Connect with us

DIASPORA

Cei mai buni studenți români au fost premiați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate

Published

on

Peste 800 de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenţi şi absolvenţi români, membri şi prieteni LSRS din peste 50 de ţări s-au reunit pe 7 ianuarie 2016, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, pentru a cunoaște și recunoaște excelența academică românească din toate colțurile lumii. Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată 7 ani de activitate.

Calea Europeană a transmis LIVE evenimentul:

Discursuri. Gala LSRS 2016 a fost găzduită de Irina Păcurariu, una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate prezentatoare ale Televiziunii Române, ce a moderat fără cusur desfăşurarea Galei. Seara a debutat cu imnul național al României în interpretarea lui Silviu Mihăilă, ce se află printre cei mai promiţători tineri tenori români la ora actuală.

Din partea Administraţiei Prezidenţiale, Domnul Laurenţiu Ştefan, Consilier Prezidenţial pentru Politică Internă a declarat: “Împărtăşesc optimismul Ligii şi îmi doresc să adresez un mesaj de încurajare. Activitatea Ligii este un semn de excelenţă şi aş dori să aduc un elogiu Ligii Studenţilor Români din Străinătate, organizaţie a cărei carte de vizită atestă o activitate publică extrem de consistentă. Excelenţa trebuie recunoscută de către întreaga societate, iar Gala se înscrie în acest efort relativ atipic societăţii româneşti. Doar astfel vom putea construi, împreună, o Românie meritocratică.” 

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a apreciat, de asemenea, eforturile Ligii: “Sunteţi ambasadori ai României cu care ne mândrim. Sunteţi prezenţi la universităţi de renume mondial ceea ce pentru noi este un motiv în plus să vă incurajăm să reveniţi în ţară şi să construim împreună o României bazată pe meritocraţie, atractivă pentru dumneavoastră. Nu vă aştept, ci vă invit să facem acest lucru şi să creem un mecanism liber prin care dumneavoastră să circulaţi, să aveţi şansa să învăţaţi şi să aplicaţi cele mai avansate cunoştinţe.”

Daniel Ioniţă, Secretar de Stat din Ministerul Afacerilor Externe, a declarat: „Sunt onorat şi profund emoţionat să iau parte la cea de a 7a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate. Sunteţi un exemplu de profesionalism şi de excelenţă academică ceea ce ne face să credem că România şi politica sa externă vor avea un viitor mai bun. Proiectele voastre de promovare a imaginii României vă fac cinste şi vă onorează. Arătăm astfel o Românie cu lideri valoroşi şi implicaţi.”

Preşedintele LSRS, Alina Roxana Bota, a evidenţiat importanţa Galei şi a comunităţii LSRS, prezentând succinct rezultatele din 2015: “Avem plăcerea ca în această seară, şi nu numai, să vă prezentăm rezultatele excepţionale ale tinerilor români din diaspora, finalişti, laureaţi, voluntari şi membri LSRS. Proiectul Ligii, născut în 2009, a crescut exponential în cei 7 ani de activitate, ceea ce ne face să credem cu tărie că această comunitate poate pune umărul activ la crearea mecanismului de schimbare de care ţara are nevoie. În tot acest timp, Liga a rămas şi va rămâne independentă, echidistantă şi apolitică”.

De asemenea, Sebastian Burduja, membru fondator și Președinte de Onoare al LSRS, proaspăt revenit definitiv în România, a afirmat: “Dacă m-aţi fi întrebat acum 7 ani, atât pe mine cât şi pe colegii mei, dacă ne vom revedea într-un asemenea context astăzi, nici în cele mai îndrăzneţe visuri nu mi-aş fi imaginat acest lucru. Să nu uităm de ce suntem aici: să recunoaştem rezultatele expeţionale ale tinerilor români de peste hotare şi să încurajăm întoarcerea acasă, sau măcar spre casă a acestora. Resimţim această responsabilitate, ghidându-ne dupa un principiu simplu: cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Mesajul principal al serii, al Galei şi al Ligii este că nimic nu se poate face fără unitate. E important să punem orgoliile la o parte, să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să dialogăm. Toate acestea, pentru viitorul nostru, al tuturor!”

În completarea celor doi antevorbitori, Tudor Oprea, Secretar General LSRS, a adăugat: “Este o adevărată onoare pentru LSRS să aducă în prim plan o parte dintre tinerii care au avut şi vor avea un cuvânt important de pus la nivel mondial în domeniile lor de activitate. Aceşti tineri sunt cei ce contribuie neîncetat, direct sau indirect, la dezvoltarea României şi a diasporei româneşti. Această seară vă este dedicată vouă şi numai vouă! Mergem înainte.”

Invitați. Alături de finaliști, câștigători, voluntari, studenți și absolvenți, printre reprezentanții mediilor academic, cultural, public și privat amintim pe: Ministrul Educației Nationale-Adrian Curaj, Consilier Prezidențial-Laurențiu Ștefan, Secretar de Stat Ministerul de Externe al României-Daniel Ioniță, Acad. Prof. Univ. Dr. Ionel Valentin Vlad, Acad. Prof. Dr. Solomon Marcus, Dr. Dorin Duşciac, Consilier Prezidential-Dan Muraru, Cristina Verona-Consilier de Stat, Ministrul Justiției- Doamna Raluca Prună, Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice-Claudia-Ana Costea şi mulţi alţii.

Premierea unor tineri de excepție. La Gala Studenților Români din Străinătate s-au oferit 7 premii studenților români cu rezultate excepționale, astfel:

  1. Studentul Anului din Europa, nivel universitar – George Potrivitu (Université Paul Sabatier Toulouse, Franţa).
  2. Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar, oferit de Kaufland România – Beatrice Mihaela Radu (Università degli Studi di Verona, Italia).
  3. Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar – Irina Drăgan (Tufts University).
  4. Studentul Român Erasmus al Anului, premiu special oferit de ANPCDEFP – Bianca Leontina Grigoraș (Katholieke Universiteit Leuven, Belgia).
  5. Studentul Anului în România – Iuliana Nenu (Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj Napoca).
  6. Premiul Special în Arte “Grigore Vieru” – Adela Liculescu (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien, Austria).
  7. Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate – Anca Drăgan (University of California Berkeley).

Întreaga lista a laureaţilor poate fi găsită pe website-ul Galei LSRS – http://gala.lsrs.ro/gala-lsrs/gala-lsrs-2016/castigatori-2016/. Anca Drăgan, câştigătoarea Marelui Premiu, este originară din Brăila şi este pasionată de robotica interactivă. Obicectul cercetării sale este de a pune interacţiunea cu oamenii direct în centrul algoritmilor pentru robotică. Teza sa de doctorat a creat o teorie pentru planificarea mişcării unui robot astfel încât oamenii să poată să intuiască intenţile acestuia. Cu 22 de publicaţii ştiinţifice, 4 nominalizări pentru cel mai bun articol şi premii internationale oferite de Google şi Intel, rezultatele cercetării Ancăi au fost folosite în diverse domenii, inclusiv în asistenţa persoanelor cu handicap. Pentru a-şi continua activitatea, Anca a avut de ales între Standford, MIT, Berkeley, Harvard, Princeton sau Caltech, toate acestea oferindu-i posture de profesor universitar. Alegerea sa a fost UC Berklez unde este fondatorul laboratorului de cercetare “InterACT: Interactive Autonomz and Collaborative Technologies”.

De asemenea, am avut plăcerea de a-i avea alături de noi pe DNG 010 ce au încântat audienţa cu proiectul The Deep Sound of Maramureş, un proiect transdisciplinar ce îşi propune să readucă în atenţia publică muzica maramureşeană, într-o prezentare unică. Cel de al doilea moment artistic al serii a fost reprezentat de proiecţia scurtmetrajului „Little Father” realizat de Ioana Ţurcan, finalistă a Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate. Înregistrarea completă a evenimentului poate fi urmărită pe Calea Europeană.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților. LSRS mulțumește voluntarilor implicați în echipa de organizare și totodată Centrului Internațional de Conferințe de la Palatul Parlamentului, care a găzduit pentru al cincilea an consecutiv Gala Studenților Români din Străinătate. După încheierea Galei a avut loc petrecerea LSRS începând cu ora 22:00, la Drunken Lords, unde, atmosfera a fost asigurată de Alex Porro Band.

Gala Studenţilor Români din Străinătate 2016 este un eveniment organizat cu sprijinul Kaufland România, partenerul principal al Galei LSRS 2016 ce şi-a propus să sprijine acţiunile LSRS de consolidare a comunităţii academice din străinătate, dar mai ales eforturile de a readuce în ţară cei mai talentaţi tineri şi absolvenţi români din străinătate. De asemena, printre sponsorii evenimentului se numără și: Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Alexandrion, CEC Bank, British Council, Eurosender și Patiseria Tineretului.

.

.

DIASPORA

Alegeri prezidențiale 2019: Victorie consistentă pentru Klaus Iohannis în diaspora după cea mai mare prezență electorală din istorie în străinătate

Published

on

© Partidul Național Liberal/ Facebook

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a obţinut, la scrutinul de duminică, 53,83% din voturile în diaspora, iar reprezentantul Alianţei USR PLUS, Dan Barna – 26,42%, după numărarea buletinelor din 705 secţii din străinătate (835 în total).

Potrivit datelor furnizate de AEP și citate de Agerpres, dintr-un total de 486.688 de voturi valabil exprimate în cele 705 de secţii în care au fost centralizate voturile, pe primele două locuri s-au clasat actualul preşedinte Klaus Iohannis – cu 261.961 de voturi, urmat de Dan Barna – 128.606 voturi.

Următorii clasaţi sunt: Theodor Paleologu (PMP) – 6,33% (30.821 voturi), Mircea Diaconu (Alianţa UN OM) – 3,67% (17.841 voturi) şi Viorica Dăncilă (PSD) – 2,88%.

Președintele Klaus Iohannis a câștigat primul al alegerilor prezidențiale și urmează să se confrunte în turul al doilea cu Viorica Dăncilă, candidatul PSD și fost premier al României. La scrutinul prezidențial au votat în total peste 9,3 milioane de alegători, cetățenii români din străinătate având la dispoziție, în premieră, trei zile pentru a vota.

De altfel, prezența la urne a consemnat un paradox: cu 675.348 de voturi în diaspora a fost înregistrată cea mai mare prezență din istorie peste hotare, în timp ce la nivel național, prezența de 47,66% este cea mai scăzută de până acum la un scrutin prezidențial.

Citiți și

Alegeri prezidențiale 2019. Rezultate parțiale la nivel național: Klaus Iohannis – 36,66%, Viorica Dăncilă – 23,8%, Dan Barna – 13,99%

🔴 Alegeri prezidențiale 2019/ Primele exit-poll-uri | România a decis: Klaus Iohannis – 39%, Viorica Dăncilă – 22,5%, Dan Barna – 16,4%

🔴 UPDATE Alegeri prezidențiale 2019: Prezență de 47,66% – Votul s-a încheiat în România, unde peste 8,6 milioane de cetățeni au votat. Prezență record în diaspora: peste 675.000 de voturi

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Alegeri Prezidențiale 2019: MAE a finalizat expedierea materialelor necesare votării pentru cele 835 de secții din străinătate

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat vineri, 1 noiembrie, că a finalizat expedierea către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României a materialelor necesare votării la alegerile prezidenţiale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis CaleaEuropeană.ro, pentru cele 835 de secţii de votare care vor fi organizate pentru alegătorii români din străinătate, MAE a trimis, pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, 4.483.907 de buletine de vot, 7.739 de ştampile cu menţiunea “VOTAT” şi 3.997.044 de timbre autocolante cu menţiunea “VOTAT”.

Odată cu buletinele de vot, Ministerul Afacerilor Externe a expediat şi celelalte materiale necesare votării – modele de liste electorale suplimentare, modele de procese-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, modele de procese-verbale ce trebuie completate în anumite situaţii specifice.

Numărul buletinelor de vot, al ştampilelor şi al timbrelor autocolante necesare desfăşurării procesului de vot din străinătate a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezenţa la vot la procesele electorale anterioare şi distribuţia teritorială a comunităţilor româneşti, precum şi de intenţia participării la vot exprimată de către cetăţenii români în cadrul consultărilor misiunilor diplomatice ale României cu comunităţile româneşti din străinătate, a precizat MAE.

Citiți și: Ministerul Afacerilor Externe a publicat lista şi harta interactivă cu cele 835 de secţii de votare din diaspora pentru alegerile prezidențiale

Click pe hartă pentru a vedea secţiile de votare din străinătate

La alegerile prezidenţiale, votarea în străinătate se va desfăşura pe parcursul a trei zile pentru fiecare tur de scrutin: vineri între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23,59. 

Continue Reading

DIASPORA

Repatriot Summit 2019: România este, de multe ori, mai atractivă pentru investitorii străini decât pentru proprii cetățeni, unul dintre mesajele centrale ale celei de-a patra ediții

Published

on

România, este de multe ori, mai atractivă pentru investitorii străini decât pentru proprii cetățeni, a fost unul dintre mesajele centrale ale celei de-a patra ediții a summitului RePatriot, găzduit de Gura Humorului între 3 și 6 octombrie.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, partener media, la eveniment au participat peste 200 de români din diaspora, reprezentanți ai autorităților locale și ai Președinției și oameni de afaceri din țară. Moderatorii evenimentului au fost Marius Bostan, inițiator al RePatriot și Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier.

Pe parcursul celor 4 zile, cei prezenți au analizat situația României, au împărtășit proiectele proprii, au făcut planuri pentru noi afaceri profitabile pentru România și au spus ce ar putea face în continuare.

Dragoș Roșca, președinte al Romanian Business Leaders, a subliniat că România se numără printre puținele state europene care au crescut de peste cinci ori în ultimii 20 de ani.

”Cu excepția perioadei de criză, avem 20 de ani cu creștere neîntreruptă”, a declarat Dragoș Roșca, care a mai spus că anul trecut, PIB-ul României l-a depășit pe cel al Ungariei și Cehiei, în primele șase luni ale anului 2019 investițiile străine directe crescând cu 10%, respectiv 30%.

”Cred că în următorii 20 de ani, PIB-ul României va crește de cel puțin trei ori”, a adăugat Dragoș Roșca.

Astfel, lipsa de încredere va fi fi combătută prin cele 11 proiecte strategice RePatriot și următorii pași de acțiune pentru România. Printre aceste proiecte se numără:

1. RePatriot Turism. A fost lansată din Bucovina chemarea către toți românii din Diaspora ca fiecare să încurajeze un străin să viziteze România. Panelul moderat de Dragoș Anastasiu, experiența de la Toaca Bellevue, Best Western Bucovina și mănăstirile din zonă au făcut să crească încrederea că în anii următori se poate dubla numărul turiștilor în țara noastră. – www.repatriot.ro/turism.

2. RePatriot Jobs. Nevoia de oameni de ispravă, meseriași calificații cu dragoste de muncă și manageri inteligenți atât în mediul privat cât și de stat sunt așteptați Acasă. Oameni de afaceri importanți vor susține demersul RePatriot, alături de mari companii și companii de recrutare specializate. Vor fi promovate locurile de muncă bine plătite în speranța că vom avea mai mulți români Acasă. – www.repatriot.ro/jobs
 

“RePatriot așteaptă ca următorul guvern să promoveze locurile de muncă din sectorul public și către cei plecați și vom avea oameni din ce în ce mai competenți în funcții. Avem promisiuni ferme și avem încredere că în următorii 5 ani vom întări România.” a declarat Marius Bostan, inițiator RePatriot în acest context.

3. RePatriot – Top 100 Români de Pretutindeni. Gala excepțională din 4 Octombrie a adus în fața publicului 100 de români extraordinari ce au fost aplaudați la scenă deschisă. Va fi apreciată și elogiată în continuare excelența românească din toată lumea. – www.repatriot.ro/top100-romani-de-pretutindeni.

4. RePatriot Medical. A fost întărită inițiativa RePatriot prin panelul în care Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, a făcut o pledoarie remarcabilă pentru România și credința în România. – www.repatriot.ro/repatriot-medical

5. RePatriot Zilele Diasporei. A fost reiterată importanța parteneriatului cu administrația locală și atragerea diasporei în proiecte de investiții. A fost remarcată activitatea administrației din Suceava și din alte locuri din România. – www.repatriot.ro/zilele-diasporei.

6. RePatriot Regenerare Urbană. Un nou proiect care va focaliza activitățile de până acum, bazat pe credința că românii se întorc în orașe sau comunități cât mai inteligent proiectate și dezvoltate. Capitalul privat și parteneriatele corecte și inteligente sunt soluția pentru România.

7. RePatriot Summit 2020. Ediția a cincea a summit-ului va fi în perioada 1-4 Octombrie și va începe la București și va conecta românii de pretutindeni cu țara.

8. RePatriot Matching. O soluție de conectare cât mai bună va fi generată în anul următor și se speră să fie și bază de lansare de oportunități de afaceri și să lucreze ca o platformă pentru mai multe proiecte – country-as-a-platform

9. RePatriot Conferințe. Va continua în mai multe locuri din lume și în România pentru a oferi consiliere directă, sprijin, interacțiune pentru a transmite mesajul: Credem în România. – www.repatriot.ro/category/conferinte

10. RePatriot Youth. Noi acțiuni de sprijin pentru studenți și tineri conectate cu alte activități ale Romanian Business Leaders.

11. RePatriotAI. Proiectul de Elaborare a Strategiei de Inteligență Artificială a României va trece la următorul nivel, de generare a subproiectelor specifice în care sunt implicați experți, antreprenori, companii și cercetători din toată lumea – www.repatriot.ro/inteligenta-artificiala-de-la-mister-la-strategie

Acestea, alături de alte inițiative sunt proiecte care se dezvoltă și în care RePatriot dorește să atragă mai mult sprijin. Mai sunt proiecte speciale pentru care s-au creionat pașii următori fără a fi deocamdată dezvăluiți public.

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava a vorbit despre nevoia de a atrage mai multe investiții în regiunea Nord Est, cea mai puțin dezvoltată din țară în acest moment.

A expus românilor din diaspora dornici să se întoarcă oportunitățile pe care le are Bucovina: turismul, industria alimentară, industria textilă sau industria de mașini.

”Bucovina este a treia destinație de turism, ca număr de locuri de cazare, după Litoral și Brașov. Anul acesta vom avea jumătate de milion de turiști în Bucovina”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.

Profitând de context, acesta a anunțat în cadrul summitului RePatriot că ”o stradă din Suceava va avea numele RePatriot în numele celor plecați din țară și care nu și-au uitat rădăcinile.”

La eveniment a participat și Constantin Boca, fondator și CEO BOK Construction & Autoboca Rent a Car, un român care a dezvoltat o afacere de construcții în Marea Britanie și care în următorii trei ani intenționează să se repatrieze definitiv.

Împreună cu fratele său, Constantin, a început încă din 2007 să investească și în România. A început cu un restaurant și a continuat cu o firmă de închiriere de mașini și cu un business în domeniul construcțiilor.

Totodată, acesta a spus că, dacă imediat după ce a emigrat a ajutat circa 1.000 de persoane să plece la muncă în străinătate, acum se concentrează pe repatrierea lor. ”Sunt foarte mândru că am reușit să aduc români acasă”, a spus antreprenorul.

Autoritățile locale prezente au făcut astfel apel la companiile de construcții ale românilor din străinătate să participe la licitațiile publice, “pentru că avem de lucru și nu avem forță suficientă”.

Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier, a completat în schimb că „importul de mentalitate sănătoasă din diaspora este cel puțin la fel de important ca sprijinul financiar adus României de cei plecați”.

“Cei care suntem repatrioți în spirit, ne întoarcem în țările de adopție cu mai mult elan să implementăm soluții practice de internaționalizare a produselor românești, după ce ne-am conectat cu producători români de mare calitate, aici la RePatriot Summit”, a spus Dana Bucin, Partner Murtha Cullina LLP și Consul Onorific al României în SUA, Connecticut.

Printre participanți s-au regăsit și antreprenori din Diaspora care au beneficiat de programul Diaspora Start-up, un program inspirat de acțiunea RePatriot și inițiat în 2016 prin care s-au înființat peste 1000 de companii noi de către români din străinătate.

A patra ediție RePatriot Summit, reuniunea românilor întreprinzători din diaspora și din țară, a avut loc în perioada 3-6 octombrie în Bucovina și a adus laolaltă 100 de oameni de afaceri și manageri români din străinătate și 100 din România.

După edițiile anterioare din București, Delta Dunării și Alba Iulia, summitul din Bucovina (3-6 octombrie) a împlinit unul dintre obiectivele fundamentale ale mișcării: promovarea ideii centrale a RePatriot – repatrierea prin antreprenoriat – și identificarea de noi oportunități de afaceri în toate regiunile istorice ale României.

În 2018, reunirea RePatriot de la Alba Iulia s-a desfășurat sub auspicii deopotrivă faste (era Anul Centenar) și sumbre (intervenția autorităților contra mitingului Diasporei din 10 august).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending