britanic ”respinge cu vehemență” ideea de a alege între SUA conduse de Trump și consolidarea relațiilor cu Europa, amintind de ”sacrificiul comun” din timpul celor două războaie mondiale

INTERNAȚIONAL1 hour ago

SUA furnizează Ucrainei un nou pachet de armament în valoare de 725 mil. de dolari

ROMÂNIA3 hours ago

“Rusia va eșua din nou”: Reacția Bucureștiului după ce un cont de X atribuit ideologul lui Putin a afirmat că “România va face parte din Rusia”

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ14 hours ago

Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta

REPUBLICA MOLDOVA14 hours ago

Republica Moldova: Maia Sandu va dona un premiu de 100.000 de dolari primit pentru apărarea democrației

COMISIA EUROPEANA12 hours ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ2 days ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Maia Sandu, apel emoționant la un vot pro-european în România: Soarta R. Moldova este strâns legată de soarta României. Biruința României este și a noastră, orice greutate o trăim împreună

ROMÂNIA5 days ago

Investiție de peste 1 mld. de euro în modernizarea a trei mari termocentrale din Capitală. Burduja: Vom avea un cost cu gigacaloria la jumătate după finalizarea proiectelor

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță creșterea salariului minim brut pe țară la 4050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

PE va lucra cu noua Comisie Europeană pentru a construi o UE mai competitivă, subliniază Siegfried Mureșan: Un buget aliniat cu prioritățile UE reprezintă unul dintre instrumente pentru a avea rezultate

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Dan Nica: Delegația română din grupul S&D va vota noul Colegiu al Comisarilor, dar cu un vot condiționat de îndeplinirea unor criterii clare și importante pentru România și UE

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Prima inițiativă majoră a viitoarei Comisii Europene va fi o busolă pentru competitivitate, axată pe trei piloni ai raportului Draghi, anunță Ursula von der Leyen: Vom pune inovarea în centrul economiei noastre

Comisari europeni, Mînzatu, ursula von der leyen
COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen îi încredințează Roxanei Mînzatu un rol cheie în inițiativa fanion “busola competitivității” a Comisiei, axat pe competențele oamenilor ca “fundament al economiei UE”

Trending