Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a propus luni Moscovei un armistițiu energetic, în contextul crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu, insistând că este dispus să accepte orice tip de încetare a focului pe care Rusia să-l accepte la rândul său, relatează presa internațională și Agerpres.
„Nu uitați că suntem pregătiți pentru orice fel de încetare a focului reală. O încetare totală a focului. O încetare a focului în domeniul energetic. În domeniul securității alimentare și energetice. Pe mare și în aer…”, a declarat președintele ucrainean într-un mesaj audio trimis grupului de WhatsApp pe care îl are în comun cu jurnaliștii care acoperă actualitatea din Ucraina.
Zelenski a declarat că a transmis această poziție liderilor din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Qatar, cu care s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul turneului său în regiunea Golfului și dintre care unii au mediat între ucraineni și ruși.
Ucraina a primit recent „semnale din partea unora dintre partenerii ei” prin care i se cerea să „reducă atacurile cu rază lungă de acțiune asupra sectorului petrolier” rusesc, a declarat Zelenski.
„Subliniez încă o dată că, dacă Rusia este gata să nu atace sectorul energetic ucrainean, nici noi nu vom lovi sectorul lor energetic ca ripostă”, a adăugat el.
Președintele ucrainean s-a pronunțat din nou ca negocierile de pace în format tripartit cu SUA și Rusia să fie reluate cât mai curând posibil și a explicat că următoarea întâlnire în acest format – care ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii martie – continuă să fie amânată din cauza refuzului rușilor ca aceasta să fie organizată pe teritoriul SUA.
Volodimir Zelenski a indicat că echipa americană de negociatori a spus clar că nu se va deplasa nicăieri atât cât timp SUA se află în război cu Iranul.
Rușii refuză să meargă în SUA și au propus Elveția și Turcia ca posibile locuri pentru desfășurarea unei noi runde de negocieri, a adăugat președintele ucrainean, reafirmând că Ucraina este deschisă oricărei opțiuni care ar permite organizarea reuniunii.
Pe de altă parte, președintele ucrainean a salutat acordurile „istorice” în domeniul securității și al apărării antiaeriene încheiate cu țările din Golf în timpul turneului său recent în această regiune.
Citiți și
Sunt acorduri istorice” privind „cooperarea strategică în domeniul tehnologiei militare”, a declarat Zelenski. „Ucraina nu a mai avut până acum astfel de acorduri în această regiune”, a subliniat el.




