Ministrul Economiei: Gândim județul Dâmbovița ca un hub al industriei de apărare din România

Județul Dâmbovița ar putea fi un hub al industriei de apărare din România, după ce la Moreni urmează să se demareze proiectul cu corporația germană Rheinmetall, în domeniul tehnologiei militare, prin care se va produce un nou transportor blindat, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Târgoviște, ministrul Economiei, Mihai Fifor.

FOTO: Guvernul României

Anul trecut, Uzina Automecanica Moreni și producătorul german Rheinmetall Landsysteme au semnat un acord pentru înființarea societății cu capital mixt româno-german – Romanian Military Vehicle Systems – pentru fabricarea de vehicule blindate 8×8 în cadrul industriei naționale de aparare și care să fie utilizate pentru dotarea forțelor armate române. 

”La Moreni, ducem un proiect foarte ambițios și nimeni nu își permite în momentul de față să nu analizeze toate componentele ce țin de dezvoltarea acestui proiect (…). Am ales să aducem aici colaborarea cu Rheinmetall, putea fi dusă oriunde în altă parte în țară, dar am ales Moreni pentru că e o uzină care are multă experiență în zona aceasta de transportoare și, în afară de asta, am mai spus, noi gândim Dâmbovița ca un hub pe industria de apărare din România. Vom vedea în perioada imediat următoare, mă refer la o săptămână, maximum două, cum construim proiectul în ansamblul său, cu management, cu societate mixtă etc”, a precizat Mihai Fifor, citat de Agerpres.

Ministrul Economiei s-a aflat la Târgoviște alături de ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, împreună cu care a mers la cele trei societăți din industria de armament din județul Dâmbovița: Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomirești și Automecanica Moreni. Cele trei societăți funcționează ca filiale ale ROMARM, companie națională cu capital 100% al statului român prin Ministerul Economiei.

Joi, Ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, împreună cu șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, și cu secretarul de stat Florin-Lazăr Vlădică, a avut joi o întrevedere, la sediul MApN, cu o delegaţie a companiei Elbit Systems, unul dintre cei mai importanţi investitori străini în industria românească de apărare.

Discuțiile privind industria de apărare au fost lansate într-un context mai larg în care Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat săptămâna trecută Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017-2026, incluzând și angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru Apărare.

Planul prevede că pentru realizarea acestor programe de înzestrare au fost planificate fonduri multianuale în valoare de 9,8 miliarde euro.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *