VIDEO Într-un discurs adresat liderilor lumii reuniți la ONU, Klaus Iohannis a promovat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent la Consiliul de Securitate

România este dispusă să își aducă contribuția la ONU, iar candidatura sa pentru poziția de membru nepermanent al Consiliului de Securitate în perioada 2020-2021 relevă angajamentul său continuu pentru pace, dezvoltare și justiție, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unui mesaj adresat liderilor lumii în contextul lucrărilor celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

De la tribuna unicei arene globale, șeful statului a făcut apel la nevoia de a avea un sistem internațional bazat pe regulile și un ONU care să dețină instrumentele necesare pentru a funcționa ca o organizație eficientă și a arătat că România va fi onorată să se implice în sprijinirea eforturilor ONU pentru pace și securitate.

România ar fi onorată să își aducă din nou contribuția la activitatea Consiliului de Securitate. Candidatura noastră pentru un loc nepermanent în mandatul 2020-2021 este legată de implicarea categorică a țării mele în sprijinirea eforturile ONU pentru pace și securitate și de angajamentul nostru ferm pentru pace, dezvoltare și justiție. Dacă efortul nostru de a deveni un membru nepermanent al Consiliului de Securitate pentru mandatul 2020-2021 va fi încununat cu succes, vom fi onorați să ne implicăm și mai mult în avansarea proiectelor noastre comune și a Organizației în ansamblu”, a punctat Iohannis în cadrul celui de-al doilea său discurs de la tribuna ONU, la doi ani distanță de la prima alocuțiune în fața Adunării Generale.

De altfel, prezența președintelui la ONU are loc și în contextul în care România și-a lansat campania de promovare a candidaturii sale pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în intervalul 2020 – 2021. De la momentul aderării sale la ONU, în anul 1955, România a mai deţinut patru mandate de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (1962, 1976-1977, 1990-1991, 2004-2005).

În intervenția sa, Iohannis a ținut să remarce evenimentul pe care România l-a organizat în aceeași zi la ONU, un eveniment dedicat educației pentru pace, reluând mesajul pe care-l adresase în cursul acelui eveniment, acela că ”prevenirea radicalizării este cea mai eficientă atunci când educăm copiii noștri să înțeleagă și să respecte diversitatea”.

Folosirea „fricii” de identitate și a paradigmei „noi împotriva lor” nu pot fi lăsate fără răspuns. În contextul creșterii violenței și a dezinformării, România este convinsă că doar prin educație de calitate putem contracara tendințele extremiste cu care se confruntă astăzi tinerii noștri”, a adăugat șeful statului.

Președintele a utilizat prilejul discursului la ONU pentru a aduce în discuție climatul de securitate din zona Mării Negre și pentru a-și manifesta preocuparea față de amenințarea reprezentată de conflictele prelungite din regiune.

”Suntem încă martori ai unor acțiuni întreprinse în detrimentul principiilor și normelor dreptului internațional. Proliferarea conflictelor prelungite în vecinătatea noastră a îngreunat cooperarea regională și a adus încrederea reciprocă la unele dintre cele mai scăzute niveluri istorice. De aceea, comunitatea internațională ar trebui să sprijine în mod activ cooperarea regională, să stimuleze măsuri de consolidare a încrederii și să abordeze aceste conflicte în mod decisiv. România a atras constant atenția asupra nevoii de întărire a cooperării ONU cu organizațiile regionale și subregionale” a specificat Iohannis, într-o referire indirectă la acțiunile destabilizatoare din estul Ucrainei, la anexarea Crimeii sau la conflictele înghețate din Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia.

În alocuțiunea sa, șeful statului a mai insistat asupra necesității protejării unui sistem internațional bazat pe reguli și pentru punerea la dispoziția ONU a instrumentelor esențiale pentru ca Națiunile Unite să își păstreze un rol stabilizator în lume.

Mai mult ca oricând, un sistem internațional bazat pe reguli – Supremația Legii la nivel internațional – este fundamental pentru succesul nostru. ONU trebuie să aibă la dispoziție instrumentele esențiale pentru a funcționa ca o organizație eficientă, care să reflecte voința membrilor săi și să se bucure de încrederea tuturor oamenilor de pe glob. Totodată, noi, statele membre, trebuie să dăm dovadă de un angajament mai ferm față de Organizație. (…) Nu trebuie să pierdem din vedere rolul stabilizator pe care îl joacă Organizația Națiunilor Unite în stabilirea parametrilor globali ai relațiilor internaționale contemporane. Din acest motiv, efortul nostru de îmbunătățire a eficacității ONU trebuie să rămână ferm. În definitiv, indiferent de cum va arăta un viitor Consiliu de Securitate reformat, avem nevoie de o Organizație a Națiunilor Unite cu capacități robuste de planificare a politicilor sale, capabilă să proiecteze viziuni pentru pacea și bunăstarea globală dincolo de crizele momentului”, a explicat Iohannis.

Președintele României a ținut să evidențieze și faptul că agenda ONU nu se referă doar la conflicte și crize, ci și la dezvoltarea durabilă și promovarea drepturilor omului, cerând totodată și o contribuție crescută a ONU la eforturile globale în domeniul migrației internaționale.

Citiți și Klaus Iohannis l-a încurajat pe premierul Republicii Moldova să valorifice oportunitățile oferite de cooperarea cu NATO

Citiți și Președintele Klaus Iohannis l-a invitat pe secretarul general al ONU în România și i-a prezentat argumentele candidaturii țării noastre pentru un nou mandat la Consiliul de Securitate

Citiți și Klaus Iohannis, primul discurs din acest an la ONU: ”Până în 2020, 70% din instituțiile din România vor avea experți în egalitatea de gen”

Citiți și Președintele Klaus Iohannis se adresează astăzi Adunării Generale a ONU și se întâlnește cu secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres

Citiți și România organizează la Adunarea Generală a ONU un important eveniment privind Educația pentru Pace, iar președintele Klaus Iohannis va face un apel pentru prevenirea radicalizării tinerilor

Citiți și Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la New York cu Donald Tusk şi Jens Stoltenberg și cu omologii din Estonia, Egipt şi Serbia

Citiți și Președintele Klaus Iohannis, întâlnire cu Donald Trump la New York în marja celei de-a 72-a reuniuni a Adunării Generale a ONU

Citiți și Klaus Iohannis, întâlniri bilaterale cu secretarul general ONU și omologi ai altor state cu ocazia participării sale la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York

Citiți și Președintele Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU în condițiile în care România candidează pentru un mandat de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate

Președintele Klaus Iohannis a susținut, miercuri, intervenția națională în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfășoară la New York, la o zi distanță după ce în plenul Adunării Generale a Națiunilor Unite au vorbit în premieră președintele SUA, Donald Trump, și președintele Franței, Emmanuel Macron.

În discursul din plenul Adunării Generale, președintele a pus astfel accent pe importanța unei ordini internaționale bazate pe principii și reguli, pe statul de drept la nivel internațional, pe nevoia întăririi ONU și adaptării sale la provocările actuale și va sublinia necesitatea unui răspuns eficient pentru principalele provocări la adresa păcii și securității internaționale și din regiunea noastră.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *