O dată cu propunerea și votarea unui nou Guvern al României, condus de Dacian Cioloș, fostul comisar european pentru Agricultură, Bogdan Aurescu, diplomat de carieră de 19 de ani, și-a încheiat mandatul asumat anul trecut după scandalul votului din Diasporă de la alegerile prezidențiale.

În acest context, șeful diplomației române s-a adresat ministerului Afacerilor Externe și diplomaților din centrala MAE afirmând că ”Aşa cum există un început de mandat, la fel există, în mod firesc, şi un final al acestuia. Vă rog să îmi scuzaţi emoţiile, dar este prima oară când îmi termin un mandat de ministru al afacerilor externe. Aş vrea să vă prezint succint realizările Ministerului Afacerilor Externe din acest an, de fapt de când am preluat mandatul de ministru al afacerilor externe, în noiembrie 2014”.

Totodată, aflat la final de mandat, Aurescu a prezentat o broșură ce sintetizează experiența, evoluțiile și rezultatele acestui an de mandat ca șef al diplomației române.

În continuare, vă prezentăm discursul integral al lui Bogdan Aurescu:

”Şi aş dori să vă spun, mai întâi, că fiecare zi pe care am petrecut-o lucrând în Ministerul Afacerilor Externe în ultimii 19 ani, ca diplomat de carieră – iar în ultimul an ca ministrual afacerilor externe – a fost un prilej de responsabilitate suplimentară, de preocupare şi de muncă asiduă pentru politica externă a României. Am încercat să folosesc fiecare zi, oră, minut pentru a lucra cât mai eficient, împreună cu colegii mei – şi pot să vă spun că nu a existat week-end pe care să nu îl petrec la lucru.

Dar nimeni nu poate să obţină succese în mod individual – nici conducerea ministerului, nici ţara în ansamblul său. Este un efort de Echipă – şi vreau să le mulţumesc colegilor mei diplomaţi, consuli şi personal de specialitate care au lucrat alături de mine în această Echipă.

Am încercat să îmi fac cum am ştiut mai bine datoria, şi sper că ceea ce am făcut împreună pentru diplomaţie şi pentru interesele României a adus rezultate concrete şi palpabile, în timp ce alte proiecte la care am lucrat, aflate în „construcţie” în acest moment, îşi vor produce rezultatele în viitor.

Viziunea mea este cunoscută şi o aplic în fiecare lucru pe care îl fac – am aplicat-o în fiecare clipă pe care am petrecut-o ca şef al diplomaţiei române: politica externă este, în primul rând, un efort de construcţie, cu migală, viziune şi efort constant, de zi cu zi.  Rezultatele durabile, în termeni de politică externă, nu pot veni imediat, ci reclamă o abordare atentă, concept cu concept, demers cu demers. Diplomaţia cere eforturi de luni şi uneori ani în urmărirea concretizării unui proiect sau unui plan de anvergură, care odată dus la bun capăt aduce beneficii durabile pentru ţară. Sper că aceste eforturi să fie continuate de colegii mei.

Vreau de la început să urez succes noului ministru – este un diplomat de carieră de prestigiu, cu o vastă experienţă în diplomaţie, pe care îl respect şi cu care am lucrat mult de-a lungul timpului. Am avut o cooperare excelentă cu domnia sa în calitate de consilier prezidenţial pentru politică externă şi îl asigur şi în continuare de întregul meu sprijin, dacă va fi necesar.

CE AM FĂCUT?

Exercitarea mandatului de ministru al afacerilor externe în acest an de activitate a vizat realizarea concretă a interesului naţional al României, ridicarea şi consolidarea profilului internaţional al ţării şi materializarea cât se poate de eficientă a obiectivului de asigurare a securităţii statului român, în sens larg – nu doar militar, dar şi economic, energetic, social, cultural.

În 2015, diplomaţia română a avut rolul nu numai de a reacţiona, ci de a fi proactivă şi dinamică, astfel încât să protejeze mai bine interesele României. Am lucrat la construirea unei centuri de securitate în jurul nostru, care să contracareze şi să înlocuiască centura de instabilitate existentă. Pentru că, aşa cum arătam la începutul mandatului, dar şi în discursul pe care l-am ţinut cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, în jurul celor două organizaţii din care facem parte s-a creat un veritabil coridor de instabilitate, cu multe puncte fierbinţi (de la agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi modificarea echilibrului de securitate în regiunea Mării Negre prin ocuparea ilegală şi militarizarea Crimeei, în Est, până la ascensiunea fenomenului terorist, provocarea în creştere a migraţiei ilegale, crizele diverse şi instabilitatea statală, în Sud). Arătam, cu acel prilej, în septembrie, că România – aflată la graniţa răsăriteană a UE şi NATO şi la punctul de inflexiune cu vecinătatea lor sudică, prin regiunea extinsă a Mării Negre, – are datoria şi responsabilitatea de a ajuta substanţial la efortul de a proiecta stabilitate, democraţie şi prosperitate. Arătam că avem o veritabilă şi excepţională vocaţie de „punte” către această vecinătate, pe care trebuie să o folosim, această datorie şi responsabilitate fiind nu doar pentru noi, ca stat, dar şi pentru comunitatea de valori din care facem parte.

Toate eforturile diplomatice din acest an s-au constituit, prin urmare, într-o „reţea” de iniţiative şi propuneri convergente – pentru a face România mai sigură, într-o perioadă complexă, într-un mediu internaţional complicat, mai ales în vecinătatea noastră.

Printre cele mai importante iniţiative ale României au fost cele legate de: revizuirea Strategiei de Securitate a UE şi respectiv a Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Pentru primul instrument România a venit cu propuneri concrete privind concentrarea echilibrată asupra vecinătăţilor estică şi sudică ale UE; angajarea mai eficientă în misiunile Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC); o mai bună coordonare UE-NATO şi concentrarea pe aspectele ţinând de securitatea energetică şi cibernetică.

Pentru al doilea instrument am propus, după cum ştiţi, printre altele, ideea creării unor platforme de dialog pe teme de securitate în sens larg, dedicate statelor partenere, pe care le-am denumit Security Trusts, ca formate gândite cu obiectivul reconstruirii încrederii şi stimulării cooperării cu statele vecine şi „vecinii vecinilor”, dar şi cu implicarea altor actori interesaţi în stabilitatea regiunilor în cauză. Prin urmare,  formate multidimensionale de discuţie între actorii amintiţi, pentru creşterea înţelegerii reciproce, stimularea dialogului, care să ducă la construirea încrederii şi, ca efect, la soluţionarea crizelor. Mă bucur să vă informez că – din informaţiile preliminare existente – Comunicarea de mâine, 18 noiembrie, a Comisiei şi SEAE privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate reţine în mare parte acest concept sub forma unor formule-cadru de dialog cu vecinii vecinilor, marii donatori şi instituţiile financiare internationale (ele vor purta o denumire specifică, dar nu o voi devoala înainte de prezentarea oficială de mâine); de asemenea, PEV revizuită va include şi o dimensiune de securitate în sens larg, aşa cum am propus noi prin Security Trusts. În esenţă, elementele de fond ale propunerii noastre se pare că vor fi incluse în viitoarea PEV revizuită – sper să se regăsească în varianta finală a Comunicării – ceea ce înseamnă că aportul nostru conceptual a fost apreciat şi pus în valoare.

Ca dimensiune importantă a PEV, am pledat cu prilejul Summit-ului de la Riga din mai pentru un Parteneriat Estic revizuit şi mai vizionar. Ca urmare, am propus în septembrie, alături de omologul din Polonia, crearea unui grup de lucru la nivelul UE pentru eficientizarea şi injectarea cu viziune a instrumentului Parteneriatului Estic. Prima reuniune a acestui grup a avut loc vinerea trecută, 13 noiembrie, la Bruxelles, cu participarea României, Poloniei, Suediei, Slovaciei, Letoniei şi Olandei. Acest efort trebuie continuat.

Totodată, am propus, în acest an, într-o iniţiativă comună cu Germania şi Bulgaria,revizuirea Sinergiei Mării Negre – pe care ţara noastră doreşte să o revitalizeze, sinergia oferind avantajul deschiderii spre ansamblul riveranilor la Marea Neagră – state membre UE, state candidate, state membre PaE şi „vecini ai vecinilor”. Sinergia poate contribui la dezvoltarea şi creşterea eficienţei cooperării în regiunea Mării Negre şi între aceasta şi UE. Sper că acest proiect va fi concretizat în perioada următoare. De altfel, şi Sinergia va fi integrată în PEV revizuită, aşa cum veţi vedea în Comunicarea de mâine a Comisiei şi a SEAE.

România a avut, de asemenea, o implicare activă în elaborarea conceptului Uniunii Energetice a UE. Am urmărit mai ales promovarea proiectelor care reprezintă adecvat interesele României – fie că vorbim despre interconectorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), Coridorul Vertical (România-Bulgaria-Grecia) sau AGRI, despre interconectările energetice (şi fac aici menţiune specială despre interconectorul România-R. Moldova, pentru că siguranţa energetică este un instrument ce nu poate fi neglijat în avansul procesului de integrare europeană a R. Moldova) sau despre punerea în valoare a resurselor din platoul continental al Mării Negre. Mă bucur că acea parte a platoului continental pe care am câştigat-o la Haga îşi confirmă tot mai mult resursele de hidrocarburi de acolo.

La nivel NATO, România a sprijinit concret, prin acţiune diplomatică, implementarea deciziilor Summit-ului din Marea Britanie din 2014, în privinţa măsurilor de reasigurare şi a celor de adaptare, prevăzute în Planul de Acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO – este vorba despre efecte concrete cum ar fi crearea pe teritoriul României a celor două structuri de comandă şi control ale NATO. Ele vor trebui să dobândească, până la Summit-ul NATO din Polonia din iulie 2016, capacitatea operaţională deplină – mă refer aici la Unitatea de Integrare a Forţelor NATO, respectiv iniţială – în ce priveşte Comandamentul Multinaţional de nivel Divizie pentru Sud-Est.

De asemenea, am propus – la reuniunea miniştrilor de externe NATO din mai 2015, din Antalya – şi două reorientări conceptuale majore ale Alianţei: în primul rând necesitatea unei reflecţii strategice a NATO asupra securităţii în regiunea Mării Negre şi, în al doilea rând, nevoia elaborării unei strategii integrate a NATO „cu două braţe”, pentru partenerii din vecinătatea sudică şi estică şi Balcanii de Vest, pentru a-i ajuta să îşi întărească capacităţile de apărare.. Ambele iniţiative sunt deja în curs de operaţionalizare în cadrul NATO şi va trebui urmărită finalizarea lor. Totodată, am înaintat statelor aliate, acum mai bine de 10 zile, o altă iniţiativă a diplomaţiei române – un concept privind întărireaparteneriatului dintre NATO şi UE, în perspectiva Summit-ul NATO de la Varşovia, pentru că potenţialul parteneriatului strategic NATO-UE trebuie mai mult explorat, fie că vorbim despre contracararea războiului hibrid, eficientizarea comunicării strategice sau despre  mai multă coordonare.

România s-a implicat activ în concretizarea politicii de extindere a NATO prin susţinerea Muntenegrului şi a Georgiei pe calea aderării la Alianţă: la iniţiativa mea a fost organizată, în iulie, o vizită comună cu omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria în Muntenegru şi a fost demarată organizarea de vizite de documentare pe teme NATO ale experţilor georgieni la Bucureşti, la care se adaugă înaintarea de propuneri concrete în dezbaterea aliată privind marcarea la viitorul Summit a progreselor Georgiei pe drumul aderării. De altfel, am discutat în mai multe rânduri cu Secretarul General NATO asupra acestor propuneri, care sper să se concretizeze.

Prioritatea acţiunii noastre diplomatice trebuie să fie în opinia mea pregătirea adecvată a Summit-ului NATO din 2016, de la Varşovia, inclusiv în ce priveşte aplicarea în continuare a Planului de Acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei. Diplomaţia română va trebui să acţioneze ca facilitatea antirachetă de la Deveselu, operaţională până la finalul anului, să fie integrată în sistemul NATO antirachetă, astfel încât la Summit-ul din Polonia să putem declara capacitatea iniţială a acestui sistem aliat. Mă bucur că acest proiect al scutului antirachetă de la Deveselu, la care am lucrat personal şi continuu de la „zero”, a devenit realitate şi se finalizează luna viitoare. Nimic nu aduce mai multă satisfacţie unui negociator decât să vadă că documentele pe care le negociază se transformă în realitate fizică, palpabilă. De asemenea, Alianţa are nevoie de o strategie a relaţiei cu Rusia, în condiţiile în care Rusia nu se comportă ca un partener al NATO, ci dimpotrivă, dezvoltă o ostilitate evidentă faţă de Aliaţi, Alianţă şi politicile ei. Trebuie să pledăm, în opinia mea, de asemenea, pentru includerea combaterii terorismului pe agenda Summit-ului de anul viitor. Summit-ul de la Varşovia trebuie să continue adaptarea NATO la noul context determinat în principal de criza din Ucraina, dar şi din Sud – sunt convins că MAE va lucra eficient şi în continuare pentru acest obiectiv.

O iniţiativă a diplomaţiei române – cu descărcare pe termen mediu şi lung – este crearea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului. Pe fondul multiplicării numărului atacurilor teroriste, creşterii amplorii acestora şi diversificării metodelor de atac, am considerat necesară identificarea unor răspunsuri adecvate pentru limitarea acestui fenomen, indiferent de formele sale de manifestare.

De aceea, am propus spre reflecţie, în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 9 februarie 2015, ideea înfiinţării acestei instanţe internaţionale, un organism de drept internaţional penal care să aibă drept scop descurajarea actelor de terorism şi pedepsirea persoanelor care le comit, indiferent unde ar fi ele săvârşite. Spania s-a alăturat în calitate de co-iniţiator al acestei iniţiative, iar Olanda a oferit sprijin la nivel de expert în stabilirea principalelor coordonate ale arhitecturii juridice a viitoarei Curţi.

Din păcate, atentatele recente de la Paris, în care, din nefericire şi-au pierdut viaţa şi doi cetăţeni români, ne-au arătat în modul cel mai tragic că alături de căile operative de combatere a terorismului, avem nevoie de noi instrumente şi mecanisme, inclusiv crearea unei instanţe penale internaţionale, cu rol preventiv, disuasiv şi de suplinire, dacă este cazul, a rolului autorităţilor naţionale, atunci când acestea nu au capacitatea sau nu vor să cerceteze sau să judece fapte teroriste. În prezent, România şi Spania îşi coordonează eforturile diplomatice pentru promovarea iniţiativei în plan bilateral, dar şi multilateral, în relaţia cu statele ONU, inclusiv cele care au calitatea de membru în Consiliul de Securitate, pentru obţinerea sprijinului statelor din toate regiunile geografice, dar şi la nivelul ONG-urilor internaţionale. Faptul că am susţinut la final de octombrie o prezentare a Curţii în faţa prestigiosului Club de la Madrid şi faptul că Project Syndicate a publicat sâmbătă 14 noiembrie, la o zi după atentatele din Franţa, un op-ed al meu şi al omologului spaniol pe această temă demonstrează, cred eu, interesul crescut al opiniei publice, al mediului academic, al ONG-urilor şi al think-tankuri-lor pe această temă.

În 2015, politica externă a României a avut o dinamică aparte, prin intensificarea dialogului politico-diplomatic, dovadă fiind multitudinea de consultări la nivel de miniştri ai afacerilor externe  – am efectuat 15 vizite în alte capitale şi am avut 17 vizite la Bucureşti, peste 35 de întâlniri cu omologi în cadru multilateral. Am pus accentul pe consolidarea relaţiilor şi parteneriatelor strategice cu Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Turcia, Italia, Olanda, Spania prin contacte bilaterale frecvente. Am primit vizite la Bucureşti ale omologilor din Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda (de două ori), Norvegia, Luxemburg, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria (de două ori, la Craiova şi Bucureşti), Slovacia, Iordania, Qatar, Ordinul de Malta şi am întreprins vizite în capitalele partenerilor din Republica Moldova (de două ori), Franţa, Marea Britanie, Spania, Norvegia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Georgia, Muntenegru, Israel, Palestina, Turkmenistan, Iordania. Aceste vizite ilustrează importanţa acestor relaţii pentru ambele părţi şi locul relevant pe care România îl are între priorităţile acestor state, inclusiv în domeniile economic, de securitate şi al afacerilor europene.

Am urmărit consolidarea formatelor de consultare bilaterale şi trilaterale şi identificarea de noi formule care eficientizează poziţionările României în plan regional. Am demarat mecanisme de dialog strategic cu Germania şi Franţa, ca urmare consultărilor mele cu omologii din decembrie 2014 şi am ridicat la nivel de ministru de externe şi al apărării mecanismul de dialog strategic dintre România şi Polonia şi formatul strategic trilateralRomânia-Polonia–Turcia. Un alt format avut în vedere la nivel de ministru de externe este România-Polonia-Ucraina-R. Moldova şi am speranţa că viitorul ministru al afacerilor externe va continua aceste formate.

O altă direcţie importantă a fost dezvoltarea relaţiilor cu statele vecine cu care România are o relaţie strategică – cu Bulgaria – şi de Parteneriat Strategic – cu Ungaria. Vizita ministrului bulgar de externe, Daniel Mitov, la Bucureşti, din februarie, şi întâlnirea din cadrul celei de-a treia şedinţe comune de guvern, la Craiova, în aprilie, au conturat o agendă foarte bogată. În ceea ce priveşte Ungaria, vizita mea din mai la Budapesta a fost un mesaj de deschidere către partea ungară – am propus mai multe soluţii diverselor dosare complicate pe care le avem pe agendă. Sunt progrese certe pe dimensiunea economică, de la nivelul schimburilor de peste 7,3 miliarde euro, la inaugurarea autostrăzii A1-M43 sau interconectarea reţelei de fibre optice transfrontaliere. România a acţionat permanent în baza angajamentului nostru politic pentru consolidarea relaţiei bilaterale, dar în parametrii definiţi clar de fundamentele politico-juridice ale acestei relaţii – Tratatul politic de bază din 1996 şi Declaraţia de Parteneriat Strategic din 2002. Trebuie continuat pe această linie strategică, inclusiv în plan economic, însă trebuie finalizat şi Protocolul sesiunii din 2011 a Comitetului bilateral privind minorităţile, respectiv continuate acţiunile concrete pentru păstrarea identităţii culturale a românilor din Ungaria.

Relaţia cu Republica Moldova a continuat să fie în 2015 –  anul în care aniversăm 5 ani de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a R. Moldova – o prioritate majoră. În ciuda situaţiei politice complexe de la Chişinău, România a continuat să sprijine procesul de reformă şi apropiere de UE. Am organizat în martie, împreună cu omologul francez, a X-a reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova, cu cel mai mare număr (22) de miniştri europeni participanţi din istoria acestui format. Demersul, pe care l-am iniţiat, de intrare în R. Moldova a cetăţenilor români fără paşaport a avut succes şi, ca urmare a acestei reuşite a diplomaţiei române, toţi cetăţenii europeni, inclusiv şi mai ales cei români, pot trece Prutul, din iunie, doar cu cartea de identitate.

Trebuie acţionat şi în continuare pentru ancorarea fermă a orientării R. Moldova spre UE şi susţinerea apropierii R. Moldova de UE în măsura în care autorităţile de la Chişinău vor persevera consecvent în direcţia realizării de reforme profunde. Trebuie să continuăm să sprijinim proiectele de interes comun în domeniul energetic, al transporturilor şi infrastructurii, prin care are loc conectarea fizică a R. Moldova prin România la spaţiul european: gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, liniile electrice, podurile, proiectele de construcţie instituţională  sau  cele de impact social, cum ar fi extinderea SMURD pe tot teritoriul R. Moldova,  în domeniul sănătăţii, grădiniţelor, culturii,  formării  elitelor prin bursele de studii. 

La  nivelul UE, ar trebui organizate noi reuniuni ale Grupului pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova. La nivelul NATO, trebuie acţionat pentru concretizarea rapidă a asistenţei pentru creşterea capacităţii de apărare a R. Moldova, inclusiv cu expertiză românească, dar şi pentru înfiinţarea Biroului de legătură al NATO la Chişinău şi pentru continuarea proiectului Fondului Voluntar pentru distrugerea pesticidelor şi substanţelor chimice periculoase, unde România este naţiune-lider. Trebuie să sprijinim în continuare eforturile de soluţionare a dosarului transnistrean.

În relaţia cu Ucraina, am  urmărit revenirea la o relaţie funcţională, de parteneriat veritabil. România a fost – şi este – un susţinător sincer al integrităţii teritoriale a statului vecin şi al apropierii sale – e drept, prin eforturi consistente de reformă – de UE şi NATO. Vizita din februarie a ministrului Klimkin la Bucureşti a fost foarte importantă, am păstrat un contact direct şi frecvent cu omologul meu pe teme precum Comisia mixtă privind minorităţile naţionale, Acordul de mic trafic de frontieră (a intrat în vigoare în 14 mai, iar în septembrie au fost înmânate primele permise de mic trafic), dosarul Bîstroe. Sunt necesare noi eforturi pentru continuarea acestor proiecte, inclusiv pentru finalizarea demersurilor de deschidere a consulatului de la Solotvino, atât de necesar pentru aplicarea eficientă a Acordului de mic trafic.

Este necesară evitarea situaţiei în care conflictul din estul Ucrainei se va transforma într-un conflict îngheţat. Rusia rămâne principalul actor care are capacitatea de a influenţa evoluţia conflictului.

Vorbind despre Rusia, am considerat că este necesară o relaţie bilaterală caracterizată prin predictibilitate şi pragmatism, în care interesele legitime ale României să fie respectate, nivelul de interacţiune cu statul rus depinzând însă de implicarea constructivă a Rusiei în soluţionarea conflictului din Ucraina şi în redresarea balanţei strategice în Vecinătatea Estică, respectarea angajamentelor internaţionale fiind o condiţie absolut necesară pentru intensificarea dialogului. Am optat pentru respectarea strictă şi activă a regimului de sancţiuni decise de UE, care trebuie să continue până la soluţionarea crizei din Ucraina şi implementarea completă a pachetului Minsk+. Sancţiunile nu pot reprezenta nici o politică în sine, nici linia directoare pe care UE să proiecteze relaţiile cu Rusia, însă am considerat că ele trebuie să rămână un instrument câtă vreme Rusia nu acţionează decisiv pentru aplicarea înţelegerilor de la Minsk şi continuă să prezinte ameninţări la integrităţii teritoriale a Ucrainei. De asemenea, în relaţia cu Rusia, am reuşit, prin eforturile diplomaţiei române (dar şi al altor instituţii) să inaugurăm în octombrie primul cimitir român de război în Rusia la Rossoşka (lângă fostul Stalingrad). În egală măsură, am făcut demersuri active pentru reluarea activităţii Comisiei mixte bilaterale privind soluţionarea problemelor izvorând din istoria comună, inclusiv Tezaurul României.

În ce priveşte Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, am continuat aprofundarea şi dezvoltarea sa – am avut două întâlniri cu secretarul de stat Kerry, încă în decembrie 2014, la reuniunile ministeriale NATO şi OSCE, cu asistentul adjunct al secretarului de stat Nuland, în ianuarie şi septembrie, cu asistentul secretarului de stat al SUA Frank Rose, în martie şi octombrie. Aveam în pregătire o vizită oficială la Washington până la finalul acestui an. Mai ales în contextul aniversării în acest an a 135 de ani de relaţii diplomatice – la iniţiativa mea, mâine va fi lansat un timbru aniversar, pentru că pe 18 noiembrie a fost primit, în 1880, de către preşedintele american Rutherford B. Hayes, primul trimis diplomatic român în SUA al României independente. Am continuat să susţinem eforturile de operaţionalizare a Facilităţii antirachetă de la Deveselu până la finele anului, să lucrăm inclusiv în grupul de lucru de specialitate din cadrul Task Force-ului bilateral pentru aplicarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI (pe care am avut onoarea să o negociez pentru România), pentru a progresa în atingerea obiectivului de intrare în programul Visa Waiver, am continuat să lucrăm la aprofundarea dimensiunii economice şi la dezvoltarea dimensiunilor de educaţie, cercetare, inovare. Se impune respectarea unui calendar mai dinamic al Grupului de lucru pe probleme economice şi energetice din cadrul Task Force-ului, consolidarea cooperării cu Consiliul de Afaceri Româno-American (AMRO) şi cu AmCham, şi valorificarea relaţiilor de cooperare cu asociaţiile americane ale investitorilor. Toate aceste linii vor fi, sunt convins, urmate consecvent şi pe mai departe.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române din 2015, cu tema “România şi provocările de securitate la limitele spaţiului european şi euro-atlantic. Riscuri, oportunităţi şi acţiune diplomatică”, a fost expresia acestor preocupări pentru contracararea riscurilor ce vin din vecinătăţile estică şi sudică ale UE, NATO, pentru România. A reprezentat un moment deosebit de important din punctul de vedere al evaluării de etapă, la nivelul MAE, şi al stabilirii liniilor prioritare de acţiune. Sesiunile plenare ale reuniunii au beneficiat – în premieră pentru o reuniune a Diplomaţiei Române – de participarea prestigioasă a patru miniştri de externe, la invitaţia mea – ministrul slovac de externe, la sesiunea dedicată Problematicii Europene şi provocărilor actuale ale Agendei UE, ministrul polonez de externe, la sesiunea dedicată Revizuirii Politicii Europene de Vecinătate şi rolului esenţial al Parteneriatului Estic, ministrul norvegian de externe, la sesiunea dedicată Problematicii de securitate şi adaptării apărării colective în cadrul NATO în contextul regional actual de securitate şi ministrul iordanian de externe, la sesiunea dedicată Provocărilor şi oportunităţilor din Vecinătatea Sudică. Prezenţa înalţilor oficiali la acest eveniment anual al Diplomaţiei Române a arătat elocvent importanţa pe care o acordă şi o recunosc diplomaţiei române, în acest moment, pe plan internaţional.

Vorbind despre provocări, poate cea mai importantă dintre ele la nivel UE din ultima parte a anului a fost cea generată de fenomenul migraţiei, care va rămâne dosarul actual cel mai sensibil de pe agenda europeană. Dincolo de implicaţiile sale în plan umanitar, al politicilor UE, al modului de gestionare a spaţiului Schengen, şi până la urmă al modului în care înţelegem solidaritatea europeană, MAE s-a implicat, conform competenţelor, – pe dimensiunea de politică externă a dosarului – în procesul de găsire de soluţii urgente şi adecvate care să trateze problema la sursă, în spaţiile de origine a fenomenului.

Am răspuns astfel pozitiv la apelul comunităţii internaţionale de consolidare a sprijinului financiar şi umanitar pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor (prin contribuţia la Programul Alimentar Mondial,  la UNHCR, la fondul fiduciar pentru Siria – din bugetul MAE pentru asistenţă pentru dezvoltare, care s-a adăugat la sprijinul acordat în plan bilateral Iordaniei şi Serbiei).

România a transmis un mesaj clar legat de necesitatea aprecierii şi susţinerii în continuare a eforturilor pe care Balcanii de Vest le întreprind în gestionarea presiunii migratorii pe această rută, inclusiv prin consolidarea sprijinului financiar al UE pentru această regiune, precum şi a statelor vecine Siriei, care au preluat un număr semnificativ de refugiaţi. Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din 25 octombrie a oferit soluţii pentru gestionarea situaţiei. România a sprijinit continuarea dialogului constant şi a coordonării între ţările de-a lungul acestei rute, aşa cum reiese şi din declaraţia politică finală a acestei reuniuni, precum şi la nivelul UE, şi a susţinut includerea subiectelor legate de migraţie pe agendele dialogului politic al UE cu ţările de origine şi tranzit cu obiectivul încurajării acestor state la responsabilitate comună în acest dosar. Încheierea Planului de acţiune comun între Uniunea Europeană şi Turcia, stat cu rol esenţial în gestionarea fluxurilor migratorii şi combaterea migraţiei ilegale, este un demers necesar pentru gestionarea acestei provocări.

Sper că măsurile adoptate la recentul Summit UE-Africa de la La Valleta din noiembrie vor conduce la o gestionare eficientă, coordonată şi echilibrată a migraţiei, dar şi la o co-responsabilizare mai mare a statelor de origine şi de tranzit în identificarea şi implementarea de soluţii pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii către Europa.

În esenţă, pentru a fi pe deplin eficient la provocările actuale, răspunsul Uniunii trebuie să „ţintească” multiplele faţete ale cauzelor profunde care stau la baza amplificării fenomenului migraţiei, fie că vorbim despre instabilitate politică şi de provocările de securitate din statele de origine, de crizele multiple din vecinătatea sudică a Uniunii – criza din Libia, criza siriană – fie că vorbim despre capacitatea statelor vecine zonelor de conflict/ statelor de tranzit de a face faţă unei presiuni migratorii sporite şi de a gestiona situaţia refugiaţilor pe care îi au deja pe teritoriul lor. Sunt esenţiale măsuri de natură economică, socială şi educaţională în ţările de origine, gestionarea crizelor din aceste state, stabilizarea post-conflict, cooperarea cu ţările de tranzit, combaterea traficului de persoane.

Va trebui să continuăm acest efort, inclusiv prin implicare în soluţionarea dosarelor de criză – mai ales a celui sirian. Am avansat recent o serie de propuneri în acest sens într-o serie de capitale, care să pună în valoare prezenţa noastră diplomatică din Siria.

Pentru România, Orientul Mijlociu şi bazinul mediteranean, în ansamblu, constituie un spaţiu de proximitate care a generat şi generează o interacţiune intensă pe o diversitate de paliere: economic, cultural, al contactelor inter-umane şi, fireşte, în planul mai general al securităţii regionale şi globale. Contactele mele în cadru multilateral (cu omologi dinEmiratele Arabe Unite, Oman, Egipt, Kuweit, Irak, Iran) au dovedit utilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale pe baze pragmatice, axate pe proiecte concrete. Totodată, vizita mea înStatul Israel şi în Palestina, din luna octombrie 2015, a relevat dinamica pozitivă pe care dialogul politico-diplomatic bilateral l-a cunoscut în ultimii ani. A fost consolidată şi relaţia cuRegatul Haşemit al Iordaniei, prin consultări, în cursul acestui ani şi la Amann şi la Bucureşti, ministrul iordanian de externe fiind şi unul dintre invitaţii speciali ai Reuniunii Anuale a Diplomaţiei din septembrie 2015. De altfel, ultimul meu contact cu un omolog a fost convorbirea telefonică de sâmbătă cu dl Judeh, pe tema dosarului sirian şi a combaterii terorismului. În plus, vizita în România a ministrului de externe din Qatar, în octombrie, a reconfirmat dinamica ascendentă a acestei relaţii, urmând unor momente importante din agenda bilaterală, respectiv vizita primului ministru român la Doha şi întâlnirea cu omologul meu în marja Consiliului ministerial UE  – Consiliul de Cooperare al Golfului din mai 2015.

O altă prioritate a fost – şi cred că trebuie să fie în continuare – recalibrarea, întărirea dimensiunii economice a politicii externe româneşti prin revigorarea diplomaţiei economice şi prin promovarea în exterior a produselor şi serviciilor naţionale şi atragerea de investiţii în România. Am iniţiat o cooperare mai bună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin încheierea unui nou protocol în martie. Misiunile diplomatice au primit permanent sarcina de a promova relaţiile economice ale României, iar fiecare întâlnire cu omologii mei – mai ales din economiile emergente – a fost un prilej pentru a discuta concret şi substanţial acest obiectiv. Este nevoie de reactivarea, pe spaţiile extra-europene, a unei serii întregi de Comisii Mixte economice şi organizarea de forumuri de afaceri, pentru a obţine rezultate concrete. De asemenea, în discuţiile cu omologii mei georgian, dar mai ales turkmen, am acţionat pentru concretizarea iniţiativei de realizarea a proiectului coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră – Marea Caspică. Este clar că aceste eforturi vor trebui continuate.

În 2015 am marcat și marcăm şi 60 de ani de când România a devenit membru ONU. La rândul său, ONU a marcat în acest an 70 de ani de existenţă. Acest moment  a constituit pentru MAE un prilej de reflecţie substanţială asupra rolului României în ONU, fapt ce a fost vizibil şi în cadrul segmentului la nivel înalt al celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale ONU, în cadrul căreia delegaţia României a fost condusă de Preşedintele Klaus Iohannis.

Reperul principal al AG ONU l-a constituit Summit-ul privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015, care stabileşte noul cadru de dezvoltare la nivel global, până în 2030. La rândul meu, cu prilejul acestei participării la Adunarea Generală, am găzduit, la New York, Reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din Statele Membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), în calitate de Preşedinte-în-Exerciţiu al Organizaţiei. Totodată am găzduit, împreună cu omologul spaniol, un eveniment dedicat iniţiativei de creare a unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului şi am participat la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre UE, la întâlnirea ministerială a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi la Conferinţa dedicată facilitării intrării în vigoare a Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBT). Am avut în marja AG ONU întrevederi bilaterale cu omologii din Egipt, Irak, Iran, Kuweit, Indonezia, Vietnam şi Andorra, cu Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, cu secretarul executiv al Organizaţiei Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO), precum şi cu reprezentanţii organizaţiilor evreieşti din Statele Unite, în contextul în care România va prelua în 2016 preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Tot în acest an am demarat, de asemenea, în acest an un proiect complex de promovare pe plan internaţional a modelului intercultural dezvoltat cu succes de ţara noastră şi recunoscut ca atare la nivel european în ceea ce priveşte relaţiile interetnice, în contextul aniversării a 20 de ani de la adoptarea şi ratificarea de către România a Convenţiei-cadru pentru protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale a Consiliului Europei. Am organizat conferinţe la Cluj, Timişoara şi Bucureşti şi am promovat prin intermediul misiunilor diplomatice un volum sintetic pe această temă. Pentru că România a reuşit în aceşti 20 de ani să genereze un veritabil model în ceea ce priveşte relaţiile inter-etnice ce presupune implicarea activă la toate nivelurile a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, în luarea deciziilor cu privire nu doar la minoritatea în cauză, ci cu privire la societate în ansamblul său. Un model care presupune nu doar simpla coexistenţă a minorităţilor cu majoritatea, adică un model multicultural, ci şi interacţiunea culturilor minoritare şi majoritară, adică un proiect superior, intercultural. Acest model trebuie, cred, „exportat” în continuare.

În acest an am demarat pregătirile pentru exercitarea de către România, cum menţionam mai devreme, a Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) în anul 2016, care reprezintă o responsabilitate deosebită şi o oportunitate de a ne concentra pe implicarea media în combaterea antisemitismului şi comemorarea Holocaustului, consolidarea educaţiei despre Holocaust în Statele membre şi statele terţe, promovarea cercetării academice în domeniu. Sunt convins că va fi o preşedinţie de succes.

Am iniţiat în acest an şi un nou program de diplomaţie publică – Dialoguri@MAE,  o serie de evenimente deschise şi interactive, dedicate societăţii civile şi destinate stimulării dezbaterilor de substanţă pe teme de actualitate de politică externă, în cadrul cărora sunt prezentate propuneri, acţiuni şi abordări conceptuale ale MAE. Am speranţa că acest format va fi continuat, pentru că şi-a dovedit utilitatea.

În continuarea eforturilor de deschidere faţă de societatea civilă, am vizat şi fructificarea în activitatea diplomatică a potenţialului şi energiei tinerilor români de prestigiu din străinătate. Am încheiat, în februarie, un cadru formal de  cooperare cu  Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români), vizând cooperarea în proiecte dedicate priorităţilor de politică externă.

Eficientizarea serviciilor consulare pentru cetăţenii români a fost o prioritate în acest an. A fost inaugurat în ianuarie Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate, care de atunci a gestionat peste 850.000 de solicitări din partea cetăţenilor (apeluri telefonice şi e-mailuri). Am lansat proiectul „Dialog consular cu Diaspora”. Au avut loc opt reuniuni ale conducerii Departamentului Consular cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi mass-media de limbă română din state europene (în februarie: Italia şi Spania; în aprilie: Franţa şi Germania; în mai: Marea Britanie şi Austria; în iulie: Belgia şi Grecia). A fost prima oară când s-au întâlnit direct Centrala MAE, misiunile diplomatice şi consulare şi românii din străinătate, pentru un dialog direct şi deschis despre eforturile de îmbunătăţire a serviciilor consulare şi pentru preluarea nemijlocită a tuturor problemelor cu care cetăţenii se confruntă.

Reţeaua consulară externă a României s-a confruntat în ultimii ani cu o multiplicare fără precedent a volumului solicitărilor de servicii, asistenţă şi protecţie consulară. Tocmai de aceea, ca urmare a unei evaluări judicioase care a avut la bază solicitările din partea mediului asociativ din diaspora, am urmărit extinderea graduală a reţelei consulare a României, în mod prioritar în regiunile în care se înregistrează o prezenţă românească semnificativă. Aşadar, am iniţiat, după mai mulţi ani de pauză, deschiderea de noi oficii consulare, având în vedere, prioritar, semnalările comunităţilor româneşti: consulatul de laSolotvino (absolut necesar pentru aplicarea adecvată a Acordului de mic trafic cu Ucraina) şi consulatele generale de la Bari, Manchester şi Stuttgart. Obţinerea sediilor acestora şi iniţierea amenajării lor ar trebui realizate până la finalul anului, în vederea operaţionalizării cât mai curând.

Sper că acest proiect va putea continua anul viitor cu înfiinţarea de oficii consulare înSpania (un consulat general la Santiago de Compostela şi două birouri consulare la Las Palmas de Grand Canaria şi Palma de Mallorca), precum şi în SUA (la Miami).

Crizele care au loc în vecinătatea sudică, în special, au determinat şi o regândire a procedeelor şi liniilor de acţiune ale MAE  pe linie consulară. De la momentul apariţiei Centrului Consular de Crize, cunoscut drept  „Celula de criză a MAE”, această structură şi-a dovedit cu prisosinţă necesitatea, gestionând situaţii consulare foarte complicate care au determinat uneori intervenţii în teren şi riscuri deosebite. În ultimul an am activat de 9 ori Celula de Criză a MAE, ultima chiar în acest week-end ca urmare a atacurilor tragice de la Paris. Aş vrea să menţionez operaţiunile de evacuare a cetăţenilor români din zonele de conflict  în 2015: din Yemen– 64 persoane; Libia – 7 persoane;  Siria –  alte 24 persoane şi repatrierea foarte recentă a 155 de cetăţeni români din Egipt.

De asemenea, vreau să menţionez asistenţa acordată răniţilor din tragedia de la Colectiv transferaţi în străinătate şi familiilor lor, care continuă şi în acest moment. MAE a ţinut permanent legătura cu autorităţile cu atribuţii în domeniu, realizând de urgenţă demersurile necesare pentru a sprijini operaţiunile de transport al răniţilor din incendiul din Bucureşti în spitale din afara ţării: obţinerea aprobărilor de survol pentru aeronavele care au transportat răniţi, preluarea familiilor aparţinătoare şi facilitarea cazării acestora de către misiunile diplomatice, asigurarea transportului pe plan local. Pentru a facilita oferirea de sprijin financiar şi medical de către cei interesaţi din afara ţării, MAE a transmis tuturor misiunilor României conturile bancare deschise de spitalele din Bucureşti unde sunt trataţi pacienţi răniţi în incendiu pentru a le pune la dispoziţie celor interesaţi care doresc să facă donaţii. Au fost transmise misiunilor României, iar acestea au pus la dispoziţia publicului interesat, contactele instituţiilor indicate de Ministerul Sănătăţii pentru donaţii de medicamente, consumabile medicale sau orice alt dispozitiv medical. Totodată, MAE a trimis instrucţiuni exprese misiunilor României care au făcut demersuri pentru identificarea instituţiilor spitaliceşti/de recuperare, tratament şi sprijin de specialitate pentru astfel de cazuri medicale. Ofertele de sprijin pentru preluarea răniţilor în urma incidentului au fost centralizate şi transmise operativ instituţiilor cu atribuţii în domeniu. Acestea au fost evaluate de Ministerul Sănătăţii şi de către spitale şi au fost utilizate în funcţie de necesităţi şi de starea de sănătate a pacienţilor din România, care a permis sau nu transferul în străinătate, în funcţie de aprecierile de specialitate ale medicilor străini veniţi în România în acest scop. Tot MAE s-a îngrijit, din păcate, de repatrierea corpurilor neînsufleţite ale răniţilor transferaţi în străinătate care, din nefericire, s-au stins în lupta cu suferinţa, iar cheltuielile de repatriere au fost autorizate de conducerea MAE din fondul special pentru situaţii de crize consulare.

De asemenea, menţionez şi gestionarea situaţiei critice rezultate în urma atentatelor teroriste din 13 noiembrie de la Paris.

Vreau să le mulţumesc colegilor mei din Celula de criză şi din Departamentul Consular care au acţionat zi şi noapte, în mod exemplar.

De asemenea, vreau să menţionez şi Celula de Criză Interinstituţională, în care acţionează Ministerul de externe, dar şi alte instituţii (SIE, SRI, MApN, MAI), care acţionează permanent atunci când este cazul. A soluţionat în ianuarie situaţia celor 2 cetăţeni români răpiţi de o grupare infracţională în Nigeria, iar în prezent gestionează cazul complex al cetăţeanului român răpit în Burkina Faso.

Sunt convins că MAE va continua procesul de eficientizare a activităţii consulare ca linie prioritară de acţiune în sprijinul şi beneficiul direct al cetăţenilor români.

În ceea ce priveşte reforma internă a MAE, am declanşat modernizarea instituţiei printr-un proces de transformare a managementului resurselor umane într-unul mai eficient. În premieră, a existat o procedură transparentă, cu consultarea în mai multe etape a întregului personal, care a dus la adoptarea: unei metodologii revizuite privind trimiterea la post a personalului diplomatic şi consular, a unei metodologii revizuite privind avansarea în grad diplomatic şi, pentru prima oară în MAE, o metodologie de încadrare în Centrala MAE la întoarcerea de la post a personalului.

Am declanşat procedura ierarhizării pe clase a misiunilor diplomatice, proiect esenţial pentru calibrarea adecvată a resurselor de personal şi financiare alocate misiunilor şi va avea, de asemenea, efecte şi în planul  managementului carierei personalului.

Bugetul MAE a cunoscut, la ultimele două rectificări, adăugiri consistente pentru proiectele noastre. În total, în 2015 am obţinut un buget de 846.356 mii lei. Astfel, pentru prima oară după mai mulţi ani, am alocat resurse pentru asigurările medicale pentru personalul MAE din afara spaţiului european, proiect care va trebui continuat. Am demarat proiectul, pe care l-am anunţat în decembrie 2014, de reabilitare a unor clădiri istorice de ambasade, proprietate a statului român, am demarat înnoirea parcului auto al misiunilor, tot o necesitate de imagine pentru misiuni. Tot în planul reformei interne, am obţinut osuplimentare a schemei de personal prin modificarea HG de organizare şi funcţionare a MAE cu 10 posturi în Centrală şi 85 în serviciul exterior. Dincolo de iniţierea pregătirii Preşedinţiei Consiliului UE în 2019 – prin crearea unui oficiu în Centrala MAE dedicat acestui proiect, respectiv suplimentarea posturilor Reprezentanţei României la UE în acelaşi scop, respectiv  deschiderea de noi oficii consulare, deja amintite, suplimentarea ne va permite să deschidem şi noua ambasadă a României în Estonia, respectiv să îmbunătăţim calitatea şi cantitatea fluxului informaţional cu Centrala şi să asigurăm o protecţie mai bună misiunilor aflate în zone periculoase.

Trebuie continuat, în opinia mea, procesul de recrutare şi selecţie în cadrul MAE pentru reînnoirea şi consolidarea Corpului Diplomatic şi Consular şi a personalului de specialitate ca un corp de elită, apolitic şi profesionist, dar în special în perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019, precum şi pentru întărirea capacităţii de acordare a unei asistenţe consulare profesioniste şi de calitate pentru cetăţenii români din străinătate.

Eforturile de reformă internă trebuie să continue astfel încât MAE să fie mai eficient în serviciul cetăţenilor.

Subliniez importanţa continuării efortului pe care l-am declanşat deja de a pregăti Preşedinţia română a Consiliului UE din semestrul II 2019.  Am elaborat, în acest an, un prim concept care a fost aprobat de Guvern în iulie. Preşedinţia română a  Consiliului UE din anul 2019 va reprezenta primul test real al capacităţilor noastre. Consider că nu este doar o prioritate de politică externă, ci o prioritate naţională – măsura maturităţii noastre în Europa. Cele mai importante obiective naţionale – aderarea la NATO, aderarea la Uniunea Europeană –  au fost atinse în urma unui efort colectiv al administraţiei, un efort consensual al clasei politice şi al opiniei publice. Consensul şi conlucrarea sunt cheia succesului României în plan extern. De aceea, în perspectiva Preşedinţiei CE din anul 2019 şi asigurării succesului asumării şi mai ales al implementării de către România a priorităţilor Uniunii avem nevoie de un consens politic solid şi stabil.

CE URMEAZĂ?

Consider că în perioada care urmează avem nevoie pentru politica externă a României de un mesaj de continuitate şi normalitate, într-o perioadă complicată pe plan extern, un mesaj de seriozitate care să demonstreze elocvent că diplomaţia română este o instituţie care trebuie să funcţioneze eficient, cu profesionalism şi cu rigoare.

Politica externă a României trebuie să fie un domeniu de consens naţional şi să se  bucure de sprijin transpartinic pentru a-şi atinge obiectivele.

Provocările politice şi de securitate cu care ne confruntăm, atât în Vecinătatea Estică, cât şi în cea Sudică, ne-au determinat să ne consolidăm viziunea strategică şi capacitatea de mobilizare a componentelor şi resurselor sale.  Toate aceste abordări au convers către acelaşi scop, pe care îl repet – de a face România mai sigură, într-o perioadă complexă, într-un mediu internaţional complicat, mai ales în vecinătatea noastră.

Avem prin urmare nevoie de o politică externă coerentă, eficientă şi predictibilă. Respectul pentru principiile şi normele de drept internaţional trebuie să continue să se plaseze în centrul acţiunii noastre de politică externă a României.

MAE este instrumentul esenţial care are datoria să pună în aplicare politica externă a României şi să contribuie preponderent, în cea mai mare măsură, la atingerea obiectivelor de politică externă şi a intereselor României pe plan internaţional mai ales în contextul extern complicat. De această instituţie depinde realizarea intereselor naţionale ale României.

De asemenea, cred că politica externă trebuie corelată, în materie de obiective şi priorităţi cu politica de securitate şi apărare. O viziune strategică integrată de politică externă şi de securitate va eficientiza demersurile externe purtătoare de beneficii politice şi/sau economice, al căror succes depinde de coordonarea între instituţiile-cheie din sistemul de siguranţă naţională. De altfel, în aceeaşi linie de gândire, Strategia revizuită de Securitate a UE va fi de fapt o Strategie Globală de Politică Externă şi de Securitate.

Prin efortul conştient al tuturor celor responsabili, putem face ca România să aibă o voce mai puternică, mai hotărâtă, mai demnă în promovarea intereselor naţionale şi respectată pe scena internaţională, aşa cum o merită.

Permiteţi-mi să închei această prezentare într-o notă mai personală.

În aceste zile am fost acuzat în mod repetat că sunt afiliat politic. Vreau să clarific acest aspect: sunt diplomat de carieră, aşa cum mă ştiu toţi colegii mei, nu sunt membrul niciunui partid şi nu sunt afiliat politic vreunui partid. Se invocă în ce mă priveşte un episod singular, unic, de tangenţă a mea cu sfera politicii interne – de acum 11 ani! A fost unica mea experienţă politică de acest fel, care m-a învăţat elocvent care sunt bătăliile care merită să fie purtate – cele de politică externă. Am rămas consecvent acestui crez. Am putut, astfel, să mă ocup, după acel episod, în MAE, timp de 4 ani, 4 luni şi 18 zile, de Procesul de la Haga, pe care, împreună cu Echipa din care am făcut parte, l-am câştigat pentru România – cea mai mare extindere de drepturi suverane şi jurisdicţie suverană a României de la Marea Unire din 1918, cu 9700km².  (Am auzit în aceste zile, din partea unora care nu au habar de politica externă, şi că am pierdut acest proces!). Apoi m-am ocupat de multe alte proiecte importante, printre care Acordul cu SUA privind amplasarea pe teritoriul României a sistemului american antirachetă sau Declaraţia Comună România-SUA de Parteneriat Strategic pentru Secolul 21, din 2011, pe care le-am negociat pentru România. Ceea ce am făcut este, cred, cunoscut şi palpabil, iar singura mea afiliere politică este faţă de politica externă a României.

Prin urmare, acest mandat de ministru al afacerilor externe m-a onorat în mod deosebit, chiar dacă sau tocmai pentru că s-a derulat într-un context internaţional extrem de complicat, cu multiple provocări la adresa României şi a comunităţii de valori din care facem parte. Cu toate responsabilităţile, stresul imens, nopţile nedormite. Sper că iniţiativele pe care le-am propus pentru consolidarea profilului internaţional al ţării vor ajunge la bun capăt, pentru că, o repet, în politica externă nu e suficient să ai idei inovatoare – ele trebuie finalizate cu bine, iar pentru asta este nevoie de timp, de eforturi constante, consecvente, şi, mai cu seamă, de eforturi de Echipă.

De aceea, vreau să mă adresez colegilor mei din MAE, din Centrală şi din misiuni. A fost o plăcere şi o onoare să lucrăm împreună, în această Echipă performantă – chiar dacă mai sunt multe de făcut ca să atingem nivelul de excelenţă de care avem nevoie. Voi rămâne alături de dumneavoastră în Corpul Diplomatic al României şi puteţi conta pe mine şi pe munca mea.

Vă rog să continuaţi pe acest drum. Va rog să nu uitaţi să vă faceţi datoria în fiecare clipă. Vă rog să nu uitaţi că, indiferent de conjuncturi, care sunt trecătoare, „eşti ceea ce faci” – doar ceea ce lăsaţi în urmă durabil pentru România contează cu adevărat.

Va mulţumesc!”

—

Bogdan Aurescu (n. 9 septembrie 1973) este un diplomat de carieră român, care între 24 noiembrie 2014 și 17 noiembrie 2015 a ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Externe.

Din iunie 2012 până pe 24 noiembrie 2014 a fost secretar de stat pentru afaceri strategice. Are gradul diplomatic de ambasador.

În perioada 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internațională de Justiție privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câștig de 79,34% din suprafața în dispută, adică 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României. De atunci este cunoscut în spațiul public drept “eroul de la Haga”.

În perioada 2010-2011 a fost negociator-șef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă. Implicarea României va avea loc începând cu Faza a II-a a programului EPAA. Aceasta presupune găzduirea pe teritoriul românesc, la Deveselu, județul Olt, de interceptori tereștri, respectiv rachete de interceptare SM3-IB (Standard Missile 3, tip Block IB), care vor deveni operaționali începând cu finele anul 2015.

De asemenea, din 2012 este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept din Universitatea din București.

Vobește fluent limbile engleză și franceză.

.