Donald Trump și-a anulat vizita la Londra planificată pentru luna viitoare, unde ar fi trebuit să participe la inaugurarea noii ambasade a SUA în Marea Britanie

Președintele american, Donald Trump, a anunțat joi că își va anula vizita la Londra, programată pentru luna viitoare pentru a participa la ceremonia de inaugurare a noii ambasade a SUA în Marea Britanie , ca urmare a ”afacerii proaste” încheiată în timpul predecesorului său la Casa Albă, Barack Obama, informează Politico Europe.

Nu sunt un mare fan al administraţiei Obama care a vândut poate cea mai bine localizată şi drăguţă ambasadă din Londra pe <<mărunţiş>>, numai pentru a construi una nouă într-o locaţie îndepărtată, pentru 1,2 miliarde de dolari. Proastă afacere. Vreţi ca eu să tai panglica – NU!”, a scris Trump pe Twitter.

Decizia de a construi o nouă ambasadă a SUA la Londra a fost adoptată în timpul Administrației George W.Bush, anunțul noii locații fiind datat cu luna octombrie 2008, cu o lună înainte ca Barack Obama să fie ales președinte al SUA, potrivit Sky News.

Mesajul lui Donald Trump postat pe Twitter survine după ce Daily Mail ar fi precizat că actualul lider de la Casa Albă a decis să își anuleze vizita la Londra din cauza temerilor cu privire la o primire ostilă.

The Guardian anunță că cel mai probabil secretarul de stat american, Rex Tillerson va fi cel care îl va înlocui pe Donald Trump la ceremonia de inaugurare.

Președintele american și șefa guvernului londonez au avut în luna noiembrie a anului trecut un schimb de replici acide ca urmare a distribuirii de către Donald Trump a unor video-uri postate de liderul britanic de extremă dreapta.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a greșit distribuind pe Twitter înregistrări video antiislam care au fost inițial postate de un lider al grupului de extremă-dreaptă britanic Britain First, a deplâns un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Theresa May.

“Britain First încearcă să divizeze comunitățile prin afirmații pline de ură care răspândesc minciuni și alimentează tensiuni. Ei provoacă îngrijorare oamenilor care respectă legea”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Președintele american, Donald Trump, a îndemnat-o, în schimb, pe premierul britanic Theresa May să se concentreze pe “terorismul islamic radical” din Regatul Unit.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *