Cancelarul german, Angela Merkel, s-a delimitat joi de propunerea fostului ei contracandidat și liderului SPD, Martin Schulz, de creare a ”Statelor Unite ale Europei” până în anul 2025, în aceeași zi în care social-democrații germani au votat pentru demararea negocierilor privind formarea unei noi mari coaliții în Germania după criza politica în care cea mai mare putere europeană a intrat luna trecută.

Întrebată de un jurnalist Angela Merkel consideră că, înainte de a fi stabilite obiective atât de ambițioase, Uniunea Europeană trebuie să fie mai întâi eficientă și capabilă să acționeze în mai multe domenii, precum politica externă, apărarea sau dezvoltarea, scrie Agerpres.
Șefa guvernului de la Berlin a subliniat de asemenea că UE trebuie să poată depăși slăbiciunile ce se manifestă de mult timp și să avanseze către o uniune economică și monetară “impermeabilă crizelor”, evocând astfel dezbaterea despre viitorul Uniunii deschisă de Comisia Europeană.
Fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, a îndemnat joi la transformarea, până în 2025, a Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei, prin adoptarea unei constituții comune, în cadrul unui discurs susținut la Congresul SPD, acolo unde a fost reconfirmat ca lider al social-democraților și a fost decisă intrarea în negocieri cu CDU/CSU pentru a forma un nou guvern în Germania.
De altfel, Partidul Social-Democrat german, reunit în congres, a votat joi cu o largă majoritate în favoarea începerii de negocieri cu conservatorii cancelarului Angela Merkel în perspectiva formării unui nou guvern, transmit agențiile internaționale de presă.
SPD și-a schimbat recent decizia de a trece în opoziție, după un rezultat slab fără precedent obținut la alegerile legislative din septembrie – 20.5% – și după consultările pe care președintele german Frank-Walter Steinmeier, la rândul său social-democrat, le-a demarat pentru a evita adâncirea crizei politice.
.




