UPDATE Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot până la finalul acestui an

Primul dintre cele șapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tip Patriot, pe care România le va achiziționa din Statele Unite ale Americii va fi contractat până la 31 decembrie 2017, potrivit proiectului de lege privind realizarea Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol’ aferentă programului de înzestrare esențial ‘Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare.

Foto: gov.ro

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege pentru realizarea “Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei, se arată într-un comunicat al Executivului.

Executivul precizează că proiectul de lege se referă la achiziționarea, începând cu anul 2017, a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT — dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre — și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.

Primul sistem din cele menționate, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane USD fără TVA și va fi contractat până la sfârșitul acestui an, conform Guvernului.

Documentul prevede că achiziția primului sistem Patriot se va ridica la costuri de 910,10 milioane de dolari americani, valoarea totală estimată a contractului fiind de circa 4,64 miliarde de dolari, inclusiv TVA.

FOTO: Guvernul României

Discutarea și adoptarea acestui proiect de lege are loc la o săptămână distanță după ce Ministerul Apărării Naționale a primit scrisoarea de acceptare din partea Guvernului SUA privind achiziționarea primului sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) tip Patriot.

”Se aprobă realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin tribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziţionarea, începând cu anul 2017, a 7 (şapte) sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din care 4 (patru) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi 3(trei) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special”, se arată la articolul 1 al proiectului de lege.

DOCUMENTUL POATE FI CONSULTAT AICI.

De altfel, Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat la finalul lunii septembrie că până la finalul acestui an Armata română va achiziţiona primul sistem Patriot, solicitarea din partea țării noastre fiind ca plata să fie făcută eșalonat, iar mentenanța să fie realizată în România.

Legea prevede asigurarea prin bugetul Ministerului Apărării Naționale a fondurilor necesare realizării achizițiilor echipamentelor militare, precum și implementării acestora.

“Pentru România constituie interes esențial de securitate realizarea capabilității de apărare aeriană cu baza la sol, întrucât asigură întărirea securității naționale și regionale și contribuie în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu SUA”, se precizează în articolul 2 al proiectului de lege.

Citiți și România intră în elita țărilor care folosesc sisteme de apărare Patriot: Ministerul Economiei și compania americană Raytheon au semnat acordul pentru înzestrarea Armatei cu sisteme Patriot

FOTO: Guvernul României

Ministerul Economiei, prin S.C. Aerostar S.A. (Bacău), și compania americană Raytheon International Defence System au semnat pe 18 octombrie la sediul Guvernului Memorandumul de înțelegere care va permite lansarea programului de înzestrare a Armatei României cu sisteme de apărare aeriană Patriot.

Anunțul aprobării unei posibile vânzări de rachete Patriot către România a fost făcut de către Agenția Americană pentru Apărare – o structură a Pentagonului – în ziua în care România și SUA au aniversat două decenii de la lansarea Parteneriatului Strategic.

Rachetele Patriot reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice. Rachetele Patriot sunt deţinute de 12 ţări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

Un sistem Patriot este alcătuit din patru elemente: sistemul radar, centrul de control şi generatorul de energie electrică, turnurile de comunicaţii şi lansatoarele de rachete instalate pe camioane.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *