Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu un grup de activiști pentru climă, în frunte cu Greta Thunberg și Luisa Neubauer, liderul local al mișcării...
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat o întâlnire pe 8 iulie cu Angela Merkel și ceilalți lideri ai instituțiilor UE pentru a pregăti...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este pregătit pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, informează dpa, preluat de Agerpres. „Dacă contextul este potrivit, mă...
Președintele Klaus Iohannis a declarat că are ,,foarte multe lucruri” de transmis ambasadorilor din statele membre ale UE la București, la reuniunea tradițională semestrială, în contextul...
Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a fost gazda, alături de colegii liberali din Parlamentul European, a reprezentanților PNL Diaspora, cu care a discutat despre fundamentele construcției...
Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonator al grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, a avut o întâlnire cu ministrul transporturilor...
Ministrul afacerilor externe Ramona Mănescu a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Belgiei Didier Reynders, în contextul inaugurării oficiale a Festivalului Internațional de Arte...
Guvernul României a adoptat unele dintre cele mai ambițioase măsuri de stimulare a afacerilor din regiune, le-a transmis premierul Viorica Dăncilă potențialilor investitori americani, cu prilejul...
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi reporterilor că este dispus să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru a relua negocierile privind denuclearizarea...
La început de mandat, eurodeputatul Maria Grapini (S&D) se reîntâlnește, la București, cu sindicatele, patronatele și asociațiile reprezentative din transporturile rutiere românești, dar și cu alte...
Recent Comments