Angela Merkel îl va primi marţi după amiază, la Berlin, pe François Hollande, care va fi învestit în dimineaţa aceleiaşi zile în funcţia de preşedinte al Franţei, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al cancelarului german potrivit Mediafax.
În timpul acestei vizite, anunţată de surse concordante joi pentru AFP, cancelarul conservator şi preşedintele socialist vor avea o întâlnire de lucru începând cu ora 16.30 GMT (19.30, ora României), urmată de o conferinţă de presă la ora 17.45 (20.45, ora României), conform detaliilor oferite de purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, care a precizat că Merkel “se bucură la perspectiva de a colabora îndeaproape cu François Hollande“.
Hollande nu va fi, prin urma, invitat la cină de către cancelar, contrar informaţiilor transmise de aceste surse.
Sursa: Mediafax.ro
FOTO: en.wikipedia.org




