Nazare: România țintește un deficit de 6,25% din PIB în 2026 și un nivel ridicat de investiții prin fonduri europene

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat joi că România își propune în 2026 reducerea deficitului bugetar de la 7,65% la aproximativ 6,25% din PIB, în paralel cu menținerea investițiilor publice la un nivel ridicat, în special prin accelerarea absorbției fondurilor europene.

„România, din ce în ce mai pregătită pentru a proiecta leadership în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est”, a transmis ministrul, subliniind că noul pachet de relansare economică marchează „zonele strategice de care România are nevoie pentru a atrage investiții mari, într-o competiție regională și globală tot mai intensă”.

Potrivit acestuia, bugetul pentru 2026 va fi construit pe principiul că „relansarea economică și disciplina bugetară se susțin reciproc”. „Pentru a atrage mari investiții, trebuie să oferim stabilitate, predictibilitate și un stat care își ține finanțele sub control”, a afirmat Nazare.

Ministrul a explicat că ajustarea bugetară estimată pentru 2026 este de aproximativ 1,4% din PIB.

„În 2026 țintim reducerea deficitului de la 7,65% la aproximativ 6,25% din PIB, o ajustare de circa 1,4% din PIB. De ce este important? Pentru că, pe măsură ce statul se împrumută mai puțin, presiunea pe dobânzi scade, iar finanțarea devine mai accesibilă pentru economie. Stabilitatea bugetară este un avantaj competitiv în atragerea investițiilor”, a precizat acesta.

În paralel, Guvernul va menține investițiile la un nivel ridicat, în principal prin accelerarea absorbției fondurilor europene. „Investițiile statului se traduc în infrastructură, modernizare și proiecte strategice care cresc atractivitatea României pentru capitalul internațional”, a arătat ministrul.

Nazare a subliniat că pachetul de relansare economică recent adoptat completează aceste obiective, prin identificarea domeniilor-cheie pentru viitor, stimularea investițiilor private și prioritizarea resurselor „pentru a genera efect de multiplicare în economie” și pentru a oferi instrumente prin care antreprenorii români să devină mai activi în regiune.

Guvernul a adoptat marți pachetul de relansare economică în valoare de 5 miliarde de euro, un instrument strategic care va fi aplicat începând din acest an și până în 2032.

Pachetul ar trebui să sprijine dezvoltarea de noi capacități de producție, consolidarea lanțurilor economice locale și poziționarea României ca pol regional de creștere.

Pentru mediul de afaceri, măsurile se traduc în oportunități de creștere, parteneriate strategice și acces la proiecte de anvergură.

În plan social, efectele estimate includ crearea de locuri de muncă stabile și mai bine plătite, dezvoltarea comunităților locale și susținerea creșterii nivelului de trai pe termen lung.

Potrivit estimărilor publicate joi de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), economia României va crește cu 1,2% în 2026, urmată de un avans de 2,2% în 2027, pe fondul unei îmbunătățiri a balanței comerciale și al unui vârf al absorbției fondurilor europene din Mecanismul de Redresare și Reziliență/Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pe plan fiscal, deficitul bugetar este estimat să se fi redus de la 9,3% din PIB la aproximativ 8% în 2025 și este prognozat să scadă la 6,2% din PIB în 2026, pe fondul măsurilor de consolidare bugetară.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare