Connect with us

POLITICĂ

Președintele și premierul, mulțumiți de activitatea DNA. Iohannis: ”Veţi avea în mine un partener”. Cioloș: ”Luăm măsuri pentru recuperarea prejudiciilor”

Published

on

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au participat joi la prezentarea bilanțului de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2015, în cadrul căruia au fost prezentate cifre importante: peste 11.000 de dosare au fost soluționate, iar fiecare procuror a avut în medie 100 de dosare de soluționat.

”De la an la an, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a devenit tot mai eficientă, prin numărul de dosare instrumentate şi complexitatea lor, precum şi prin hotărârile definitive de confiscare şi recuperare a unor bunuri provenite din infracţiuni. Sunteţi un model de instituţie funcţională şi ați creat un standard de performanță”, a spus președintele Iohannis. 

iohannis ciolosKlaus Iohannis: Ca președinte al României, veţi avea în mine un partener în activitatea dumneavoastră

Prin activitatea și reușitele dumneavoastră ați câștigat aprecierea cetățenilor României, care își doresc să trăiască într-o societate dreaptă, într-o țară fără corupție, în care instituțiile, cei aleși să îi reprezinte și cei care îndeplinesc funcții publice sunt realmente în serviciul oamenilor”, a completat șeful statului. 

”Rezultatele obţinute de dumneavoastră în lupta anticorupţie, apreciate și dincolo de granițele României, sunt o garanţie că procesul de consolidare a democraţiei şi a statului de drept în România se află pe drumul cel bun. Am convingerea că vom reuşi să fim din ce în ce mai puternici în aplicarea principiului constituţional conform căruia nimeni nu este mai presus de lege şi să ne aliniem practicilor consacrate în statele cu democraţii consolidate, care pun cetăţeanul în centrul oricărei politici publice”, a mai spus acesta.

Citiți și Bilanţ DNA. Laura Codruța Kovesi: Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an

Ca președinte al României, veţi avea în mine un partener în activitatea dumneavoastră și în aplicarea acestor principii. Am convingerea că veţi continua eforturile pentru consolidarea statului de drept şi a democraţiei în România, astfel încât cetăţenii să aibă sentimentul că trăiesc într-o Românie sigură şi dreaptă. Strategia anticorupţie pentru perioada 2016-2020, care se află în lucru la Ministerul Justiţiei, urmează să pună accentul nu doar pe stabilitatea cadrului legislativ anticorupţie, ci şi pe tratarea incidentelor de integritate ca eşecuri de management al instituţiilor publice, insistând asupra importanţei analizei post-incident şi asupra măsurilor de prevenţie. Rezultatele DNA sunt de la an la an mai bune, fiind apreciate de cetăţeni, dar şi remarcate în plan extern. Bilanţul pe 2015 este o nouă dovadă în acest sens. Activitatea Direcției Naționale Anticorupție are și un alt efect, care se resimte deja și se va resimți pe termen lung la nivel profund. Activitatea DNA a început să schimbe societatea la nivel de mentalități și practici, să schimbe modul de funcționare a autorităților și instituțiilor publice și chiar a elitei politice și administrative”, a mai declarat Iohannis, conform Administrației Prezidențiale.

Dacian Cioloș: ”Luăm măsuri pentru recuperarea prejudiciilor”

”În ultimii 25 de ani, România s-a confruntat cu un fenomen de mare amploare al corupției. Acolo unde viața politică și administrația trebuiau să acționeze în interes public am asistat la acapararea statului de către corupti. A devenit clar că mai devreme sau mai târziu corupția se pedepsește”, a declarat și premierul Dacian Cioloș, potrivit Hotnews.

Totodată, ”raportul MCV arată o creștere a sesizărilor din partea populației. Creșterea încrederii în instituții e posibilă doar dacă exista un angajament comun parlament – guvern – sistem judiciar. Puterea executivă poate contribui cu un cadru legislativ stabil, să creeze cadrul pentru un management profesionist”, a afirmat premierul. 

Pregătim lansarea noii strategii anti-coruptie. E important ca în perioada următoare România să aloce mai multe resurse prevenirii coruptiei și educatiei”, a completat acesta.

Trebuie să ne gândim tot mai serios că tinerii de azi vor reînnoi în timp clasa politică și corpul funcționarilor. E evident că aceste obiective nu pot fi atinse dacă sectorul public e atins de corupție. Acțiunile de combatere a corupției dau rezultate. Sunt conștient că reforma administrației publice va contribui la reducerea sau eliminarea unor focare de corupție din administrație. Teama de a asuma decizii, de multe ori de frica DNA cum s-a împamântenit în ultima perioadă, poate veni din lipsa de claritate sau transparență a cadrului legislativ.

Cred ca teama de DNA nu e din cauza DNA, ci din cauza incapacității noastre de a ține pasul cu progresul DNA”, a mai spus premierul. 

”Luăm măsuri pentru recuperarea prejudiciilor. În iunie, Agenția specială va fi operațională. Operaționalizarea agentiei va veni in sprijinul masurilor DNA de înghețare a bunurilor obținute prin corupție”, a conchis acesta.

Laura Codruța Kovesi: ”Au fost trimiși în judecată de 5 ori mai mulți miniștri și parlamentari decât în 2013”

”Anul acesta rezultatele sunt mult mai mari.”, a anunțat în deschiderea evenimentului de bilanț, Laura Codruța Kovesi.

Au fost trimiși în judecată peste 1.250 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu”, a declarat procurorul-șef al DNA, potrivit unui comunicat al instituției.

”Au fost trimiși în judecată de 5 ori mai mulți miniștri și parlamentari decât în 2013: 1 prim ministru, 5 miniștri, 16 deputați și 5 senatori. Este cel mai mare număr de demnitari investigați de DNA într-un an”, a mai spus aceasta.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
3 Comments

POLITICĂ

Cristian Diaconescu: PMP a decis înființarea unei comisii privind aplicarea PNRR, care să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii europeni

Published

on

© Cristian Diaconescu/ Facebook

Partidul Mișcarea Populară a decis înființarea unei comisii de monitorizare a implementării PNRR, care să funcționeze ca un organism de control a modului în care sunt cheltuiți banii europeni, a transmis luni liderul PMP, Cristian Diaconescu. 

Din această comisie fac parte, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și al Justiției, Lucia Varga, fost ministru al Mediului, Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului, Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Petru Movilă, fost deputat în Parlamentul României și Mihaela Natea, profesor universitar.

„Programul Național de Redresare și Reziliență este de fapt, programul de guvernare al noului Cabinet. PMP va sta, permanent, cu ochii pe cheltuirea banului public, național și european și va sesiza problemele care ar putea să apară în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Avem o șansă istorică de redresare economică și nu ne permitem să ratăm țintele impuse de PNRR”, a declarat liderul PMP, Cristian Diaconescu.

Reamintim că România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

Citiți și: PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

La o lună distanță, miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, în mod oficial, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, prin care țara noastră va putea accesa 29,2 miliarde de euro.

Continue Reading

POLITICĂ

Premierul Nicolae Ciucă s-a despărțit de “a doua familie”, predând mandatul de ministru al apărării. Vasile Dîncu: Armata este “cea mai avansată componentă de modernitate” din societatea românească

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la ceremonia de predare a mandatului de ministru al Apărării către Vasile Dîncu, faptul că momentul marchează despărţirea de “a doua familie”.

“Astăzi mă despart de instituţia care a fost a doua familie pentru mine şi pentru toţi care sunt astăzi aici în sală. De altfel, cred că nu numai eu, fiecare dintre dumneavoastră putem spune că am petrecut mai mult timp mai mult timp în interiorul acestei familii decât cu familiile de acasă”, a mărturisit şeful guvernului, potrivit Agerpres.

El a vorbit despre importanţa oamenilor. “Vă pot spune că am avut de fiecare dată în vedere oamenii, pentru că tehnica poate fi achiziţionată, poate fi pregătită, menţinută în stare de operativitate, dar asta nu se întâmplă de la sine, ci se întâmplă prin efortul, prin profesionalismul, prin dedicarea oamenilor, prin entuziasmul lor”, a mai menţionat Ciucă.

 

La rândul său, noul ministru al apărării naţionale, Vasile Dâncu, a afirmat că Armata română este “cea mai avansată componentă de modernitate” din societatea românească, acest lucru fiind, în opinia sa, datorat calităţii de membru NATO pe care o are România.

“În acest moment, Armata română este cea mai avansată componentă de modernitate din societatea noastră. În foarte mare măsură, faptul că suntem membri ai NATO a ajutat armata romană să meargă înaintea societăţii”, a declarat Dîncu, vineri dimineaţa, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru.

El a precizat că mandatul său la Apărare va fi sub semnul continuităţii.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care disciplina “Istoria evreilor și a Holocaustului” va fi studiată în școli din 2023

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi a Legii nr.174/2019 privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Intervenţiile legislative vizează introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul‟ în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea şi acordarea premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România.

Pe 3 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege ca prim for sesizat, iar pe 15 noiembrie propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de for decizional.

Legea prevede că “Planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional includ «Istoria Evreilor. Holocaustul» ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, informează Hotnews.ro.

Programa școlară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» şi membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 aim. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor al Holocaustului din România, publicată în Monitorul Official al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, şi se aprobă prin ordin al ministrului educației.

Cadrele didactice care predau disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate.”

Disciplina școlară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023-2024.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Alin Mituța11 hours ago

Eurodeputatul Alin Mituța cere Comisiei Europene să modifice legislația în privința etichetării mierii pentru a preveni frauda cu “miere” îndoită cu siropuri

Cristian Bușoi13 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de Luptă împotriva Cancerului din PE, pledează pentru oncologie personalizată: Suntem datori să le oferim pacienților o viață lungă și îngrijire de calitate

ENGLISH13 hours ago

MEP Vasile Blaga: The European Social Security Passport, a first step in protecting the rights of Romanian workers in the EU

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană intensifică sprijinul acordat sectorului cultural prin intermediul unui ghid online privind finanțarea UE

NATO14 hours ago

Desfășurare de forțe în spațiul aerian al României începând cu 1 decembrie: SUA trimit elicoptere de luptă la Baza Mihail Kogălniceanu pentru a proteja flancul estic al NATO

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: Pașaportul European de Securitate Socială, un prim pas în protejarea drepturilor muncitorilor români în UE

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Franța se alătură Spaniei și trimite Comisiei Europene o solicitare pentru deblocarea a 7,4 miliarde de euro din PNRR, pe lângă prefinanțarea de 5,1 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană sprijină formarea unei „redacții europene de știri” care va reuni 16 agenții de presă

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Comisia Europeană lansează un instrument digital prin care statele UE își pot monitoriza reziliența socială, economică, ecologică, digitală și geopolitică

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.15 hours ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI18 hours ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA2 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța5 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ5 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

Team2Share

Trending